◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro16.07.2024

Orașul Pucioasa, între avânt și declin economic

Pucioasa este un oraș din județul Dâmbovița, pe care Dumnezeu l-a binecuvântat cu o poziție geografică favorabilă, pe Valea Ialomiței, la poalele unor dealuri ocrotitoare, în apropierea marilor orașe: Târgoviște, București, Ploiești, Brașov, Sinaia.
Când eram copil și pronunțam numele Pucioasa, mă gândeam la o localitate cu aspect urât și cu miros neplăcut.
Câteva sejururi petrecute aici mi-au dezvăluit totuși altceva, un oraș civilizat, cu un aspect edilitar plăcut, cu oameni calmi, blânzi și comunicativi.
Observând interesul meu pentru localitatea dumnealor, cu multă amabilitate mi-au oferit informații și mi-au pus la dispoziție materiale documentare.
Astfel, am aflat că inițial, pe locul unde astăzi se află orașul Pucioasa, au existat două așezări: Podurile de Sus și Podurile de Jos, menționate în documente încă din secolul al XVII-lea. În anul 1910, a fost atestată documentar comuna Pucioasa, alcătuită din opt cătune, cu o populație de 600 de familii. La 1 ianuarie 1930 a devenit oraș cu statut de stațiune balneoclimaterică.
Dezvoltarea localității a fost favorizată de bogățiile solului și subsolului: apa râului, lemnul pădurilor, calcarul și apele din adâncurile dealurilor, bogate în sulf, iod și substanțe minerale. Pe lângă folosirea lor arhicunoscută la nivel individual, omul a încercat să dezvolte aici și o adevărată industrie. Astfel, calcarul a fost exploatat în cariere și transportat la Fabrica de Ciment de la Fieni. Apa râului Ialomița, captată printr-un lac de acumulare, a pus în mișcare turbinele unei microhidrocentrale.
Barajul lacului de acumulare a devenit și un loc de agrement. Fiind situat la marginea localității, oferă o priveliște încântătoare asupra acesteia. Dacă ai șansa să fie soare, în apele lui se reflectă copacii din jur și cerul, iar printre copacii care cresc din abundență în oraș poți privi acoperișurile caselor și pe cel al Bisericii din Bezdead.
Din moment ce importanța lemnului, apei și a calcarului în viața unei comunități este arhicunoscută, atenția mea s-a îndreptat, în mod deosebit, către prezența sulfului în pântecele dealurilor din jur și exploatarea lui, ceea ce a contribuit foarte mult la dezvoltarea și dobândirea renumelui localității.
De mare ajutor în acest sens mi-a fost un studiu consistent, ”Pucioasa-file de monografie”, redactat cu multă rigoare științifică de către profesorul Dumitru Stancu.
Descoperirea și folosirea apelor sulfuroase în scop terapeutic au fost făcute de către ruși, în timpul ocupării zonei (1828-1934), fapt menționat în scrierile lor de către: Eduard Thouvenel, Anatole Demidoff, Bois la Compte. Se spune că la Pucioasa a fost însuși generalul Kiseleff.
Treptat apele sulfuroase de la Pucioasa au suscitat interesul specialiștilor: topografi, medici, geologi etc.
Au devenit renumite în țară și în străinătate, după ce în anul 1873, acad.dr.chimist Bernath Lendway Alfred le-a prezentat la Expoziția de la Viena și s-a constatat că au cea mai mare concentrație de substanțe minerale din Europa. (Dumitru Stancu, 2003: 200)
Prima exploatare se făcea în mod primitiv, cu ajutorul cailor: ”Pe o platformă așezată deasupra puțului de iod, se afla un dispozitiv de lemn pe care se înfășura lanțul ce tracta un hârdău de 300 litri adus la suprafață prin folosirea unui cal.
Apa era depozitată, urmând să fie transportată cu cărătoare speciale, lucrate din lemn și tractate de animale până la casele sau stabilimentele de băi din stațiune. Operațiunea era făcută zilnic cu precizia acelor de ceasornic.” (Dumitru Stancu, 1995: 311) Ulterior, în perioada interbelică, extragerea apei s-a făcut mecanizat, cu ajutorul unui motor.
La început, tratamentul se făcea în casele oamenilor, în căzi de lemn în care apa sulfuroasă și iodată era încălzită prin scufundarea în ea de pietre de calcar încinse în foc. ea rat activitatea aici până la sfârșitul vieții.
Primul medic balnear în localitate a apărut în anul 1885.
După cum spun specialiștii, bolnavi din întreaga țară veneau spre ea ca spre un ”Izvor al Tămăduirii”.
Începând cu perioada interbelică, viața orașului Pucioasa a devenit înfloritoare. Oferea deopotrivă posibilități de tratament, cât și de agrement.
O autentică și savuroasă descriere a vieții din acele timpuri o găsim în monografia profesorului Dumitru Stancu.
Orașul pulsa de viață. Fuseseră construite hoteluri și numeroase vile, creat un parc, locul numit „La Sursă”, turiștii erau așteptați la gară cu birja, localnicii se întreceau să îi îmbie cu produse culinare naturale și apetisante, în parc cânta fanfara militară, se dădeau baluri și spectacole pentru toate gusturile, aveau loc plimbări, se încheiau prietenii și chiar căsătorii: „Mulți se plimbă admirând frumoasa vale a Ialomiței, care despică munții spre a-și face loc, rostogolind permanent bolovanii la vale. De jur împrejur dealurile împădurite sau pline de pomet încântă ochiul. Cei ce stau la mese au în față Pătrana, Stârmina și Miercanul, dealurile cele mai înalte din zonă. După un program stabilit, fanfara militară făcea să se umple valea și dealurile cu cântecele ei, care atrăgea în număr mare nu numai populația din Pucioasa, dar și din comunele limitrofe.” (Dumitru Stancu, 1995: 328-329); „Animația cea mai mare se producea către seară când Parcul devenea neîncăpător, de asemenea restaurantele și cofetăriile. Pe strada Regală, loc de promenadă și de întâlniri, circulația trăsurilor se transforma într-un slalom, devenind greoaie”. (Dumitru Stancu, 1995: pag. 330)
Deși unele izvoare s-au prăbușit din cauza alunecărilor de teren și a exploatărilor de la cariera de piatră, activitatea balneară la Pucioasa a continuat fără întrerupere până astăzi, când se desfășoară în două baze de tratament, utilate modern, din incinta hotelurilor „Ceres” și „Turist”, cu un personal calificat, amabil și cooperant. Principalele afecțiuni care se tratează aici continuă să fie cele reumatismale și principalul factor de cură, băile cu apă sulfuroasă.
Este singurul sector al orașului care nu a fost desființat, ca urmare a Evenimentelor din Decembrie 1989. Orașul nu mai are însă freamătul de altădată. Majoritatea celor veniți aici la tratament sunt persoane în vârstă, cu venituri modeste și își petrec majoritatea timpului în hotel sau în preajma acestuia, principala formă de relaxare rămânând plimbarea prin parc sau prin împrejurimi.
Din punct de vedere economic, Pucioasa, orașul mic de pe Valea Ialomiței, a cunoscut pionieratul și în domeniul industriei textile. Aici, în anul 1885, Stan Rizescu a înființat prima fabrică de textile din țară, care inițial a avut numai șase lucrători.
Treptat, în Pucioasa s-au dezvoltat două fabrici de textile puternice, „Bucegi” și „Trainica”. Constituiau o sursă de venit, de ofertă ocupațională atât pentru localnici, cât și pentru persoane venite din toată țară. Pucioasa se putea mândri. Calitatea produselor realizate aici era recunoscută în întreaga țară și peste hotare.
La granița dintre material și spiritual s-a aflat și înființarea la Pucioasa, în perioada interbelică, a unei tipografii bazate la început pe producerea de etichete, obiecte din domeniul administrativ, dar profilată ulterior și pe tipărirea de carte și care, din fericire, are urmași până astăzi. Un spirit pragmatic a străbătut orașul și în peisajul său economic au apărut întreprinderi de valorificare a potențialului natural al zonei: Întreprinderea de Prelucrare și Industrializare a Legumelor și Fructelor, Întreprinderea Agricolă de Stat, Întreprinderea de Valorificare a Legumelor și a Fructelor, Vinalcool, Întreprinderea de Prelucrare a Lemnului, Păstrăvăria.
Produsele realizate la Pucioasa erau competitive atât pe plan național, cât și internațional.
Spiritul distructiv al României postdecembriste a săpat nemilos în inima orașului și i-a distrus cele mai importante obiective industriale.
O nouă durere colectivă a umplut sufletele românilor. Era imposibil să treci prin Pucioasa fără a poposi aici să faci cumpărături. În Pucioasa, adeseori îi vedeai pe turiștii sau bolnavii veniți aici la tratament, îndreptându-se spre hotel cu sacoșele pline de mărfuri cumpărate de la magazinele fabricilor de textile. M-am aflat printre ei și am constatat că fabricile producătoare își meritau cu adevărat numele.
Ce a mai rămas din ele? Nimic sau aproape nimic.
Dintre carierele de piatră funcționează numai una și aceea la capacitate redusă și cu un personal îmbătrânit.
De ce au fost comuniste, de ce au trebuit să se ducă pe apa sâmbetei obiective industriale cu o veche tradiție și renume???

Elena TRIFAN / UZPR Prahova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *