◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro16.07.2024

Eva Kiss: „Inima mea a rămas în România”

IOAN  VASIU: Când și unde ați debutat, ca interpretă de muzică ușoară?

EVA KISS: De când mă ştiu am cântat la grădiniţă, la şcoală, în casă… oriunde se putea. Tatăl meu m-a poreclit „micuţa privighetoare” şi îmi cerea să cânt de fiecare dată când la noi în casă veneau musafiri. După decesul tatei, mama a părăsit Bucureştiul şi s-a stabilit, cu cei patru copii,  la Tg. Mureș. Acolo am început să frecventez grupa de dansuri populare a Ansamblului pionierilor. Cu acest ansamblu am plecat într-o tabără din Homorod, unde, la serbarea din noaptea de Revelion, am urcat pe scenă pentru prima oară ca solistă. Întorcându-mă acasă, am trecut de la dansuri populare la cor şi aici am început să primesc primele roluri de solistă. Din acel moment mi-a fost clar ce-mi place şi ce voi face în viitor.

Ca să vă răspund strict la întrebare, debutul meu ca interpretă de muzică uşoară a fost la vârsta de 14 ani, în cadrul emisiunii televizate în direct „Dialog la distanţă”. Aceasta a fost prima mea apariţie la Televiziunea Română, la data de 27 august 1967, transmisiunea fiind făcută din Cluj. Prezentatorul emisiunii a fost actorul Ion Besoiu.   

I.V.: Care au fost cele mai importante festivaluri și concursuri la care ați participat în decursul anilor?

E.K.: După întoarcerea la Tg. Mureș din tabăra de la Homorod am fost cooptată de orchestra de muzică uşoară condusă de Nagy Laszlo, de la Casa de Cultură a Sindicatelor şi în aceeaşi perioadă am colaborat şi cu orchestra de muzică uşoară a studenţilor, ambele din Tg. Mureș. Am participat la mai multe competiţii şi concursuri de amatori  – Concursul Formaţiilor de Amatori, Concursul Cultural-Artistic al Elevilor, Festivalul de muzică uşoară „Nufărul” din Reci (jud. Covasna) sau Festivalul Artei Studențești de la Timişoara.

În cadrul acestor manifestări culturale am fost remarcată şi distinsă cu premii, la Festivalul Artei Studențești de la Timişoara, câştigând  premiul al III-lea (alături de Stela Enache), cu toate că nu eram încă studentă.

Aşa cum v-am spus, prima mea apariţie la Televiziunea Română a avut loc pe 27 august 1967, la emisiunea televizată în direct „Dialog la distanţă”. Ulterior, am mai apărut la TVR, de data aceasta la emisiunea în limba maghiară, realizată de regizorul de televiziune Alexandru Căpuşneac, emisiune la care am mai fost invitată de  redactorul şi compozitorul  Boros Zoltan.

Anul decisiv pentru cariera mea de solistă de muzică uşoară este, însă, 1973. D-na Simona Patraulea, care auzise de mine de la orchestra Radioteleviziunii Române, condusă de dirijorul Sile Dinicu (orchestră  care mă văzuse cântând la restaurantul „Mureşul”, din Tg.Mureș), m-a invitat să particip la celebra emisiune-concurs  „Steaua fără nume” , realizată de Sorin Grigorescu şi Simona Patraulea. Aşa că am ajuns în Bucureşti în ianuarie 1973 şi din aproximativ 1.700 de concurenţi am fost selectați doar eu şi Nicu Pop.

Pe 15 februarie 1973 am participat la prima etapă a concursului, care a fost transmisă în direct şi a fost prezentată de Dan Deșliu. Am trecut cu brio această primă etapă, primind punctajul maxim din partea juriului de specialitate. Pe 7 iunie 1973 am participat la cea de-a doua etapă a emisiunii concurs „Steaua fără nume”, prezentată tot de Dan Deșliu şi la care am primit din nou punctajul maxim din partea juriului de specialitate. La prima etapă a concursului am fost remarcată de compozitorii Radu Şerban şi Horia Moculescu şi astfel acești mari compozitori mi-au încredinţat câte o melodie pentru Festivalul de la Mamaia (17 – 22 iulie 1973). Aşa am ajuns la primul meu mare festival. Melodia „O ramură spre cer” (Radu Șerban) a fost distinsă cu Premiul Comitetului de Stat al Radioteleviziunii Române, iar melodia „Cântec”  (Horia Moculescu) a fost distinsă cu Mențiunea Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor.

Tot în vara anului 1973 am înregistrat melodia filmului artistic „Nu filmăm să ne-amuzăm”, compusă de Radu Şerban şi am filmat alături de Toma Caragiu. La sfârşitul lunii august 1973 am efectuat primul turneu artistic peste hotare, în Cuba, la Havana si Santa Clara, alături de Marina Voica, Jean Păunescu,  Adrian Romcescu şi Orchestra de Estrada Radio, condusă de Cornel Popescu.

Pe 1 iunie 1975 am fost angajată ca solistă vocală la Teatrul de Revistă „Constantin Tanase” şi m-am stabilit în București. Cu Teatrul de Revistă am efectuat nenumărate turnee în țară şi peste hotare (Polonia, Rusia, Turcia, Ungaria) şi am fost distribuită în spectacolele estivale ale teatrului, ce au avut loc în vestita grădină „Boema”.

În februarie 1977 s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte finala concursului „Steaua fără nume” , unde am primit trofeul „Steaua fără nume”. Această etapă a fost prezentată  de profesor dr. Mihai Florea iar din juriu au făcut parte compozitorii H. Mălineanu (preşedintele juriului), Florin Bogardo şi Horia Moculescu. În concurs am interpretat în primă audiţie melodia „Pentru tine, omul meu iubit”, compusă de Zoltan Boros. Emisiunea s-a transmis pe TVR pe data de 22 mai 1977, fiind amânată din cauza marelui cutremur din 4 martie.

În 1979 am reprezentat România la Festivalul Internațional „Orfeul de aur” din Bulgaria, unde am fost distinsă cu premiul I pentru cea mai bună interpretare a unui cântec bulgăresc.  Anul următor, în noiembrie, am reprezentat România la Festivalul internațional „World Popular Song Festival” de la Tokio, Japonia, cu piesa „Vreau” (compusă de Dan Ardelean). În cadrul concursului au evoluat cunoscuţi cântăreţi internaționali, precum Al Bano şi Romina Power (Italia), Toto Cutugno (Italia), Kiki Dee (Marea Britanie).

Începând din 1980 am participat la cele trei mari competiţii de muzică pop/uşoară din acea perioadă în România: concursul anual al melodiilor, concursul TV „Şlagăre în devenire”, Festivalul Național de Muzică uşoară de la Mamaia. În  cadrul acestor competiţii am lansat nenumărate melodii, multe devenind șlagăre /succese ale muzicii pop/ușoare românești.

Pentru mine toate concursurile şi festivalurile la care am participat au fost importante pentru că fiecare m-a ajutat să devin ce mi-am dorit: o interpretă cunoscută de muzică uşoară. Cu atât mai mult sunt bucuroasă şi onorată pentru că am simţit, în acele vremuri,  că prin talentul meu şi prin munca mea am dăruit şi eu publicului câteva momente de fericire, în care a uitat de probleme, de necazuri. Sunt bucuroasă, de asemenea, că la festivalurile internaționale mi-am reprezentat cu cinste ţara.

I.V.: În ce an și de ce ați părăsit România?

E.K.: Am plecat din România pe data de 26 ianuarie 1990, împreună cu cele două fete, Eva şi Alexandra. De ce? Mi-am urmat soţul, Radu Constantin, care a ales calea pribegiei din cauza faptului că nu se putea abține să nu critice regimul din acea vreme şi a fost sfătuit de „prieteni” să nu se mai întoarcă, pentru că altfel „nu-i va fi bine deloc”. Trebuie să spun că încă din 1984 i-a fost oprită viza de ieşire din ţară, pe motiv că ar fi anticomunist şi că ar unelti împotriva regimului. Aşa că, pe data de 28 februarie 1988, când i s-a ivit prima ocazie de a părăsi ţara (împreună cu formaţia Cromatic Band a primit un contract în Danemarca), a făcut-o. La primirea vizei pentru acest ultim contract în străinătate am contribuit şi eu, care  la acea dată eram însărcinată cu Alexandra, în luna a şaptea, şi astfel am fost girul soţului meu. Sinceră să fiu, nu eram sigură că va „fugi” şi cred că nici el. După plecarea lui au urmat luni de aşteptare, de incertitudine, de confuzie, în care nu ştiam ce va urma şi nici nu aveam de unde să ştim că va cădea regimul Ceauşescu.

