„A fost odată ca niciodată…” este începutul oricărei povești care ne introduce într-o lume magică, o lume a copilăriei, în care totul este posibil, barierele lumii reale se spulberă pur si simplu și este suficient ca noi, oamenii mari, să îmbrăcăm haine de prinți și prințese pentru a deveni Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene.
Cu „A fost odată ca niciodată…” încep și „Poveștile Nanei”, ale autoarei Geni Duță, în care tărâmul copilăriei personajului principal, FRUMUȘICA, nu este tărâmul magic al poveștilor, cu personaje fantastice, cu zmei, zâne, regi și regine, în care totul este posibil. Lumea din „Poveștile Nanei” este o lume a copilăriei reale, la țară, autoarea oferindu-ne un model de comunicare si relaționare a copilului normal cu lumea înconjurătoare, cu animalele din curte, cu bunicii, într-o lume în care copiii se exteriorizează și comunică cu dificultate.
Cu o grafică de excepție, cu fotografii care o redau pe Frumușica în diverse etape ale evoluției, cele patru povești sunt tehnoredactate de autoare pe hârtie de culoare roz, culoarea compasiunii, grijii și dragostei, care reprezintă dulceața și nevinovăția copilului din noi toți. Toate aceste elemente îmi confirmă faptul că personajul principal al cărții este o persoană importantă în viața lui Geni Duță, iar Nana este însăși autoarea. Cele patru povești, ce par a fi personale, sunt oferite de fapt, prin publicare, tuturor copiilor și oamenilor mari. Ele sunt inspirate din viața de zi cu zi a personajului și ne permit, la lecturarea lor, să facem cunoștință cu miracolele și lucrurile fabuloase care se petrec zilnic, oră de oră, sub ochii noștri, acolo unde suntem, în cele mai simple și mai banale lucruri pe care le înfăptuim. O copilărie inocentă, pură și sinceră, așa cum este inima fiecărui copil!
Frumușica este miracolul universului copilăriei lui Geni Duță, pe care îl poartă pretutindeni cu ea și ni-l dăruiește din plin, scris în pulberi de praf roz, nouă, celorlalți. Este de ajuns un cuvânt, o întrebare, un zâmbet sau chiar o frică pentru ca noi, oamenii mari, să zâmbim miraculos și brusc să ne dorim să revenim acolo, în lumea îndepărtată a copilăriei. Prin cuvinte, fotografii și picturi, Geni a desenat copilăria și o desenează și în noi, cei mari, cu și prin viața Frumușicăi, o făptură mică, dar în care autoarea a pus atâta înțelepciune. Inocența ei și dorința de cunoaștere ne ajută să descoperim miracolele vieții de zi cu zi, curajul de a intra împreună cu Frumușica în „Lumea Copiilor”.
Poveștile Nanei ne reconfirmă faptul că, într-o lume a digitalizării, copiii au nevoie de lecții de viață, care aici ne sunt oferite de animale și bunici. Frumușica se identifică cu Miaunica, Cotcodăciușa, Lătrăușa, Cocoșelu-Frumușelu, Guiciușa, Miuța, Măcănica, Căluțu Blânduțu, învățând din experiența acestora, trăind emoții și sentimente odată cu ele, înțelegând sensul întâmplărilor prin care trec împreună, într-o cheie educativă, adoptând valorile prieteniei, empatiei, altruismului, iubirii și respectului față de natură. Momentele magice alături de bunici au ceva aparte, iar pentru Frumușica, exact ca pentru orice copil, rămân în minte și în suflet lecții de viață și mentorat ce-i modelează viitorul.
Aș îndrăzni să spun că „Poveștile Nanei” sunt povești terapeutice, folosind emoții de copil, oferindu-ne exerciții de lectură, un excelent mijloc de comunicare între adulți și copii. Ne îndeamnă să regăsim miracolul copilăriei, căutând-o pe Frumușica în inima fiecăruia dintre noi.
Bulgări de inocență și magie, „Poveștile Nanei” ne îndeamnă să nu uităm înțelesul tainic al cuvintelor lui Brâncuși: „Când nu mai ești copil, ai murit de mult” .
Maria Petrescu / UZPR