◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro08.11.2024

Siguranța școlară –
o prioritate a polițiștilor hunedoreni

Asigurarea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare a criminalității, este – după cum ne relata comisarul șef Bogdan Nițu (foto) în calitatea sa de purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – o prioritate pentru Poliția Română.

De notat că privind retrospectiv, în cursul anului școlar trecut, polițiștii hunedoreni (structurile de ordine publică, rutieră și siguranța școlară) au fost prezenți zilnic în incinta și proximitatea unităților de învățământ, unde au acționat  în vederea creșterii gradului de siguranță școlară și au desfășurat peste 1.500 de activități în cadrul orelor de curs, la care au participat aproape 30.000 de beneficiari.

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat peste 400 de activități preventive, mesajele acestora ajungând la aproape 15.000 de beneficiari.

De asemenea, unele dintre aceste activități au fost desfășurate în cadrul celor 4 campanii (Campania „Alege libertatea!”, Campania națională de prevenire a faptelor de port și folosire a obiectelor periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar, Campania ,,Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!” și Campania ,,Vrei să fii polițist? Hai să ne cunoaștem!”), a evenimentelor ,,Săptămâna Școala în siguranță”, ,,Săptămâna prevenirii criminalității” și a Proiectului „Copilărie în siguranță”, toate organizate de polițiștii hunedoreni.

În cadrul orelor de curs au fost abordate tematici privind prevenirea infracțiunilor comise cu violență, bullying/ cyberbullying, prevenirea consumului de substanțe interzise, prevenirii portului fără drept de obiecte periculoase, prevenirea traficului de persoane, infracțiunile contra patrimoniului, respectarea regimului rutier, răspunderea penală a minorilor, prevenirea criminalității informatice, prevenirea disparițiilor voluntare și prevenirea victimizării minorilor. Abordarea acestor teme a fost organizată într-un mod cât mai interactiv, adaptat particularităților de vârstă ale elevilor. 

Activitățile preventive destinate minorilor au continuat și în perioada vacanței mari, în prezent fiind în desfășurare două campanii preventive: ,,Un plus de siguranță în vacanță” (inițiată de polițiștii Biroului Siguranța Școlară) și ,,Împreună pentru o vacanță în siguranță” (inițiată de Direcția Siguranța Școlară din cadrul I.G.P.R.), polițiștii fiind prezenți în taberele școlare din județ și atelierele de vară organizate de unitățile de învățământ, precum și în unitățile ce aparțin Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara.

În perioada 12 – 16 august 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a fost gazda unui schimb de experiență la care a participat un reprezentant al Poliției din Lituania, fiind organizate și desfășurate mai multe activități, cu scopul familiarizării cu metodele de lucru ale altor state în domeniul siguranței școlare și a investigării cauzelor penale cu minori în calitate de persoane vătămate, suspecți sau martori. La activități a participat în calitate de invitat și un reprezentant al Direcției Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Vizita polițistului lituanian a fost precedată de o săptămână, în care un polițist din cadrul Biroului Siguranța Școlară a fost găzduit de omologii săi din cadrul Poliției Lituaniene, pentru consolidarea schimbului de bune practici, în cadrul unui Program de schimb CEPOL 2024. 

Acest schimb de experiență contribuie la creșterea eficienței în aplicarea legii și la întărirea relațiilor internaționale în domeniul cooperării polițienești.

În perioada următoare – specifica comisarul șef Bogdan Nițu – polițiștii hunedoreni vor desfășura activități specifice premergătoare începerii anului școlar, iar acțiunile de prevenire a criminalității vor fi desfășurate în permanență, pe tot parcursul anului școlar, astfel încât procesul educațional să se desfășoare într-un mediu sigur, lipsit de violență fizică sau psihologică.

 

au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *