În luna septembrie 1867, se tipărea, la tipografia Ioan Weiss din București, strada Biserica Ienei, nr. 1, primul ziar giurgiuvean „Credința – Foița adevărului”, Se pare că au apărut doar trei numere. La Biblioteca Academiei Române s-a găsit doar numărul 3, din 24 septembrie/6 octombrie 1867.
Din frontispiciul publicației mai aflăm că avea o apariție săptămânală, joia. Administrația se afla în Giurgiu la magazinul D. Vasile Anton, iar abonamentele se făceau în Giurgiu la stabilimentul d-lui Vasile Anton și prin poștă. Prețul abonamentului pe un an era 32 lei, iar pe 6 luni 16 lei. Garant responsabil al ziarului era C. Ionescu.
În deschiderea publicației se face următoarea mențiune:
„Cerem scuze domnilor abonați că foaia Credința n-a ieșit regulat cauza a fost a primului redactor care a fost în străinătate “.
Numărul 3 al ziarului “Credința “cuprinde: un editorial, care începe astfel:
“Jurnalele ciocoiești nu încetează a îndrepta injuriile lor cele mai deșănțate contra oamenilor care toată viața lor au luptat pentru libertatea și întărirea nației române.
Ideile regimului trecut se răsfrâng asupra prezentului, ca noaptea ce duce asupra zilei, și că sunt unii oameni care au stat mulți ani în întuneric, și li se pare cu lumina mai greu decât cu întunericul, și cer nenorociții să se întoarcă la întunericul lor, fără să cunoască binele ce aduce lumina…”
Din prima pagină a ziarului, din cele patru pe care le cuprinde întâia publicație giurgiuveană, format 31×33, scrise pe două coloane, începe, și se continuă în următoarea pagină, numerotată 10, după cele 8 ale celor două numere anterioare, necunoscute până acum, articolul „Municipalitatea “, în care se prezintă opinii despre autoritatea locală.
Doar un scurt pasaj:
“Municipalitatea din Giurgiu are un primar pe D.N.G.Gogoașă, om foarte de geniu și cu multă iscusință, dar cu toată iscusința sa, mai nimic n-a putut aduce profit Casei comunale, spunând adesea că a primit o moștenire urâtă de la răposatul doctor Sebenu, fostul primar…”
Articolul se dorește a se continua, fiindcă are menționat, la final, “va urma “.
Pagina următoare conține titlul: “Prima epistolă către domnii giurgiuveni “, care se continuă și în ultima pagină a ziarului, menționându-se că “va urma “.
Transcriem doar finalul acestei prime părți a articolului:
“Încă zic, funcționarii sunt oameni drepți, onești și nesupuși la nicio greşeală, atât numai că pe alocurea unii au pretenția a ne administra ca pe o turmă de dobitoace “.
Urmează articolul “Bucățile de aur farmă legile “, care se referă la monopolul tutunului.
Pe ultima coloană a ziarului de început al presei giurgiuvene, sub titlul “Noutăți din provincie “, jurnaliștii vremii consemnează unele știri, care încep cu formularea: “se aude…”.
Transcriem doar câteva noutăți giurgiuvene:
“Se aude că are să iasă un jurnal] n Giurgiu cu numele “Caldarâmu “, sau locul cotropit la spitalul orașului, și că redactorii jurnalului vor purta călimări la brâu și cel întâi articol se va subscrie cu o pană de curcă belă în onoarea primei gogoașe ce va scoate pădurea Bărăganului în toamna viitoare și că toată scrierea din acel jurnal se va presa pe deasupra cu praful scos din prima gogoașe a viermelui hrănit la duzii din viile Dăiței.
Se aude că bordeiele după izlazul Giurgiu s-au umplut de stafii și au speriat pe pompieri când au voit a le dărăpăna.
Se aude că s-au găsit 4 ooo de galbeni în casa unui comisar de la schela Giurgiu, rămași economie de leafă, și că leafa funcţionarului este numai de lei 200 pe lună… Invenția nu este nouă dar se înțelege că n-o imită toți funcționarii și de aceia zic că sunt săraci.”
Menționăm că în cei 151 de ani, care s-au scurs de la apariția primului ziar în orașul de la mal de Dunăre, Giurgiu, până în prezent, au fost editate aproape 200 de publicații, cu apariții efemere sau de mai lungă durată. Au fost perioade, între cele două războaie mondiale, când giurgiuvenii puteau citi și câte cinci ziare, care apăreau concomitent.
Emil Talianu / UZPR