Anul acesta se împlinesc 330 de ani de la înființarea Academiei Domnești de la București (1694), ridicată la un rang superior din porunca strălucitului domnitor Constantin Brâncoveanu. Acesta a transformat Școala de la Sf. Sava, situată pe locul ocupat azi de Universitatea București, într-o veritabilă Academie, o instituție de învățământ unde se puteau studia retorica, filosofia, logica, astronomia, geografia, precum și mai multe limbi străine.
Inițial, această școală, apărută prin anii 1679-1680, a fost rodul inițiativei Stolnicului Constantin Cantacuzino, cărturar ce a învățat în tinerețe la Padova, în Italia, și care l-a convins pe fratele său, Domnitorul Șerban Vodă Cantacuzino, să înființeze o școală asemenea celor din Apus sau din Orient, care să funcționeze în incinta Mânăstirii Sf. Sava.
Urmare a implicării lui Constantin Brâncoveanu, care a ridicat-o la rang de Academie Domnească, înzestrând-o cu cele necesare bunei funcționări, aceasta ajunge în scurt timp să rivalizeze cu Marea Școală a Patriarhiei din Constantinopol, ori cu Academia Fanarului. În perioada de început aici s-a predat în limba greacă, o limbă academică a Orientului, așa cum era considerată în Occident latina, încât prin programă dar mai ales prin străluciții săi profesori și cărturari i se duce vestea de locaș de cultură, atrăgând studenți nu numai din Peninsula Balcanică, dar și din Siria, Egipt, din Palestina ori din Asia Mică, veniți să învețe la București.
Multe păcate or fi avut domnitorii fanarioți dar, ca principi luminați, o parte li se mai iartă. De exemplu, domnitorul Alexandu Ipsilanti a reformat curricula Academiei Domneşti de la Sfântul Sava, dispunând ca învățământul să se desfășoare pe cinci cicluri, fiecare ciclu cu durata de trei ani. În primele trei cicluri se aprofundau gramaticile limbilor greacă şi latină, apoi erau predate literatura clasică latină şi grecească, urma, în cel de al treilea ciclu studiul poeticii, eticii lui Aristotel, retoricii, limbilor italiană şi franceză, urmând ca abia în ciclul al patrulea să se treacă la studierea geometriei și aritmeticii, în timp ce al cincilea avea ca materii principale filosofia şi astronomia.
Alt domnitor venit de la Fanar, Caragea Vodă, poruncește la 1818 laicizarea completă a Academiei Domnești, ce va fi scoasă de sub tutela mănăstirească. Este vremea când profesorii ce vor preda aici vor fi selecționați dintre români, fiindcă încă de la 1818 aici va fi predat primul curs de limba română, ținut de prof. Gheorghe Lazăr, urmat de Ion Heliade-Rădulescu, Theodor Pallady.
Reorganizată sub denumirea de Școala Națională Sf. Sava, aceasta va fi condusă de cărturarul Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului românesc, a cărui statuie se află situată în fața clădirii actualei universități.
Toate construcțiile acestui locaș de învățământ au fost dărâmate în 1860 pentru a face loc actualului Palat al Universității București. Ridicarea acestei clădiri demarase la 10 octombrie 1857, fiind creația lui Alexandru Orescu, cel mai cunoscut arhitect din epocă, care a dorit să dea imobilului un aspect modern, asemănător universităților occidentale europene. Construcția se află pe amplasamentul fostului Colegiu monahal Sfântu Sava, fiind finalizată la 14 decembrie 1869. Corpurile laterale ale palatului au fost înălțate ulterior, în perioada 1912-1926, după planurile arhitectului Nicolae Ghica-Budești.
Considerându-se drept succesoare a instituțiilor de învățământ superior inaugurate de Academia Domnească (1694), în anul 1864 Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează Decretul 765 din 4/16 iulie 1864, prin care se înființează Universitatea din București, a doua după aceea fondată la Iași. Inițial, aceasta reunea într-un singur corp Facultățile de Drept, Științe și Litere, contribuind la dezvoltarea și modernizarea învățământului, științei și culturii românești.
Universitatea București are un număr impresionant de facultăți, secții și specializări moderne (dintre cele 19 facultăți, unele sunt de mare actualitate, cum ar fi cele de Administrație și Afaceri, Jurnalism și Științele Comunicării etc). Asistăm, din păcate, la un adevărat paradox: deși are un trecut atât de impresionant, deși a avut o pleiadă de savanți, academicieni, oameni de știință ce au trecut prin sălile acestei universități, aceasta se situează, din nefericire, departe de fruntea clasamentului internațional, lucru deloc îmbucurător. Desigur, anumite criterii ale clasamentului nu o avantajează (buget, număr de profesori doctor docenți sau academicieni, laboratoare moderne, cămine sau cantine studențești, inclusiv medii de absolvire) dar acestea toate nu o împiedică a ocupa un loc onorant în clasamentul autohton al instituțiilor de învățământ superior.
Vivat, crescat, floreat!
(lat.: Trăiască, crească, înflorească! – aceasta este o urare rostită la reuniunile academice)
Tanța Tănăsescu / UZPR