Red Bull Romaniacs, cel mai dificil raliu hard enduro din lume care include aproximativ 500 de kilometri de traseu extrem în Munții Carpați, include anul acesta o etapă maraton în cadrul căreia concurenților sosiți din 50 de țări nu le va fi permis ajutorul echipelor de asistență tehnică. Ediția 2021, denumită „Vertical Madness Reloaded“, are loc în perioada 27-31 iulie, Prologul – tradiționalul show urban din centrul Sibiului, fiind înlocuit și anul acesta cu o sesiune de calificări off-road.
”Ideea unei etape maraton stăruie în mintea noastră de ani de zile. Am început să o planificăm acum doi ani și, în sfârșit, o vom pune în aplicare anul acesta. Concurenții vor avea șansa de a-și testa abilitățile de mecanici, iar această etapă maraton ar putea chiar să fie decisivă în lupta pentru podium, la toate cele cinci clase (Gold – cel mai dificil traseu, Silver, Bronze, Iron, Atom). Fiind în imposibilitatea de a organiza tradiționalul Prolog, la care ne erau alături mii de spectatori, am fost nevoiți să condimentăm cumva această ediție și să creăm entuziasm“, spune Martin Freinademetz, organizatorul Red Bull Romaniacs.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, concurenții își vor vedea ultima dată mecanicii în punctul de service din ziua a doua.
”Acesta a fost mutat mai aproape de sosire, însă tot va trebui să ruleze aproximativ o oră pe traseul dur de la Romaniacs până vor ajunge la finișul celei de-a doua zile de raliu. Seara vor putea să lucreze la motociclete, dar nu va fi permis ajutorul oferit de echipele de asistență tehnică – cu acestea se vor întâlni la jumătatea celei de-a treia zile de concurs”, precizează organizatorii.
După cei aproximativ 500 de kilometri de traseu extrem, concurenții vor avea de trecut un ultim hop, înainte de a fi considerați finișeri ai celui mai dificil raliu hard enduro din lume.
Sâmbătă, 31 iulie, este programată faimoasă urcare de pe dealul Gușteriței, de lângă Sibiu.
Accesul va fi permis doar fanilor vaccinați împotriva COVID-19, care vor putea să meargă să-și susțină piloții favoriții.
Cea de-a 18-a ediție a Red Bull Romaniacs este inclusă în FIM World Hard Enduro Championship – Campionatul Mondial de Hard Enduro, fiind cea mai lungă etapă din campionat.
Concurenți din 50 de țări participă la raliul din România
Raliul reunește la Sibiu concurenți din 50 de țări iar cei înscriși de la clasa Gold, cea mai dificilă, punctează în clasamentul mondial.
Billy Bolt (Marea Britanie – Husqvarna) este lider după ce a câștigat etapa din Italia, urmat de Manuel Lettenbichler (Germania – KTM), câștigătorul ultimelor ediții ale Red Bull Romaniacs, și de Graham Jarvis (Marea Britanie – Husqvarna), riderul care a câștigat de șase ori titlul din Carpați. La 46 de ani, Graham a dovedit că se află în formă pentru încă un podium în România și chiar poate obține al șaptelea titlu.
Pe lângă cei trei, în lupta pentru podium îi vom mai vedea și pe Jonny Walker (Marea Britanie – Beta – 2 titluri Romaniacs), Wade Young (Africa de Sud – Sherco – 1 titlu Romaniacs), Alfredo Gomez (Spania – Husqvarna) și Mario Roman (Spania – Sherco).
Norbert Jozsa este concurentul român care are șanse să termine în top 10 la clasa Gold, iar Emanuel Gyenes își va continua numărul record de participări, ajungând la 18 din tot atâtea posibile. Cu numeroase podiumuri la Red Bull Romaniacs, Mani va reveni la clasa Silver, după ce anul trecut, din pricina unei accidentări, a fost nevoit să concureze la clasa Iron.
Tot la clasa Silver va concura și Marcel Hirscher, austriacul cu un palmares legendar în schiul alpin. Debutant la Red Bull Romaniacs, Hirscher a câștigat printre altele aurul olimpic la slalom uriaș, în 2018 la Pyeongchang, deține șase titluri mondiale, și 20 de globuri de cristal (8 Cupa Mondială, 6 slalom, 6 slalom uriaș). Austriacul nu este singurul schior care va lua startul în „Vertical Madness Reloaded“. Elvețianul Justin Murisier este înscris și el tot la clasa Silver. Rămâne de văzut dacă vreunul dintre ei se va apropia de rezultatul lui Alex Antor (Andorra – participant la două ediții ale Jocurilor Olimpice de Iarnă), schiorul care în 2006 a terminat pe podium la clasa Pro (actuala clasă Gold).
Sandra Gomez (Spania), prima femeie care a terminat raliul pe traseul clasei Gold, revine la această categorie dorindu-și să își îmbunătățească rezultatul și să parcurgă un Romaniacs și în condiții de vară, după ce în 2020 raliul s-a desfășurat în luna octombrie.
Considerară de organizatori poate cea mai interesantă prezență din acest an la Red Bull, Pol Tarres (Andorra), care va concura în șaua unei motociclete Yamaha Tenere 700 (un adventure bike), la clasa Bronze.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024Red Bull Romaniacs: Prima ediție cu etapă maraton în munți la care concurenții nu vor primi asistență tehnică
Articole recente
- Casa Dumitru Norocea, bijuterie
a orașului Curtea de Argeș - O săptămână (altfel). Trei zile la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad
și Casa Armatei - Eveniment cultural la Slatina
- „Grădina din Eden”, „Paradis”, „Rai”
- Cum se acumulează bogăția. Tendințe
- Adunarea Națională Franceză combate prin lege interferența străină
- UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își sărbătoresc ziua de naștere
- Sondaj. Înarmarea Europei, o necesitate… chiar și pentru eurosceptici
- Salon cultural mozaic Gutenberg Arad,
de primăvară
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro