◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro04.05.2024

ONU. Tripla criză planetară

O reuniune a așa-numitului „Parlament Mondial pentru Mediu” (United Nations Environment Assemby, UNEA) s-a desfășurat la Nairobi (Kenya), reuniune care a lansat un apel clar la o acțiune globală mai puternică pentru a aborda „criza planetară triplă” a schimbărilor climatice, a pierderilor determinate de aceste schimbări și a poluării: peste 6.000 de delegați din 182 de țări au participat la cea de-a șasea sesiune a Adunării Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEA-6), unde s-a analizat că, pe măsură ce schimbările climatice se intensifică, un milion de specii se confruntă cu dispariția, iar poluarea rămâne principala cauză a morții premature la nivel mondial.

 

Toată lumea este îngrijorată

„Cu toții am simțit și am văzut efectele schimbărilor climatice: căldură extremă, furtuni intense, pierderea naturii și a speciilor, soluri degradate, aer murdar și mortal, oceane pline cu deșeuri de plastic și multe altele”, a spus cu acest prilej directorul Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Inger Andersen. „Deși aceste efecte afectează cel mai mult oamenii săraci și vulnerabili, care sunt cei mai puțin responsabili, nimeni nu este imun”, a adăugat ea.

UNEA este cel mai important organism de luare a deciziilor de mediu din lume și numără printre membrii săi toate cele 193 de state membre ale Națiunilor Unite. A fost creat în 2012 în urma conferinței Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă (Rio+20), care a avut loc în Brazilia.

 

Stabilirea priorităților globale

UNEA se întrunește la fiecare doi ani pentru a stabili priorități globale de mediu și pentru a dezvolta dreptul internațional de mediu. Deciziile și rezoluțiile luate definesc, de asemenea, activitatea UNEP, care are sediul la Nairobi.

În 2024, accentul s-a pus pe negocierea rezoluțiilor cu privire la problemele existente, de la soluții bazate pe natură, la pesticide extrem de dăunătoare, la degradarea terenurilor și secetă. Aspectele de mediu legate de minerale și metale poluante au făcut, de asemenea, obiectul unor discuții intense.

 

Diplomația poate da roade

„Trăim într-o perioadă de tulburări. Și știu că în această sală sunt oameni profund afectați de aceste probleme ale mediului. Răspunsul nostru trebuie să demonstreze că diplomația multilaterală poate fi eficientă”, a declarat Leila Benali, președinte UNEA-6 și ministru marocan al tranziției energetice și dezvoltării durabile.

În cadrul sesiunii plenare de deschidere, doamna Inger Andersen a subliniat că „vocile tinerei generații” au fost reprezentate la întâlnire, alături de cele ale societății civile, ale popoarelor indigene, femeilor, oamenilor de afaceri și altor actori.

 

Acțiune de mediu ambițioasă

La a șasea Adunare a Națiunilor Unite pentru Mediu, țările au luat în considerare aproximativ 19 rezoluții, ca parte a unei inițiative mai ample de a încuraja o acțiune multilaterală mai ambițioasă în domeniul mediului. Aceste rezoluții abordează probleme precum: schimbarea radiației solare, acțiuni multilaterale eficiente, incluzive și durabile precum justiția climatică, gestionarea corectă a substanțelor chimice, a deșeurilor și a furtunilor de nisip și praf.

Printre beneficiile rezoluțiilor UNEA-6 menționăm: accelerarea tranziției către emisii nete zero, îmbunătățirea calității aerului și a apei și consolidarea rezistenței la secetă. Șeful UNEP a îndemnat delegații să elaboreze rezoluții similare, care să influențeze pozitiv activitatea în țările lor, „care pot avea un impact real, ce trebuie să răspundă nevoilor multor oameni, care se luptă deja cu povara triplei crize planetare și care să întărească bazele de mediu pe care se sprijină un viitor pașnic, echitabil și durabil al națiunilor lor.

 

Emilian M. Dobrescu, UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *