◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.06.2024

Legi avem, dar mai avem
și anumiți magistrați…

Cu unanimitate de voturi, 256, Camera Deputaților a votat legea care modifică articolul 66 din Codul Penal și prevede ca, pe lângă condamnare, toți cei care au fost prinși conducând sub influența băuturilor  alcoolice sau a substanțelor psihoactive să nu mai poată avea carnet de conducere pe o perioadă de 10 ani, chiar  dacă nu au provocat un accident. Camera Deputaților fiind for decizional, urmează ca legea să meargă, spre promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Putem, așadar, să spunem că, după Legea Anastasia – al cărei inițiator a fost tot senatorul Robert Cazanciuc – avem o nouă lege, care conține prevederi mult mai severe pentru această categorie de cazuri și,în acest fel, dă încă un  serios avertisment celor care  s-ar mai urca la volan fiind drogați sau în stare de ebrietate. Avertisment impus și de faptul că, potrivit unor recente statistici, în România, 4 din 10 accidente sunt provocate de tineri cu vârste între 18 și 24 de ani, desigur, nu toți conducând sub influența alcoolului sau a drogurilor, dar în marea lor majoritate aceștia fiind niște teribiliști pe cât de neexperimentați, pe atât de agresivi. Cel mai recent caz din această lugubră serie fiind cel al junelui de 19 ani din Timișoara care, deși avea permisul de conducere luat de patru zile, s-a aventurat să conducă în mod iresponsabil și s-a răsturnat cu bolidul primit cadou de ziua sa. Accident în care și-a pierdut viața prietena sa, o fată de 17 ani.  Rezultă de aici că aceste chestiuni nu mai țin doar de domeniul educației rutiere ci, în egală măsură, de cel al educației morale și civice, bazată pe cunoașterea și respectarea drepturilor și îndatoririlor în stat și în societate.   

De aceea, mă așteptam ca legea să facă nu doar subiectul unor scurte știri la zi, ci să fie pe larg și comentată, pe măsura importanței sale. Deși s-ar putea și ca, în afară de punctele de vedere exprimate de Mircea Badea sau de Bogdan Chirieac, discuția să se închidă aici. Și asta nu atât din cauza indiferenței pe care ar manifesta-o opinia publică față de acest  pachet de legi, ci datorită crescândei neîncrederi că justiția noastră, atât de profund reformată, de profesionistă și, mai ales independentă, va pune în aplicare, în toate cazurile, prevederile sale.

De aceea, vă invit să recapitulăm câteva episoade ale acelui sinistru serial care se numește „Procesul lui Vlad Pascu pe rol la Judecătoria Mangalia’’. Episoade care o au ca protagonistă pe judecătoarea Ancuța Popoviciu. De pildă, cel în care doamna judecătoare o întreabă pe mama Robertei, fata ucisă de șoferul drogat Vlad Pascu, dacă a fost la înmormântarea fiicei sale! Sau pe cel în care aceeași distinsă împărțitoare de dreptate îl întreabă pe un supraviețuitor dacă, în noaptea neagră, s-a aflat la locul accidentului! Sau, deloc în ultimul rând, întrebarea dacă fiul său este în sală, pe care tot doamna judecătoare i-a pus-o tatălui lui Sebastian, tânărul și el decedat în urma accidentului de la 2 Mai!

Acestea fiind doar câteva secvențe dintr-un mult mai lung lanț de incorectitudini de natură să ridice semne de întrebare privind criteriile și motivele pentru care un dosar de gravitatea celui deschis pe numele beizadelei drogate și agresive cu numele de Vlad Pascu a fost încredințat tocmai judecătoarei Ancuța Popoviciu, deși aceasta avea la activ un avertisment cu care fusese sancționată, în anul 2023, de către CSM pentru (atenție mărită!) „exercitarea funcției cu rea-credință sau neglijență gravă’’. Fapt demn de menționat cu atât mai mult cu cât, recent, CSM a respins propunerea Inspecției Judiciare de suspendare din magistratură a judecătoarei Ancuța Popoviciu. Decizie în urma căreia Ancuța Popoviciu va judeca în continuare dosarul menționat. Iar dacă la cele spuse până acum adăugăm și acordul cu procurorii al lui Vlad Pascu, acord de pe urma căruia beizadeaua tupeistă va beneficia de o substanțială reducere a pedepsei, nu  putem decât să îi dăm dreptate părintelui uneia dintre victime atunci când spune că nu crede că se va face dreptate!

Iată câteva motive pentru care consider că legea votată cu unanimitate de voturi în Camera Deputaților reprezintă un bun câștigat în acțiunea de prevenire și de sancționare a unor asemenea manifestări profund antisociale. Este, acum, de datoria lumii justiției să o pună în aplicare fără întârziere. Fără excepții sau derogări de orice natură!  

 

Șerban Cionoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *