Pregătindu-ne să marcăm împlinirea a 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate, trebuie să ne amintim că, la 23 iunie, rememorăm nu doar un document politic, ci un gest de curaj, viziune și demnitate al deputaților din primul Parlament, care, în 1990, au acționat într-un context dificil, sub presiunea unui imperiu ce refuza să-și recunoască sfârșitul, alegând o cale nouă – cea a valorilor europene.
Această primă etapă legislativă a fost urmată de adoptarea Declarației de Independență, susținută de entuziasmul general care a însoțit evenimentul din 27 august 1991 și care a trasat calea de mai departe a Moldovei de răsărit: „Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul fără nicio imixtiune din afară, în conformitate cu idealurile și aspirațiile sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale.”
În contextul geopolitic actual, în care sensul suveranității este adesea disputat sau instrumentalizat, devine esențial să reamintim că deputații anului 1990 înțelegeau prin „suveranitate” libertatea deciziilor interne, siguranța cetățeanului, respectul pentru istoria noastră adevărată și deschiderea spre valorile naționale și europene.
Suveranitatea, în esența sa profundă, nu înseamnă izolare, autarhie sau opoziție față de colaborarea internațională, ci capacitatea de a decide asupra propriei direcții de dezvoltare, în funcție de interesele și aspirațiile naționale.
În cazul Republicii Moldova, alegerea căii europene – exprimată constant, de la 1990 până în prezent, atât prin votul majorității parlamentare, cât și prin voința cetățenilor – este un exercițiu autentic de suveranitate. Este decizia liberă de a se alătura unui spațiu de valori: al drepturilor omului, al democrației, al dialogului, al justiției funcționale, al economiei deschise și al păcii durabile.
În locul unei concepții învechite de „suveranitate în izolare”, Europa propune o suveranitate împărtășită, bazată pe solidaritate și responsabilitate comună. Aderarea la Uniunea Europeană nu anulează suveranitatea – o întărește. Ea oferă statelor membre posibilitatea reală de a-și apăra interesele, de a-și proteja cetățenii și de a participa activ la deciziile care o privesc.
A fi suveran înseamnă a putea alege, în cunoștință de cauză. Iar alegând Calea Europeană, statele nu își pierd suveranitatea – ci o afirmă.
La 35 de ani, flacăra aprinsă în iunie 1990 continuă să lumineze drumul spre unitatea de neam, amintind nu doar de o pagină de istorie parlamentară, ci de un gest de profundă demnitate națională. Declarația de Suveranitate a fost votată într-un climat de nesiguranță, când KGB-ul era încă activ, iar imperiul sovietic continua să exercite presiuni prin frică, dezinformare și loialități impuse.
Afirmarea Căii Europene pentru Republica Moldova astăzi este, în esență, o continuare firească a acelui legământ. Să fii suveran înseamnă să ai forța de a alege liber cu cine mergi mai departe. Integrarea europeană nu este o cedare, ci o afirmare: a valorilor naționale ca patrimoniu comun, a drepturilor fundamentale și a unei democrații funcționale.
Totuși, regiunea transnistreană – pierdută printr-un proces de secesiune susținut din exterior – rămâne o zonă în care suveranitatea Republicii Moldova nu se exercită, iar drepturile fundamentale ale omului nu sunt garantate. Situația este agravată de războiul de la graniță, în condițiile în care mai bine de jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova sunt forțați să muncească peste hotare pentru a-și asigura existența, iar peste un milion de ei dețin și cetățenia română.
În acest context, este firesc să ne întrebăm: funcționează cu adevărat mașinăria statului de la est de Prut? Sunt implementate reformele asumate față de cetățeni și față de partenerii internaționali?
În ajunul aniversării, conștienți de meritul unei generații care a înfruntat tăcerea adâncă a deceniilor de ocupație și sovietizare, avem datoria de a aduce un pios omagiu deputaților din primul Parlament ales democratic. Să înălțăm un gând de lumină pentru cei care nu mai sunt printre noi și să ne amintim că, pentru întreaga societate de atunci, suveranitatea era o stare de suflet – o izbândă a memoriei asupra uitării.
În spiritul versurilor lui Grigore Vieru, suveranitatea însemna „ființă și pâine”, limba maternă, demnitate românească, lumina întoarcerii Acasă.
Prin cântecele Doinei și ale lui Ion Aldea-Teodorovici – „Pentru ea”, „Suveranitate”, „Reaprindeți candela” – acest ideal prindea glas și inimă, devenind legământ viu între generații.
Este momentul să fie readuse la lumină din arhivele companiei „Teleradio-Moldova” acele cântece nemuritoare care au însoțit paginile de glorie ale istoriei noastre recente:
– „Suveranitate”, pe versurile lui Grigore Vieru, muzica semnată de Ion Aldea-Teodorovici, interpretată în duet cu Doina;
– „Libertate”, pe versurile lui Ion Hadârcă, vicepreședinte al Parlamentului din 1990, în interpretarea Angelei Bucico;
– Spectacolul „Și focul aprins l-am ținut”, pe versurile Leonidei Lari, în regia lui Nicolae Jelescu, cu Ninela Caranfil în rol principal – care nu sunt doar momente artistice, ci reconstituiri ale unei epoci de sacrificiu și speranță.
Îndeplinindu-ne această datorie cu respect, solidaritate și adevăr, să reaprindem flacăra Renașterii din 1990!
