◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro21.06.2024

Mehedințenii știu să-și respecte eroii

Anul acesta, 2024, printr-o mare coincidență, se împlinesc un număr rotund de ani de la decesul a doi mari români, ambii mehedințeni și ambii conducători ai celei mai prestigioase instituții financiare a țării: Banca Națională a României. Este vorba despre I.G. Bibicescu și Dumitru Burillianu. Pe cei doi bărbați i-au despărțit 30 de ani de viață atât la naștere, cât și la deces. Ambii au trăit câte 76 de ani. Viața amândurora a fost glorioasă și plină de evenimente deosebite care le-au scos în evidență caracterul frumos, dragostea de țară și neam fiind dovedită din plin de amândoi. Fiecare a lăsat în urmă lucruri durabile prin care au devenit modele de viață pentru generațiile viitoare și datorită cărora sunt greu de uitat. Ar fi un lucru folositor  și de reală importanță să privim atent spre trecut, să cercetăm mentalitățile iluștrilor noștri înaintași și să ne lăsăm conduși de ele. Nimic mai ușor și mai lăudabil decât să le urmăm exemplul.!

Toate interesele personale ale celor doi iluștri înaintași în discuție au fost sacrificate în acele timpuri glorioase pentru binele nației. Tocmai de aceea poporul i-a iubit sincer și le-a ascultat îndemnurile cu mare încredere, chiar cu sfințenie. Oriunde apăreau în public erau primiți cu bucurie și cuvântările lor erau ascultate cu respirația întretăiată de emoție, într-o liniște mormântală. Despre viața și opera lor a fost lansată zilele acestea într-un cadru impresionant o carte cu titlu sugestiv: „Guvernatori mehedințeni ai Băncii Naționale a României: I.G. Bibicescu și Dumitru Burillianu”. Autori sunt Ileana Mateescu și Marcel Mateescu. Editura care s-a ocupat de grafica și tipărirea cărții a fost una de prestigiu, anume Editura Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

O delegație numeroasă a Băncii Naționale a României a fost prezentă la evenimentul lansării, dovadă că actuala conducere a instituției știe să-și respecte valorile. Șeful delegației, domnul Cristian Păunescu, în cuvântarea sa a subliniat faptul că: „După atât de mulți ani de la dispariția lor, cei doi guvernatori sunt în continuare printre cele mai respectate și admirate personalități ale Băncii Naționale. Toate marile lor calități sunt încă prezente în memoria noastră instituțională. Discursurile lor, prezentate în fața Consiliului general ori în adunările generale anuale ale acționarilor, scrisorile adresate guvernelor care s-au succedat în anii în care au condus Banca Națională, precum și prietenilor ori dușmanilor Băncii pot fi, în continuare, adevărate lecții și surse de inspirație profesională pentru economiști, juriști, istorici ori politicieni. Analiza și observațiile autorilor cărții în legătură cu cele două personalități sunt foarte importante pentru noi, deoarece doamna Mateescu și membrii familiei sale au trăit ei înșiși momente tragice de istorie și cu această cuprinzătoare și dureroasă experiență de viață au putut să descifreze pentru publicul cititor intensitatea și tragismul vieții și activității acestora. Asemenea cărți pot determina mutații puternice în conștiința cititorilor care iau contact cu destinul remarcabil, uneori tragic, al unor mari personalități din zona Mehedințiului”.

Sala mare de spectacole a Palatului Culturii cu o capacitate de 700 locuri a fost arhiplină, încă o dovadă că mehedințenii știu să-și respecte eroii și că ideile și faptele lor întemeietoare vor rămâne și vor fi continuate de cei care se vor învrednici într-o misiune și activitate puse sub semnul Credinței și al Adevărului.

Eroii cărții sunt prezentați cu lux de amănunte referitoare la ceea ce au însemnat ei pentru popor și țară. Au lăsat în urmă o „moștenire” greu de egalat, ce a intrat în istoria economiei românești, dar nu numai. În afara calităților lor de mari profesioniști în domeniul financiar, poate că una dintre cele mai mari lecții pe care putem să o învățăm de la cei doi mehedințeni este acea a curajului de a salva neamul întreg prin pasiune, sacrificiu de sine și dăruire. Suntem mândri că sunt ai noștri, că au condus o instituție de mare prestigiu cu cinste, în timpuri foarte grele, suntem mândri de ei ca oameni, ca profesioniști ca cetățeni, dar în special ca români dăruiți cu har de la Dumnezeu.

Felicitări autorilor cărții, organizatorilor și delegației BNR care ne-a onorat cu prezența.

 

Marcel Mateescu, UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *