În timpul vieţii familiei Eminovici fotografia se afla, practic, la începuturi. Aşa cum se specifică în Wikipedia: Joseph Nicéphore Niépce, un fizician francez, a folosit trei proceduri pentru a fixa o imagine pe o placă metalică cu depunere de halogenură de argint în anul 1829. Rezultatul a avut o calitate medie. Niépce a murit în 1833, dar invenția sa a fost recuperată de către Louis Daguerre. Din acest motiv, data oficială a invenției fotografiei este 1839, când Daguerre a prezentat invenția numită de el „daghereotip”, care este o simplă ameliorare a descoperirii făcute de Niépce. Proprietar al invenției a devenit statul francez. Grație daghereotipiei se obține o matriță a mediului pe o placă metalică tratată cu o substanță fotosensibilă, după o expunere de „doar” 8 ore (când cerul este complet senin). Copierea se făcea prin presarea matriței pe suportul de hârtie, ca și la orice tipărire a ziarelor. Această expunere lentă aduce cu sine câteva probleme: străzile Parisului, chiar și la o oră de vârf, apar în întregime goale. Tehnica va avansa însă rapid, noua invenție făcând să apară și o nouă meserie, aceea de fotograf, căutată în special de ziarele vremii.
În anul 1848, Felix Tournachon, cunoscut mai bine sub numele Félix Nadar, realizează prima fotografie aeriană, fotografiind Parisul din nacela unui aerostat. Dacă la început negativul (cunoscut și sub numele de „clișeu”) se realiza pe o placă de cristal, pentru a nu avea deformări, placă foarte casabilă și care cerea o manipulare deosebită, prin dezvoltarea artei fotografice a apărut necesitatea unui suport fotosensibil mai ușor de manipulat decât cristalul. George Eastman reușește în anul 1884 să realizeze primul negativ flexibil, pe un suport de nitroceluloză, cunoscut sub denumirea de „roll film”, ușor de manipulat, incasabil și cu aceleași proprietăți fotografice ca și ale plăcii de cristal. Totodată, volumul și greutatea aparatului de fotografiat se micșorează considerabil, transportarea lui nemaifiind o problemă.
Am făcut această incursiune în istoria fotografiei pentru a înţelege faptul că atunci când Mihai Eminescu a făcut prima fotografie la vârsta de 20 de ani, în anul 1870, pe când se afla student la Viena, tehnica fotografică se afla, încă, la început.
A doua fotografie a lui Eminescu a fost făcută în anul 1879. Originalul acestei fotografii, în anul 1903, se afla în posesia lui A.C.Cuza. În anul 1884, pe când Eminescu îi solicita un ajutor financiar lui Titu Maiorescu, se fotografiază la fotograful Nestor Heck din Iaşi. Aceasta fiind a treia fotografie a poetului. Redau mai jos scrisoarea către Titu Maiorescu:
“Stimabile domnule Maiorescu,
Astăzi, ieşind din casa de sănătate pentru vreo două ore, mă folosesc de vizita ce o fac nepotului D-voastră, d-lui Popasu, pentru a vă adresa aceste șiruri. Sunt mai bine de trei săptămâni de când au încetat toate simptomele boalei de care am suferit, încât, dacă ar fi stat în putința mea, aș fi părăsit institutul, fie pentru a schimba mediul în care mă aflu, fie pentru a mă întoarce in țară. Cu toate acestea nu știu dacă, pentru un asemenea sfârșit, va fi cu putință a se realiza mijloacele necesare.
Amintirea stării mele trecute e foarte slabă, încât pe mine însumi mă miră lungimea timpului, în decursul căruia nu mi-am putut da seama de nimic. Punând în socoteala acelei stări toate neajunsurile și supărările pe care le-am putut cauza atât D-voastră cât și altor amici binevoitori, cutez a solicita din nou îngăduinţa D-voastră și a vă cere ca, prin câteva șiruri, să mă lămuriți dacă am perspectiva de-a mă întoarce curând în țară. În așteptarea unui răspuns, rămân al D-voastre
Cu toată supunerea și stima,
Ss. Mihai Eminescu
A patra, şi ultima fotografie a lui Eminescu, în care apare într-un costum alb cu vestă, chică şi mustaţă a fost făcută în luna noiembrie 1887 la Botoşani, în timpul pe când poetul era bolnav în casa surori sale Henrietta.
Dacă până la apariţia tehnicii fotografice personalităţile vremii apelau la pictorii portretişti, odată cu apariţia aparatului de fotografiat cu plăci de metal şi sticlă, oamenii au început să se fotografieze. Astfel că şi mama poetului s-a fotografiat de două ori. Prima fiind făcută la Botoşani împreună cu fiica sa Aglaia, la fotograful Otto Bielig. A doua oară s-a fotografiat la Viena în anul 1870, la aceeaşi dată a fost făcută şi fotografia poetului la vârsta de 19/20 ani.
Mamei poetului, Raluca Eminovici, i s-a mai făcut un portret în ulei pe când avea vârsta de 25 de ani. Acest portret a fost executat în anul 1840 de către un pictor german, pentru suma de 30 de galbeni, în timpul când Gheorghe Eminovici, tatăl poetului se afla administrator al moşiei Dumbrăveni a boierului Balş. Portretul având dimensiunile 0,35 cm în lungime şi 0,28 cm lăţime. În perioada când a fost executat acest tablou, mama poetului născuse pe Şerban, Nicu şi Iorgu.
Analizând acest tablou, observăm că Raluca Eminovici seamănă cu poetul, fiind elegant îmbrăcată, la gât având alisida dăruită de generalul Jeltuchin, cu cercei mari în urechi şi cu inele scumpe în degete, acestea fiind dăruite de bunicul dânsei, Donţu, aşa cum mărturisea în memorii căpitanul Eminescu.
După decesul mamei poetului acest portret a trecut la mătuşa lui Mihai Eminescu, maica Fevronia Jurascu, după aceea tabloul a fost moştenit de nepoata acesteia, maica Xenia Velizariu din Agafton.De aici tabloul în ulei a trecut la avocatul M. Mavrodin din Iaşi, nepot de văr al maicii Xenia.
Portretul lui G.Eminovici, tatăl poetului, a fost făcut 1866, iar în 1870 portretul fratelui acestuia Iorgu. În anul 1870 au fost executate portretele lui Şerban, Nicu, Aglaiei şi Henrietta Eminescu. Ilie, Marghioala şi Vasile nu au fost niciodată fotografiaţi.
De remarcat este că fotograful I.Bielig din Botoşani a executat trei fotografii, în anul 1908 în comuna Ipoteşti, cu casa poetului şi a fotografiat busturile din Botoşani şi Dumbrăveni, realizând un prim fotoreportaj. Fotograful Oppelt din Bucureşti a realizat primele fotografii după bustul poetului din Capitală şi a mormântului de la cimitirul Bellu.
Interesant este faptul că zeţarul Gheorghe Butman de la “Convorbiri Literare” a păstrat mult timp autograful lui Mihai Eminescu cu care îşi semna poeziile publicate în revistă. Aceste manuscrise le-a păstrat, după decesul zeţarului, Jeanetta Leibovici, fiica lui Elias Şaraga din Iaşi, copii după acestea le-a primit jurnalistul Corneliu Botez, în anul 1909.
Al. Florin ŢENE / UZPR