Imediat după Revoluţie i-am propus să se întoarcă în ţară, însă nu putea, deoarece, după ce a ieşit din azilul politic, a încercat să ne primească într-un apartament din care să nu ne lipsească nimic. Pentru acest lucru a făcut un împrumut la bancă şi până la lichidarea acestuia nu putea părăsi Danemarca.

Aşa am plecat din România, fără a şti ce-mi rezervă viitorul, ce vom face şi cum ne vom descurca. Ştiam doar că îmi urmez soţul, fără de care nu-mi imaginam viaţa. Aveam încredere în el şi ştiam că în doi vom reuşi.

I.V.: Prin anii 198o făceați furori cu melodia „Puterea dragostei”. Vorbiți-ne puțin despre anii aceia.

E.K. : Pot spune că acea perioadă a fost cea mai frumoasă din cariera mea, fiind perioada în care am participat la cele mai multe festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale. De asemenea, tot atunci am avut cele mai multe apariţii la tv (cred că este visul oricărui artist, televiziunea are ceva magic), iar să fii şi apreciat şi recunoscut este minunat.

În iulie 1981 am plecat într-un turneu pentru șase luni în Damasc, Syria, la Sheraton hotel, alături de formaţia RC’Band, condusă de Radu Constantin, care îmi devenea soţ în 1984.

Revenind în țară, am continuat să cânt și, ce e mai important, să înregistrez noi melodii, să apar la tv, să particip la spectacole,  la concursurile vremii şi festivalurile anuale de la Mamaia.

I.V.: Ce alte șlagăre ați mai interpretat?

E.K.: Am multe melodii care-mi sunt foarte dragi, unele chiar au devenit șlagăre. Dintre acestea aș aminti doar câteva:

Tăcutele iubiri – Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru;

Anotimpul speranţelor – Ionel Tudor/Andreea Andrei;

Acele veri ale iubirii – Camelia Dăscălescu/ Roxana Popescu; 

Pianul şi marea – Mihai Grigoriu/Romeo Iorgulescu; 

Nu vreau să te mai pierd – Dan Dimitriu/ Eugen Rotaru;

Pentru mama mea – Dani Constantin/Daniela Hanciu, Nicolae Dumitru;

Nu asculta – Temistocle Popa/ Ovidiu Dumitru;

Să nu mă crezi – Dan Beizadea muzică şi text;

Vreau – Dan Ardelean/ Flavia Buref;

Să alergăm prin ploaie – Cornel Fugaru/Dan V.Dimitriu;

Copilul meu – Ionel Tudor/Andreea Andrei;

E toamnă iar – Ştefan Kardos/Traian Piperea… şi multe alte melodii.

Aş adăuga şi nemuritoarele melodii de neuitat: Prieten drag, Nu te pot uita şi Tangoul de demult.

I.V.: La un moment dat ați cântat împreună cu soțul dumneavoastră în fața Familiei Regale daneze. Evocați, vă rog, acel privilegiu.

E.K.: Într-adevăr, am avut acest privilegiu, de a cânta de două ori, împreună cu soţul,  în faţa Reginei Margareta a II-a a Danemarcei, a prinţului consort Henrik, precum şi a altor capete încoronate. Prima dată a fost în martie 1997, în cadrul unui eveniment caritabil, organizat de Crucea Roşie. A doua oară a fost în luna martie 2004, la un dineu organizat în Danemarca de preşedintele României din acea perioadă, Ion Iliescu. Pentru mine au rămas momente memorabile, iar în Danemarca chiar este un privilegiu să ajungi să cânţi în faţa Familiei Regale.    

I.V.: Ce sentimente trăiți când reveniți în România?

E.K.: De fiecare dată când mă întorc în ţară am emoţii şi simt o mare bucurie. România este ţara în care m-am născut şi în care mă simt „acasă”. În Danemarca m-am acomodat destul de bine, dar inima mea tot în România a rămas.

I.V.: Ce preocupări aveți acum?

E.K.: Cântăm în continuare. În Danemarca avem un studio de înregistrare în care am şi înregistrat patru CD-uri, care au avut mare succes aici. Acum înregistrăm şi lucrăm la următorul  CD, pe melodiile soţului meu şi textele lui Marian Stere. Avem şi aici publicul nostru, care ne apreciază, dar mai visăm încă la concertele şi la publicul din ţară.

 

interviu de Ioan Vasiu /UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *