◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro08.05.2024

Nichita Stănescu, omagiat cu două festivaluri, în Prahova

Un Festival Internaţional de Poezie şi un Festival al Artelor au loc, în această perioadă, în Prahova, în memoria lui Nichita Stănescu, supranumit „poetul necuvintelor”.

Potrivit unui comunicat transmis de Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a municipiului Ploieşti, Festivalul Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu”, ediţia a XXXIV-a, se desfășoară în perioada 21-31 martie, iar în cadrul acestuia vor avea loc diverse acţiuni culturale. „Nichita Stănescu – muzică şi vers” este un program care cuprinde o serie de activităţi literar-artistice susţinute de artişti locali şi naţionali în şcolile din Ploieşti, programate în intervalul 22-28 martie. Concursul judeţean de recitări „Sub aripa lui Nichita”, ediţia a XVII-a, deschis exclusiv liceenilor prahoveni (cursuri de zi), se va desfăşura în perioada 15-26 martie. Potrivit comunicatului, se pot înscrie la acest concurs doar elevii care învaţă în instituţiile de învăţământ liceal, cursuri de zi, din judeţul Prahova. Fişele de înscriere pot fi descărcate de pe site-ul www.casadecultura.ro, vor fi completate şi trimise până la data de 24 martie, ora 18,00, la adresa de e-mail cristina.casadeculturaploiesti@gmail.com.

Proiectul „Aproape de Nichita” se va desfăşura în data de 29 martie. „La împlinirea a 91 de ani de naşterea poetului Nichita Stănescu, elevii şi profesorii prahoveni din ciclul liceal sunt invitaţi să marcheze această zi importantă alături de instituţia noastră”, se arată în comunicat.

Totodată, sâmbătă, 30 martie, va avea loc lansarea Antologiei Taberei de creaţie literară „Ion Stratan”, ediţia a III-a, intitulată „Ploieşti, un oraş turcoaz”. În cadrul evenimentului, colaboratori ai Universităţii Populare „Dimitrie Gusti” vor susţine prelegeri cu tema Neomodernismul în Artă, iar membrii Cenaclului literar Atitudini vor oferi un moment poetic.

Centrul Judeţean de Cultură Prahova- Consiliul Judeţean Prahova şi Centrul Dramatic Mythos organizează a 19-a ediţie a Festivalului Artelor „Nichita la Echinocţiu”. „Evenimentul este dedicat memoriei poetului Nichita Stănescu, propunând o serie de activităţi culturale variate: lansări de volume, proiecţii de filme, ateliere de artă şi creaţie literară, expoziţii, conferinţe şi dezbateri”, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Prahova. Festivalul cuprinde expoziţii de artă, prezentări de volume şi proiecţii de filme, evidenţiind intersecţia dintre diferite forme de expresie artistică şi literară.

Participarea la toate evenimentele festivalului este gratuită.

Foto: YouTube

Un comentariu pentru “Nichita Stănescu, omagiat cu două festivaluri, în Prahova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *