◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro22.05.2024

„Ion Creangă, magician
al cuvântului”. O excepțională analiză a operei literare a prozatorului, realizată de prof. dr. Dorin N. Uritescu

În tainele unui miracol creator

Obiectivul lucrării Prof. Dorin N. Uritescu este acela  ca, prin analiza operei literare a lui Ion Creangă, să justifice ceea ce autorul studiului critic enunță, de fapt, prin titlu – anume că prozatorul citat este un magician al cuvântului, argumentul suprem fiind mulțimea efectelor estetice, originale multiple și variate care izvorăsc din iscusita -, mai bine zis din – geniala elaborare a formelor verbale organizate în structuri sintactice, pe cât de inventive, pe atât de captivante. Cu alte cuvinte, este vorba de reușita criticului de a pătrunde – atât cât este cu putință unei anume judecăți științifice, – în tainele acelui miracol creator al inegalabilului nostru prozator.  Spunem reușită întrucât, pentru a surprinde acele scânteietoare frumuseți artistice, care, deopotrivă, încântă ochii, urechea, transmițându-i inimii efluviile încântării, magistrul profesor Dorin N. Uritescu are drept călăuză stilul însuși al operei magicianului cuvântului. Despre această  comoară de giuvaeruri ale operei lui Creangă, cititorul află cu prisosință străbătând capitolul anume intitulat Arta cuvântului în opera prozatorului, un studiu profund, care se întinde pe parcursul a 70 de pagini în care, pe rând, sunt supuse analizei: Amintiri din copilărie, Moș Nichifor Coțcariul, Popa Duhu, Soacra cu trei nurori, Prostia omenească, Povestea unui om leneș, Povestea porcului, Povestea lui Stan Pățitul, Dănilă Prepeleac, Ivan Turbincă și  Povestea lui Harap alb.

Strâns legat de această descoperire – căci este o descoperire, de vreme ce – o spuneam, cu toată obiectivitatea – în critica literară, după cum a dovedit Prof. Uritescu, într-un alt capitol, acela consacrat domeniului respectiv, noi, cititorii, respectivelor opere, nu am întâlnit, cum s-ar fi cerut, un tablou al procedeelor stilistice și bineînțeles, al efectelor lor estetice.

Pare, desigur, curios, dar, din păcate, aceasta este realitatea. O explicație – dar nu și o justificare – a unui fapt atât de regretabil, rezidă, după cât crede autorul studiului neolingvistic, în farmecul care a captivat în așa măsură pe analiști, încât ei s-au limitat la formulări de tip general, remarcând chiar geniul scriitorului, fie la unele expuneri didactice, privind conținutul operei – omițând, astfel, ceea ce era, primordial, mai important – adică, exegeza modalităților stilistice, izvorul, de fapt, al acelui copleșitor farmec, care reiese din fiecare cuvânt al povestitorului. Ca atare, țelul lucrării enciclopedistului Uritescu este acela de a demonstra justețea opiniei, potrivit căreia Ion Creangă – pe care l-a  numit magician al cuvântului – s-a impus, în creația literară românească, drept un geniu.

 

 

Reputația  științifică a prof. Uritescu, bogată  prin  referințe  critice                                     

Domenii de referință: ● abordări tematice diferite de cele cunoscute în domeniul filologic ● descoperiri excepționale în domeniul filologiei ● introducerea de categorii , concepte și teme noi ● utilizarea unor principii teoretice inedite ● găsirea unor aspecte nesemnalate de alți cercetători în filologiei ● noutăți științifice ● realizări monografice ● lucrări unice ● abordări originale.

 

Critica literară față de opera prozatorului

După cum se știe, mulți comentatori s-au referit la opera literară a lui Ion Creangă, caracterizând-o în fel și chip: ba că este creația unui autor „popular” debitoare fondului bogat de valori ale paremiologiei: (autorul) e ,, tobă de anecdote, el avea totdeauna câte una disponibilă, ba că era „virtual glumeț”, ba că era un „moldovean de baștină… „, ba că el „se ridică numai până la o anume înălțime, până la felul lui pitoresc, cam vulgar”, ba că nu știm cum și ce mai era…

Toți acești comentatori s-au exprimat în formulări cu caracter general mai mult sau mai puțin – și acelea – îndreptățite, dar, în orice caz, departe de ceea ce constituie trăsătura esențială, prin excelență marcată de geniul creativității, adică, mânuirea, cu un profund și original simț artistic, al cuvântului românesc – cel literar și cel divers colorat regional, într-o sinteză a limbii, de o armonie și de o frumusețe inegalabile.

Câțiva dintre comentatori s-au pronunțat și despre stilul prozatorului, dar și ei au făcut-o la modul general, neintrând în tainele expresivității estetice a scriitorului. Au recunoscut, după propria lor mărturisire „farmecul” scrierilor lui Creangă, dar n-au reușit să-i descopere fecundele resurse, neoprindu-se niciunul dintre ei asupra acelor modalități de expresie menite să-i imprime unei opere literare cuceritoare forme verbale de încântare a percepției cititorului.Dintre analiștii scrierilor lui Creangă, prof. Uritescu se  oprește la aceia care s-au referit mai insistent la opera prozatorului și al căror opinii se aseamănă oarecum, dată fiind limitarea lor la caracterizări – după cum menționează criticul, în cuvântul introductiv – de genul celor generale neconcludente pentru a impune ca justă ideea genialității prozatorului.

TUDOR VIANU: Cunoscutul estetician a consacrat operei lui Ion Creangă nouă pagini în lucrarea sa  Arta prozatorilor români (Editura Cultura națională  ,București,1966). Caracterul superfluu al  aserțiunilor din lucrarea sa  în care introduce numele lui Titu Maiorescu  domină, din păcate, și analiza pe care Vianu o întreprinde asupra operei  literare a lui Ion Creangă. Punctul de vedere, în această privință, se dovedește eronat chiar  de la început, căci una dintre esențialele trăsături estetice ale operei prozatorului – aceea de integrare creatoare   a zicerilor populare în opera lui Creangă – este ignorată , sistematic. Întocmirea  unei suite de ziceri , scoase din opera prozatorului – așa cum face analistul – nu demonstrează, din punct de vedere artistic, nici o însușire, calitativ superioară, o asemenea listă având, pur și simplu, caracterul științific de glosar.

Ni se prezintă, adunate din scrierile prozatorului, un număr de ziceri populare, ca: „înaintat la învățătură până la genunchiul broaștei; s-a dus unde i-a fost scris; tot îs mai aproape dinții decât părinții; îi plin de noroc ca broasca de păr; biserica-i în inima omului (aceasta nici nu este, propriu-zis, o zicere populară); ne-am pus bine-rău gura la cale (nici aceasta n-are un iz popular); mă lasă cu pielea goală în baltă (seamănă a zicere populară); milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima, mi-am ținut cuvântul de joi până mai de-apoi (vorba populară e ..de joi până de-apoi” însoțită de un adaos al autorului „mi-am ținut cuvântul”): ne era a învăța cum nu-i e câinelui a linge sare (acesta este o observație a autorului): lucrul ieșea gârlă din mâinile lor (aici nu e vorba de o zicere populară, ci de o vocabulă expresivă: gârlă  cu sens comparativ, ca o gârlă)…”. Ș.a.m.d..

Smulse din context asemenea expresii, unele, în adevăr populare, altele aparținând prozatorului, își pierd mult din potențialul lor artistic. Numai implantate în narațiune, fie direct în debitul verbal al autorului, pentru a potența, pitoresc, un fapt, o idee, fie în vorbirea personajelor – și ea, spre a nuanța, sugestiv, o trăsătură caracterologică a personajului care se exprimă, aceste formule estetice, consacrate prin uz, devin surse de plasticitate, de culoare, de pitoresc, ale stilului unei opere literare.”

… Apăsând pe ideea oralității operei lui Creangă, analistul n-a mai putut observa acele construcții scriptice în care multiplele figuri de stil sunt rostul unei reflexivități menite să imprime creației varietate, culoare, într-un cuvânt, originalitate excepțională.

GEORGE CĂLINESCU: La fel de lacunară, ca și aceea la care se referă mai sus criticul, ne întâmpină analiza pe care o întreprinde G. Călinescu în lucrarea sa Istoria literaturii române (De la origini până în prezent, anul 1941) asupra operei lui Ion Creangă. Abundă aceleași generalități, în caracterizarea scrierilor prozatorului cu largi reproduceri din textele originale, pentru a le reliefa conținutul, fără nicio subliniere a acelor procedee stilistice cu remarcabile efecte estetice.

…Robit procedeului de a recurge la ample rezumate din opera lui Creangă, criticul neglijează tocmai ceea ce este important să releve și, anume, prin ce mijloace expresive prozatorul izbutește de creează ceea ce se înțelege prin estetica epicului literar.

ZOE DUMITRESCU-BUȘULENGA: Tributară aceleiași maniere de a caracteriza în general – când s-a referit la stilul prozatorului – ca și cei doi predecesori ai săi – Zoe Dumitrescu-Bușulenga trece, când citează largi pasaje din opera scriitorului, nemișcată, sensibil și cerebral, pe lângă atâtea și atâtea încântătoare modalități poetice. Nu le vede, nu le apreciază și. ca atare, nu le menționează, nici măcar în treacăt.

Analista s-a oprit de două ori asupra scrierilor lui Creangă: întâi, în prefața Ia Pagini alese, carte publicată în 1959, în Colecția Biblioteca pentru toți, și, apoi, în monografia extinsă Ion Creangă, apărută în Editura pentru literatură, 1963.

Cum era și firesc, perspectiva în care este privită opera prozatorului, cele două lucrări nu se deosebesc: aceleași lungi rezumate ale scrierilor la care autoarea se oprește și aceleași notatii lipsite de sesizarea trăsăturilor specifice limbii, stilului în care se exprimă Creangă.

VLADIMIR STREINU: Țăranii nu răspund la frumusețea Poveștilor și Amintirilor, deoarece folclorul, care e culoare de fond la Creangă este pentru ei o modalitate de viață și nu  una de  artă. Superstițiile, datinile și proverbele, ca linii ferme și străvechi ale existemței,,ei și le cunosc prea bine, atât de bine că nu-i va câștiga nimeni vorbindu-le despre ele. Cât privește arta, valoarea  autonomă a acesteia, fie extrasă chiar  din viața lor nu-i impresionează în nicio măsură. Cu alte cuvinte,deși creatori ai unui  stil  artistic, țăranii nu sunt luați la un loc sau în parte mari amatori de artă și mai puțini judecători. ”

Citești rândurile pe care le-am citat și nu-ți vine să crezi  că ele au ieșit din condeiul  unui  critic  literar, totuși cu incontestabile merite în analiza operelor celor  mai mulți clasici ai literaturii române.

… Comentatorul parcă nu a auzit  de modalitatea stilistică a sinonimiei, deși aceasta – pe lângă faptul că  învederează varietatea  vocabulaului cu același sen s- mărturie strălucită a bogăției lexicale românești –  are  o importanță contribuție la valoarea estetică a unei creații literare.

VALERIU CRISTEA: Între comentatorii operei lui Creangă figurează și Valeriu Cristea. care a crezut de cuviință să scrie două lucrări cu aceeași temă și, anume „Cruzimile scriitorului” autorul fiind convins că a descoperit, bunăoară, în creația literară Ivan Turbincă „analogii” între „basmul parodic”al scriitorului în textele evanghelice (canonice și mai ales apocrife ).

Trebuie să relevăm, înainte de a trece la „demonstrațiile” comentatorului spre a-și susține părerile privind tema propusă, că nicăieri în cele două texte ale sale, nu se află, măcar în treacăt, vreo mențiune cu citate ilustrative referitoare la măiestria artistică a genialului prozator. În schimb, sub raport stilistic, când amintește caracterizează unele pasaje ale acțiunii uneia sau alteia dintre episoadele operei, așa-zicând, analizate, folosește forme verbale de o particularitate pe cât de singulară, pe atât de inacceptabilă.

… Comentând în felul care s-a văzut anumite episoade din opera lui Creangă, analistului Valeriu Cristea îi scapă un fapt pe cât de esențial pe atât de evident – anume acela că situațiile vizate se încadrează, ca firești, în acțiuni desfășurate într-o lume a fabulosului, unde totul este posibil.

GHEORGHE MITRACHE:  Printre lucrările mai noi, în care se analizează opera scriitorului se află și aceea intitulată Ion Creangă, apărută în Editura Recif 1996 sub semnătura Gheorghe Mitrache.

Analiza pe care o întreprinde autorul cărții are – ține să menționeze prof. Uritescu, din capul locului – trei grave carențe: 1. se lasă, covârșitor, influențată de unele opinii nemotivate, deci, neconvingătoare ale unor cercetători anteriori. 2. sunt luate în vedere numai Amintirile și poveștile, ignorându-se cu desăvârșire, povestirile (adevărate nuvele) și 3. se apelează, destul de frecvent, la formulări nu numai greșite dacă le raportăm la obiectul cercetării, dar și de o excesiv marcată prețiozitate. Tema principală a investigațiilor autorului pare a fi aceasta: trebuie considerat Creangă drept un scriitor popular?

… La fel. nesprijinite pe adevăr sunt și alte multe interpretări privind amintirile. De prisos, să recurgem la alte exemple, oprindu-ne la observația, cu totul uimitoare, că nu mai ni se spune nicio vorbă despre povestirile lui Creangă, un sector esențial, definitoriu prin excelență al artei prozatorului.   Nici măcar în capitolul inițial  Ion Crangă – creator de tipuri umane nu este de găsit o cât de  mică referire la portretul, genial trasat, al lui Moș Nichifor Coțcariul, unic   în litearatura  noastră, prin  finețea trăsăturilor sale naturale.

… Este absolut sigur că analistul face o confuzie gravă intre noțiunile digresiune și divagație, a divaga. Înțelesul peiorativ al ultimului verb fiind     a rătăci fard noimă, în expunerea ideilor, pe câtă vreme cel dintâi exprima o batere voită de la expunerea ideii principale, în scopul îmbogățirii acesteia cu unele nuanțe adecvate subiectului.

Ni se spune, de asemenea, că ,,În Amintiri umorul este de esență populară, însemnând «a șfichiui», a lua pe cineva peste picior, fard a se urmări agresarea persoanei ”. Ce caută acest termen în contextul dat? Nu știe respectivul autor ce înseamnă a agresa și agresivitate? Sigur, el a vrut să spună «fără a se urmări jignirea persoanei».

 

Opera prozatorului sub imperativul funcției criticului

Cei mai mulți comentatori ai operei lui Ion Creangă s-au limitat la caracterizări de tip general: ba că e un scriitor ..popular”, ba că nu trasează portretele personajelor, ba că nu configurează descrieri, ba că narațiunea sa – indiferent în ce gen al epicii (amintire, povestire, basm) s-ar desfășura ea – poartă marca oralității, ca și când aceasta ar fi, prin însăși definiția ei, obligatoriu, artistică. Că opera scriitorului reprezintă o elaborare, al cărei farmec te cucerește izvorâtă deopotrivă dintr-un profund instinct al limbii în care s-a exprimat și dintr-un ascuțit simț al armoniei formelor verbale – nu poate fi contestat de nimeni, mai ales că percepția lui e mișcată de o spontană încântare.

De bună seamă efectele estetice se nasc dintr-o fecundă preocupare a conferi cuvântului acea forță creatoare menită să suscite interesul și plăcerea de a-i urmări rezonanța în context. De aceea se cere imperativul funcției criticului de a surprinde în context sensul inovator al cuvântului, a tot ce se leagă de el (procedee stilistice, construcții gramaticale), imperativ pe care l-au ignorat chiar și aceia care și-au propus să analizeze valorile expresive ale stilului, mărginindu-se la nesemnificative și, ca atare, neconcludente, aprecieri privind tema abordată de ei.

În ceea ce ne privește, capitolul ARTA CUVÂNTULUI ÎN OPERA PROZATORULUI este destinat analizei celor mai de seamă scrieri ale lui Ion Creangă, cercetate prin excelență, în raport cu originalele lor efecte estetice, urmărind, permanent, identificarea sursei lor.Ca atare, în excepționala lucrare intitulată ION CREANGĂ MAGICIAN AL CUVÂNTULUI, –, intră rând pe rând, în raza atenției analitice: Amintiri din copilărie, Moș Nichifor Coțcariul, Povestea unui om leneș, Soacra cu trei nurori, Capra cu trei iezi, Punguța cu doi bani. Povestea lui Harap Alb, Fata babei și fata moșneagului, Ivan Turbincă.

 

Prof. Uritescu despre arta superioară a modelării cuvântului

,,Înaintea elaborării lucrării de față, am străbătut de câteva ori opera literară a lui Ion Creangă. Am întreprins această lectură pentru a constata dacă există un acord perfect între profunda impresie de ordin estetic pe care, cu mulți ani în urmă, percepția mea a înregistrat-o și ceea ce am crezut, fără a cerceta, că ea izvorăște dintr-o artă superioară a modelării cuvântului, scriitorul urmărind înveșmântarea fecundei sale imaginații creatoare a unei lumi inspirate, deopotrivă, din realitate și din universul fabulosului.

Pe măsură ce ultima lectură, reluată de câteva ori, se desfășura, mi se dezvăluia, tot mai seducător, viziunea unei creații artistice bogate în acțiuni fascinante, în personaje captivante prin gândirea și sensibilitatea lor, totul înfățișat în formele noi, originale ale unei limbi mânuite cu acel geniu, fără seamăn, în specificitatea sa complexă, greu sondabilă, care mi-a dat îndreptățirea să-1 apreciez drept făuritor de frumuseți stilistice inedite, sau, cu o formulă mai expresivă, drept un magician al cuvântului.

Cred că fenomenul acesta, anume, ca la primul contact cu opera scriitorului, cititorul – chiar cu unele preocupări de ordin critic – vrăjit de imaginile creativității artistice, să fie mai puțin, chiar uneori deloc atent la procedeele artistice, am, deci, convingerea că amintita stare de lucruri nu m-a încercat numai pe mine. Așa se explică faptul că unii dintre analiștii operei lui Ion Creangă n-au surprins, după cea dintâi și singura lectură a ei, toate acele atribute care, prin măiestria lor, unică a genului în literatura noastră, i-a asigurat, pe deplin îndreptățită, consacrare.

În demonstrarea, cu exemple, a temei studiului acestuia, am ținut seama de coordonatele esențiale ale limbii noastre – adică le-am raportat la structura sintactică, la capacitatea vocabularului și, desigur, precumpănitor la valențele stilului, urmărind contribuția acestor trei factori fundamentali la acele efecte de ordin estetic menite să marcheze, cu strălucire, valoarea artistică, de prim rang, a genialului nostru scriitor Ion Creangă.

Pentru a ne da și mai bine seama că Ion Creangă asocia înnăscutul său simț al limbii pe care o rostea și o scria, spiritul lucid al elaborării artistice, avem pe lângă dovada a ceea ce percepția noastră sesizează ca frumuseți a creației sale literare, mărturia manuscriselor înseși cu ștersături, cu schimbări făcute de autor fiind considerate mai nimerite. Până și în textul primei părți a Amintirilor, publicată în nr. 10 al Convorbirilor literare din 1 ianuarie 1881, Creangă a operat unele modificări cu scopul vădit ca un viitor editor al operei sale să țină seama de ele. Exemplarul respectiv al revistei amintite s-a găsit printre manuscrisele scriitorului.

Sunt cu totul străin de periculoasa prezumție că analiza pe care am întreprins-o asupra creației sale literare ar fi izbutit să scoată în relief toate acele daruri artistice pe care harul său de esență divină le-a creat în opera sa.

Alte cercetări în domeniu vor izbuti, desigur, să descopere noi frumuseți expresive  în creația artistică a lui Ion Creangă. Nu am nici o îndoială că viitorii analiști vor da la iveală noi carate din tezaurul creativității sale artistice.

Am convingerea că studiile viitoare vor consacra formula împrumutată titlului lucrării: Ion Creangă – magician al cuvântului.

 

Dorin N. Uritescu  – magician al neolingvisticii

Este primul teoretician al figurilor de stil: arhaismul ortografic, echivocul ortografic: Noutăți în ortografie. Editura „Procion”, 1995.

Este primul cercetător în domeniu care abordează temele noi: importanța epistemologică a ortografiei, valoarea ci stilistică: Cuvinte cu dificultate de scriere în limba română, vol. 1.11. Editura Geneze. 1992. Analist al inovațiilor lexicale: De la chioșcari la vesternizare. Mic dicționar de termeni actuali, Editura Humanitas, 1993. Contribuții importante în domeniul cultivării limbii române: Greșeli de exprimare, vol. I. Editura Steaua Procion, 1999; Greșeli de exprimare, vol. II, Editura Steaua Procion. 2000. Autor de monografii originale: Pleonasmul în limba română, Editura AII. 2006: Contradicția în adaos, Editura Vox, 2006; Degradarea unităților frazeologice în limba română. Editura Vox, 2006; Dicționar explicativ de pleonasme efectiv. Editura AII 2006; Dicționar de contradicții în adaos efective, Editura Vox 2006: alte dicționare: Dicționar explicativ de folosire improprie a termenilor. Editura SHIC. 2008. Dinamica actuală a limbii române. Editura S.A.I.S., 2008; Dicționar de cuvinte și sensuri noi. Editura S.A.I.S.. 2009; Dicționar explicativ de forme și sensuri greșite ale unor expresii și locuțiuni consacrate. Editura S.A.I.S. 2009; Contradicții în exprimare. Editura S.AI.S. 2009; Ortografia rațională a limbii române, Editura RAWEX Coms 2016. Cărți de critică și teoria literatorii: Fascinația numelui. Studiu al creației lexico-semantice și stilistice. Editura S.A.I.S. 2009; Pentru o lectură adevărată și o percepere corectă a temei. Editura Bibliotheca 2014; Portretul la criticii literari români, Editura RAWEX Coms 2015; Structura variată, natura expresivă și valoarea artistică a pamfletului, Editura RAWEXCOMS, 2015 și volumul: Noutăți stilistice, editura RAWEX Coms, 2015. În anul 2014 a publicat volumele de versuri: Pe Rio Costa (balade erotice); Cântece de logodnă și Rugi și porunci, toate în Editura Bibliotheca – Târgoviște.

Este membru al Societății de Științe Filologice din România, 1989; vicepreședinte al Societății Naționale «Lupta pentru Pace prin Cultură». Deținător al Gradației de merit 1998, 2005-2006.

În 2021 a publicat Cronica pictată anticomunistă a copiilor școlari din comuna Vinerea, raionul Orăștie, regiunea Hunedoara, 1950-1961, la editura RAWEX Coms, București, tradusă în patru limbi: engleză, germană, poloneză și ucraineană, cu referințe critice în limbile respective.

A fost membru al Comisiei Naționale de Limba și Literatura Română – 1993 și membru al Grupului de lucru pentru elaborarea Curriculum-ului de Limba și Literatura Română pentru învățământul liceal, din cadrul Consiliului Național pentru Curriculum și Pregătirea profesorilor în colaborare cu Banca Națională, 1998. A fost autorul unic al itemilor care au fost folosiți la nivel național pentru testarea candidaților înscriși la Concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar general și de inspector școlar general-adjunct în județe și Capitală, 1997, 1998.

A fost apreciat în prefețe și articole de specialitate de către: Gh. Bulgăr, Eugen Simion, Ion Dodu Bălan, George Toma Veseliu, Cristian Livescu, G. Beldescu, Valeria Guțu-Romalo, Rodica Zafiu, Grigore Brâncuș, Mircea Borcilă, George Pruteanu, N. Mihăescu. A participat la Revoluția din Decembrie 1989, fapt consemnai în declarațiile semnate olograf de către Dan Iosif și Dumitru Mazilu. A primit Premiul de Excelență și Diploma de Onoare ale Primăriei Sectorului II – București pentru contribuția deosebită la dezvoltarea învățământului românesc. Numele și activitatea de creație ale prof. dr. Dorin N. Uritescu sunt cuprinse în Mic Dicționar Enciclopedic, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Enciclopedică, Editura Univers Enciclopedic, București, 2008, p. 1438, poziția 8, punctul 2. Este membru al Societății de Științe Filologice din România, 1986-2021. Este Vicepreședinte al Societății Naționale „Lupta pentru Pace”, 1995-2018.

În anul 2015 a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România. În anul 2020 a fost numit Membru de Onoare al UZPR și a primit distincția cu medalie „Pamfil Șeicaru” pentru cercetarea limbajului jurnalistic. A primit Marele Premiu Național pentru Pamflet (autor al volumului „Mato-Grossul” social și politic postrevoluționar, 2020, RAWEX Coms, București. A primit  Diploma „Gheorghe Lazăr” clasa I, pentru rezultate de excepție în modernizarea învățământului Românesc – Ministerul Educației și Culturii, 2006; Diploma de excelență – Marele premiu Național pentru Pamflet – autor al volumului „Mato-Gross”-ul social și politic postrevoluționar- din partea UZPR, 2021; Medalia „Membru de Onoare al UZPR” – 2020 – pentru perseverența demersului profesional dedicat limbajului Presei – din partea UZPR, 2020; Premiul „Vladimir Streinul pentru stilistică” din partea Societății Scriitorilor Târgovișteni – autorul volumului Noutăți stilistice, 2016, Editură RAWEX Coms, București; Premiul „Grigore Alexandrescu pentru poezie” – din partea SST, autorul volumului Pe Rio Costa, Editura Bibliotheca din Târgoviște, 2014; Premiul „Alexandru George” pentru critică literară, din partea SST, autorul volumului Pentru o lectură adevărată și o percepere corectă a temei, Editura Bibliotheca Târgoviște, 2014; Premiul „Alexandru Vlahuță pentru proză scurtă” – din partea SST, autorul volumului Firimituri literare, Editura RAVEX Coms, 2020; Premiul de excelență al Primăriei Sectorului 2 București pentru contribuția deosebită la dezvoltarea învățământului Românesc, din partea Primăriei Sectorului 2, Municipiul București, 2006; „Placheta de Onoare a Primăriei Sectorului 2”, pentru prețuire și recunoștință pentru dăruirea și energia depuse la dezvoltarea și îmbunătățirea învățământului Românesc, 2011.În 2023, la Iași, cu prilejul evenimentului ,,UZPR -100” a primit Premiul și Hrisovul ,,Jurnalistul enciclopedic.” Este membru onorific al Academiei Oamenilor de Știință din România, 2023. Din anul  2020 este  Consilier de specialitate al Filialei Iași a UZPR.

 

O viață în slujba semanticii

S-a născut în comuna Vinerea, regiunea Hunedoara, în prezent județul Alba, la 18.02.1944. din părinți muncitori cu dragoste de carte, care-și întocmiseră o mică bibliotecă din cărți aruncate în poduri și grajduri de familiile intelectualilor ridicați de Securitate.

A frecventat școala generală în localitatea natală, apoi Școala medie cu practică în producție – Cugir, pe care a absolvit-o în anul 1963, cu Diplomă de Maturitate și Certificat de strungar în fier.

A reușit la Facultatea de limbi orientale, secția Limba chineză (locul 3 din 5 locuri scoase la concurs pe țară), dar după două săptămâni a primit din partea Rectoratului o înștiințare că nu poate fi înscris ca admis întrucât are un dosar necorespunzător învățământului comunist – tatăl său fusese declarat dușman al colectivizării agriculturii… Astfel, a urmat un curs de calificare ca brutar, la Prestări servicii Alba-Iulia. În 23 decembrie 1963 a fost recrutat și repartizat la Brigada 29 Cavalerie Turnu Severin. Paza frontierei i-a oferit experiențe dintre cele mai grozave și a fost lăsat la vatră de ziua lui,

18 februarie 1965, la excepțional, cu gradul de sergent. Apoi, s-a angajat ca brutar la Prestări Servicii Alba-Iulia, funcționând până la 1 octombrie 1965. În luna august 1965 a dat examen de admitere la Facultatea de limba și literatura română, Universitatea București, fiind declarat admis, iar din octombrie a început să frecventeze cursurile Facultății de limba și literatura română.

În timpul studiilor a fost remarcat de prof. univ. dr. Zoe Dumitrescu- Bușulenga, prof. univ. dr. Romulus Munteanu și prof. univ. dr. George Muntean, care l-au notat cu 10 „cu felicitări” sub semnătură olografa pe carnetul de student și fiind premiat pentru activitatea de excepție din seminare la sfârșitul a trei ani universitari (1965/1966; 1967/1968 și 1968/1969). La repartiția de la sfârșitul facultății  a renunțat la postul de profesor în orașul Vlăhița, alegând, ostentativ, ca să-și albească dosarul, o localitate pierdută în pădurile de pe Șaua Ruginoasei, județul Iași, unde era singurul absolvent de universitate în școlile din 14 localități.

În 1972 a inventat și realizat industrial aparatul Didacton pentru predarea programată a limbii române (premiat la Expo 72 național – Ziarul Scânteia din 11 octombrie 1972 și Scânteia din 19 februarie 1987). În localitatea Brăiești a școlarizat, ca director coordonator, toți elevii și pe cei care nu mai frecventaseră școala de 2 și de 3 ani, și au promovat 100/100 – fapt unic în învățământ, dar reușita nu a putut fi popularizată din motive politice (conform procesului-verbal al inspecției neanunțate din 17 martie 1994, comitetul de partid și inspectoratul general județean i-au dat o felicitare cu antete aurite…). Ca director de centru al școlilor din localitățile comunei Todirești (Pașcani), în 1974 a dărâmat școala din chirpici și tăvălugi, asumându-și răspunderea, școala fiind spartă toată, cu coperișul hâit, periculos pentru elevii claselor mici, cei mari învățau într-o clădire construită după război, din cărămidă; a obținut cu eforturi mari subvenția de la județ pentru construirea unei clădiri cu etaj (laboratoare, cabinete etc.

 Pentru că în localitate nu era un monument al eroului necunoscut, meșterii au ridicat o statuie în fața școlii (un bust), dar cum clădirii începuse să-i zică localnicii „școala lu’ Uritescu“, informatorii au făcut o scrisoare de acuzare a „tovarășului” Uritescu (… cu 2 facultăți, publica în „Cronica” … „și statuie?”, ce urmărea?…’). În 1976 a fost ridicat de Securitate unde, în temniță, a dat 87 de declarații identice(!), în care specifica că nu a făcut nimic împotriva puterii comuniste. După o super-anchetă de la București, a fost eliberat. Când s-a prezentat inspectoarei politruce să vadă unde va profesa, aceasta a strigat la el: „ Ieși afară dușman al poporului!”, și a dat ordin să fie scos din rândul cadrelor didactice județene.

A plecat la Vinerea și s-a angajat la prestări servicii Alba-Iulia, ca brutar. În anul 1977 s-a însurat cu Uță Rodica care, în același an, ca șefă de promoție a Facultății de Filozofie la Universitatea Alexandru Ioan Cuza – Iași, a luat repartiție în București. A cumpărat casă cu credit, a devenit cetățean al Capitalei.

În anul 1978 s-a născut Ioan Alexandru și, în 1983, Oana Andreea. Băiatul este arhitect, fata a decedat în 2001 de Crăciun, efectul tragic al unei leucemii incurabile. După 5 ani de învățător suplinitor, apoi profesor suplinitor, a obținut, în 1991 postul de profesor de limba română titular. În cei 36 de ani ca profesor a fost notat cu calificativul foarte bine, în fiecare an școlar; gradul II în învățământ l-a luat cu nota 10 la cele 4 examene, „fiind șef de promoție în 1979 pe țară.“ (vezi raportul prof. univ. dr. George Munteanu); a obținut gradul I în învățământ cu nota 10, iar lucrarea de grad a fost publicată ulterior în Editura Științifică și Enciclopedică, 1986. În 2005 i s-a acordat titlul științific de doctor în filologie cu distincția magna cum laude, cu toate onorurile aferente – Diploma seria E, nr. 0000084, în baza Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 5567. din 12.12.2005. Universitatea București. A publicat la Editura Științifică și Enciclopedică, Aspecte ortografice controversate, 1986, în care a fundamentat științific reconsiderarea omofoniilor în ortografia limbii române,introducând concepte noi, din perspectivă ortografică (pleonasmul ortografic, contradicția în adaos ortografică, pedantismul, hipercorectitudinea, contaminarea, analogia improprie ș.a.)

Semantica constituind zona în care se simte foarte sigur şi este extrem de combativ oferindu-ne și de această dată un studiu model.

 

col.(r) Grigore Radoslavescu

Președintele Filialei Iași/Moldova a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

(Revista UZP, nr. 33/2024)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *