… probabil, nu.
Pe lângă pierderile de vieți omenești, Ucraina experimentează distrugeri de mediu care pot fi cu ușurință intra în categoria ecocidului și, ce agravează tabloul general, va reverbera dincolo de granițele țării. Rusia a urmărit în mod deliberat să distrugă mediul natural al Ucrainei: râurile, pădurile și câmpurile sale. Multe dintre rezervațiile naturale ale țării – viața animală și marina, apa și biodiversitatea – au fost grav deteriorate sau poluate. Toxinele se scurg din industrii și în infrastructură, iar prăbușirea teribilă a uriașului baraj Nova Kakhovka, unul dintre cele mai mari rezervoare de apă din Europa, a declanșat o inundație catastrofală, care a distrus peste 40 de orașe și sate și una dintre cele mai valoroase regiuni agricole din lume. Tone de petrol au fost vărsate în râul Nipro, un număr necunoscut de mine au fost împrăștiate în râu și în Marea Neagră, ducând la scurgeri toxice. La centrala nucleară Zaporizhzhia se profilează un dezastru ecologic de o amploare enormă. Rafael Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, a vizitat Zaporizhzhia și a descris situația ca fiind „extrem de volatilă”. Jocul cu explozivi într-o centrală nucleară este un potențial dezastru pentru mediu – pentru Ucraina și pentru toată Europa. Lumea este revoltată… pe drept cuvânt, pentru că distrugerile de mediu natural nu pot fi „punctuale”, au efecte în lanț, pentru toată lumea. Pentru cei care se (mai) îndoiesc, este de reamintit fumul incendiilor din Canada care a ajuns în Franța…
Deci… Lumea fiind revoltată, unele voci promit dreptate. Rusia se va confrunta cu justiția. Atât Curtea Penală Internațională, cât și procurorul general al Ucrainei investighează aceste acte de ecocid ca pe niște crime de război. Într-o zi conflictul se va încheia, iar reconstrucția Ucrainei și a industriilor sale ar trebui să fie ghidată de obiective ecologice – net zero. Dar ce șanse sunt ca vinovații să plătească în toate aceste cazuri?
De când a fost folosit pentru prima dată pentru a descrie impactul agentului portocaliu asupra mediului în războiul din Vietnam, termenul „ecocid” a fost aplicat unei varietăți de daune asupra mediului comise în întreaga lume. Acestea au variat de la acte de război, cum ar fi atacurile Rusiei asupra instalațiilor nucleare ucrainene, până la acte de afaceri, cum ar fi extracția petrolului în Canada și mineritul în Venezuela. Unii au aplicat, de asemenea, termenul la actele obișnuite care fac parte din viața de zi cu zi, cum ar fi eliberarea de microplastice în oceane, emisia de gaze cu efect de seră și utilizarea disproporționată a pesticidelor.
Campania de introducere a unei noi crime internaționale de „ecocid” la Curtea Penală Internațională durează de atât de mult timp, încât generațiile tot trec, iar lumea este… tot acolo. Este adevărat că s-a reușit… definirea ecocidului. În rest, există o lungă istorie de… discuții cu privire la incriminarea acestuia, primele încercări de a introduce această nouă infracțiune datând încă din 1973. Tot ce s-a întâmplat pe parcurs a eșuat. O voce deosebit de vocală în favoarea criminalizării ecocidului a fost cea a lui Polly Higgins, avocat, lobbyist de mediu și co-fondator al campaniei Stop Ecocid. În 2010, Higgins a înaintat o nouă propunere pentru o infracțiune de ecocide, definit ca fiind „distrugerea extinsă, deteriorarea sau pierderea ecosistemului (ecosistemelor) unui anumit teritoriu, fie din cauza omului, fie din alte cause. Acțiuni ilegale sau nedrepte comise cu cunoștința că există o probabilitate substanțială ca aceste acte să cauzeze daune grave și larg răspândite sau pe termen lung asupra mediului”. Abia în 2022 a început să apară o susținere care eventual să poată conta – Parlamentul belgian, Partidul Laburist al Marii Britanii sau prima Adunare Globală a Cetățenilor din lume.
Cel mai evident beneficiu al introducerii noii infracțiuni de „ecocid” ar fi extinderea răspunderii internaționale pentru daunele aduse mediului. Se extinde posibilitatea urmăririi penale pentru daune produse mediului dincolo de contextul războiului, permițând, teoretic, persoanelor să fie urmărite penal pentru daune aduse oceanelor prin scurgeri de petrol, defrișări, contaminarea terenurilor și cu petrol și poluarea aerului.
Curtea Penală Internațională fiind o instanță bazată pe răspunderea penală individuală, indivizii din vârful industriilor, instituțiile financiare și guvernele ar putea fi acuzați de ecocid, mai degrabă decât organizațiile sau statele. Susținătorii introducerii acestei infracțiuni mizează, de altfel, tocmai pe efectul de descurajare pe care introducerea unei noi infracțiuni îl va avea asupra proprietarilor de afaceri și finanțatorilor, care ar putea devei reticenți să fie încadrați în aceeași categorie cu criminalii de război.
Urmăririle la CPI ar deschide, de asemenea, oportunități de acordare a despăgubirilor victimelor ecocidului.
Dar, dacă ar fi introdusă o nouă infracțiune, de ecocid, ar apărea și provocări de implementare. Investigațiile și selecția cazurilor sunt modelate în mod inevitabil de „selectivitatea operațională”, adică aspecte practice, precum accesul la dovezi și cooperarea statului respectiv. Întrucât daunele asupra mediului se pot materializa lent, iar ecocidul este probabil să ridice o serie de provocări în ceea ce privește demonstrarea cauzalității și responsabilității, strângerea de dovezi și găsirea de experți relevanți ar putea dura…
Totuși, trendul nu mai poate fi considerat inexistent… ceva s-a mișcat. Printre cei mai vocali susținători ai criminalizării ecocidului se numără statele care se confruntă cu impactul crizei climatice, inclusiv micile state insulare, care au legat incriminarea de schimbările climatice. „Criminalizarea ecocidului ar putea juca un rol important în creșterea responsabilității și a accesului la reparații pentru distrugerea mediului. Cu toate acestea, este important să recunoaștem limitările criminalizării ca mijloc de abordare a distrugerii mediului. Există provocări asociate atât cu introducerea ecocidului ca infracțiune, cât și cu urmărirea penală, odată ce acesta este introdus. Legea nu poate rezolva singură cele mai mari probleme cu care ne confruntăm. În timp ce responsabilitatea și repararea pot juca un rol important în urmărirea justiției ecologice și climatice, vor fi necesare schimbări sistematice mult mai mari pentru realizarea acestor obiective”, punctează Rachel Killean, de la Queen’s University, Belfast.
Totuși, implicarea Curții Penale Internaționale în lupta pentru justiție ecologică ar putea schimba mult din percepția că oricine își poate permite să facă orice fără să răspundă vreodată… Cu atât mai mult cu cât, dată fiind interconectivitatea global a problemelor de mediu, ce face unul trebuie să dregem toți… noi sau copiii noștri.
Roxana Istudor