◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro03.05.2024

Vietnam, din nou în atenția lumii

Fenomenalul Thai Ngoc

Thai Ngoc este un octogenar vietnamez, care nu a dormit de loc în ultimii 60 de ani și pe care lipsa totală de somn nu l-a afectat niciodată în mod negativ (https://www.stiripesurse .ro/miracol-sau-superputere-povestea-omului-care-nu-a-mai-dormit-de-peste-60-de-ani_2977433.html, postat pe 3 iulie 2023): „Nu știu dacă insomnia mi-a afectat sănătatea sau nu, dar sunt încă sănătos și pot face munca agricolă în mod normal, ca și ceilalți”, a declarat acesta.

Născut în 1942, Thai Ngoc susține că la vârsta de 20 de ani s-a îmbolnăvit de o febră severă și, chiar dacă a supraviețuit, aceasta l-a lăsat în imposibilitatea de a mai dormi. În ciuda faptului că ar fi încercat diverse medicamente, remedii populare tradiționale și chiar cantități mari de alcool, vietnamezul nu a putut să adoarmă. El a tot sperat că insomnia sa este temporară, dar susține că a stat fără somn timp de șase decenii.

Dr. Vikas Wadhwa de la Sleep Services Australia a declarat că unii insomniaci nu au capacitatea de a face diferența între a fi treaz și a dormi, astfel că bărbatul în vârstă de 80 de ani ar putea să adoarmă pentru perioade scurte în timpul zilei și să nu știe acest lucru. Aceste perioade scurte de somn ar putea fi suficiente pentru a-l ține în viață. Thai Ngoc nu a fost niciodată de acord să fie testat și observat în mod corespunzător de către oamenii de știință în domeniul somnului…

 

Noutăți privind acordarea vizelor de călătorie

Pe 15 martie 2022, după 2 ani de suspendare din cauza Covid-19, Vietnamul a reluat eliberarea vizelor și regimul său de scutire de viză, în special pentru turiștii francezi. După o redresare slabă a activității turistice, Vietnamul a anunțat pe 24 iunie 2023, o actualizare viitoare a politicilor sale de scutire de vize și vize electronice (e-Visa), pentru a stimula sosirile de turiști internaționali (https://en.baochinhphu.vn/govt-increases-temporary-residence-of-citizens-from-13-countries-to-45-days-111230814205155905.htm, postat și vizitat pe 14 august 2023).

La 14 august 2023, guvernul vietnamez a publicat rezoluțiile 127/NQ-CP și 128/NQ-CP, documente care oficializează noile modalități de eliberare a e-Vizei și de aplicare a intrării fără viză în Vietnam. În timp ce până acum erau scutiți unilateral de viză pentru o perioadă de 15 zile (14 nopți), cetățenii din 13 țări, inclusiv Franța, aceștia pot, începând cu 15 august 2023, să rămână până la 45 de zile (44 nopți) în Vietnam, fără viză.

În ceea ce privește e-viza oferită anterior călătorilor din 80 de țări, Vietnamul oferă acum e-Visa „tuturor sosirilor străine începând din 15 august 2023” și permite deținătorilor de viză electronică să rămână până la 90 de zile în țară, în loc de 30 de zile și să aibă mai multe intrări în această perioadă.

Cetățenii din 25 de țări (lista acestor țări nu este public sau nu am găsit-o noi) pot călători în Vietnam fără a fi nevoie să solicite viză: „Nu aveți nevoie de viză pentru a intra în Vietnam dacă naționalitatea dvs. este menționată în lista celor 25 de țări și trebuie doar să aveți două documente asupra dvs.: un pașaport, valabil cel puțin 6 luni de la încheierea șederii, cu cel puțin o pagină goală și dovada ieșirii din Vietnam (biletul de avion, de exemplu). Pentru o călătorie mai lungă decât permite exonerarea de viză, este necesar să solicitați o viză înainte de a pleca sau de a ieși din Vietnam”.

 

Turismul

În 2023, turismul vietnamez a depășit cu mult ținta de primire turistică stabilită la începutul anului respectiv, numărul vizitatorilor internaționali ajungând la 12,6 milioane, de aproape 3,5 ori mai mult decât în 2022 (https://visasnews.com/le-vietnam-envisage-delargir-sa-politique-dexemption-de-visa/, postat pe 16 februarie 2024): în 2024, industria turismului își propune să primească aproximativ 17 până la 18 milioane de vizitatori internaționali.

Piața turismului internațional este de așteptat să dea semne mai optimiste și mai strălucitoare în 2024 decât în 2023: guvernul vietnamez și-a stabilit mai multe sarcini și soluții pentru a accelera redresarea și dezvoltarea turismului eficient și durabil pentru a atrage mai mulți turiști internaționali. În același timp, imaginea turismului vietnamez continuă să fie foarte apreciată la nivel internațional.

Firmele de turism și experții locali consideră că, pentru a obține un adevărat progres în acest an, Vietnamul trebuie să continue să-și relaxeze politica de vize pentru a fi mai competitiv în regiune. Astfel, Vietnamul ar trebui să extindă în mod unilateral scutirea de viză pentru cetățenii țărilor cu un nivel de dezvoltare mai ridicat decât Vietnamul, cu cheltuieli turistice semnificative și sejururi pe termen lung.

Ar putea fi vizate țări precum Australia, Canada și Statele Unite, precum și restul țărilor Uniunii Europene (Olanda, Elveția, Belgia etc.), precum și anumite țări din Orientul Mijlociu. Emiratele Arabe, Arabia Saudită și Kuweit, vecinii continentali precum China, India și Taiwan pot, de asemenea, să se califice oricând pentru o scutire de viză pentru Vietnam.

 

Emilian M. Dobrescu, UZPR

Edith Mihaela Dobrescu, Institutul de Economie Mondială

Foto: Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *