Cu câţiva ani în urmă, un adolescent a fost salvat de la înec de un cetăţean american.
– I-ai mulţumit măcar? se interesase atunci când a ajuns acasă tatăl acestuia.
– Nu.
– De ce?
– Pentru că nu ştiu engleza.
Această întâmplare mi-a amintit de o alta mai recentă.
Statele Unite ale Americii au cheltuit 145 de milioane de dolari ca să se construiască şoseaua de la Sărătenii Vechi şi până la Soroca.
Au trecut de atunci trei ani de zile. Dar guvernul nostru încă nu le-a mulţumit nici el americanilor. De ce?
Pentru că niciun ministru nu vorbeşte engleză. Lucru lăudabil însă e acela că, de trei ani de zile, toţi membrii guvernului nostru învăţă de zor limba engleză.
– De ce? îl întreb pe Pavel Filip.
– Ca să le putem mulţumi americanilor… Să nu ne creadă chiar nişte needucaţi.
– Şefii noştri cunosc cel mai bine, mai bine chiar decât limba statului pe care-l conduc, limba rusă.
Exemplul celora de la guvernare îmi aminteşte de un caz întâmplat hăt în perioada sovietică.
Un bărbat care se îneca în lacul din Valea Morilor striga deznădăjduit: „Помогите!”, „Помогите!” („Ajutor!”, „Ajutor!”).
Un trecător ce se nimerise nu prea departe i-a reproşat atunci celuia care se îneca: „Decât învăţai ruseşte, mai bine învăţai să înoţi!”
În loc să ne învăţăm cum să muncim, învăţăm cum să le mulţumim celora care ne ajută să ieşim din sărăcie fără să muncim.
Râsu’-plânsu?
Majoritatea celora care au trecut prin comunism au păstrat în memorie din acea perioadă două lucruri: umorul şi tragedia. Glumele şi dramele. Ca şi cum altceva nici n-a mai existat.
Lumea află de la televizor că pe timpul URSS o duceam bine. Pentru că, aş explica astfel nostalgia de azi a unora: eram pe atunci tineri şi sănătoşi. Bătrânii noştri sunt nostalgici nu după URSS, ci după tinereţea şi sănătatea pierdute.
Cineva mă întreabă:
– Dacă atunci când a fost rău a fost bine, acum când e bine – e bine?
Nu e bine deloc. Din cauza sărăciei. Din cauza lipsei locurilor de lucru, a salariilor mici şi a pensiilor mizere. Din cauză că oamenii îşi iau lumea-n cap.
Pe timpul guvernării ruseşti, a lui Voronin, din 2001 şi până în 2009, Republica Moldova a fost părăsită de peste un milion de consângeni. Dar şi din cauza corupţiei.
Iată un caz recent, realizat de câteva agenţii de presă. Acestea au transmis că un maniac, cum sunt suficienţi pretutindeni, a donat unui azil de bătrâni o sumă importantă de bani. Dar, mai înainte de a face acest gest caritabil, criminalul a stropit uriaşa sumă de bani cu otravă. În zilele imediat următoare donaţiei, anunţă agenţiile, au murit un deputat, doi consilieri raionali, primarul, contabila şi directorul azilului. Niciun bătrân nu a avut de suferit!
Tot e bine.
Una din greşelile noastre ar fi că nu vedem în spectrul politic decât două culori: alb şi negru. Totul e rău sau totul e bine. Şi aici ne e de învăţătură Sfânta Scriptură.
Acolo se vorbeşte că Iisus trecea cu ucenicii săi printr-un lan de grâu, când, la un moment dat, au dat peste hoitul unui câine.
Învăţăceii, firi sensibile, s-au apucat pe dată cu degetele de nări şi au strigat: „Vai, Doamne, cum pute acest câine!”
Iisus însă le-a răspuns astfel: „Da, dar ce dinţi frumoşi are!” Mântuitorul a dat de înţeles că oamenii nu pot să vadă în lucrurile rele şi puţinul bun pe care îl conţine.
E o lecţie şi pentru noi, cei de azi şi de aici.
De exemplu, oricine care are ochi ca să vadă şi nări pe care le-ar astupa, ca să nu-l învăluie de tot miasmele, va trebui să recunoască totuşi:
„Dodon are dinţi frumoşi!”
Dumnezeu să-l miluiască!
Acum el face eforturi pentru a-l ajuta pe Putin să adune paşnic toate teritoriile fostei Rusii ţariste şi Rusii bolşevice într-o URSS-2.
Unde o vom duce bine, aşa cum am dus-o în URSS-1. Când toată Siberia ne-a stat la dispoziţie.
Intenţie care ne trimite la un episod, de la 28 iunie 1940, când graniţa dintre URSS şi România pe anumite sectoare din Bucovina trecea pe uscat. Un sat de români a fost şi el împărţit în două, iar graniţa urma să treacă chiar prin mijlocul unei case. Şi atunci cei din comisia mixtă l-au întrebat pe proprietar: „Dar tu, cu tot cu casa ta, unde ai vrea să fii? În marea Rusie sau în mica Românie?”. „Lăsaţi-mă să mă gândesc până mâine.” A doua zi comisia îl întrebă pe gospodar: „Ei, ce zici? Te-ai gândit?” „Da”. „Şi ce-ai hotărât?” „Rămân în România, pentru că am auzit că în Rusia sunt geruri mari.”
Asta e şi azi unica deosebire între Uniunea Europeană şi Uniunea Euro-Asiatică, chiar dacă Basarabia va rămâne şi în continuare acolo unde s-a aflat dintotdeauna: gerurile mari care vor bântui în viitoarea Uniune Vamală a lui Vladimir Putin de la un capăt al ei la celălalt.
Nicolae Dabija
11 ianuarie 2018