În fiecare an, la 20-21 martie, în Azerbaidjan se sărbătorește Novruz („Ziua cea nouă” în persană), o sărbătoare păstrată din vechime, având la origine credința Zoroastriană, precreștină și preislamică (peste 3000 de ani), care marchează sosirea Primăverii, renașterea naturii și începerea unui nou ciclu al vieții (coincide cu echinocțiul de primăvară). Un fel de Mărțișor… dar care este o sărbătoare în toată regula, de marcare a începutului Noului An – se fac vizite în familie, se stă la masă (îmbelșugată, nu lipsesc dulciurile tradiționale – halva, pahlava, shekerbura și pilaful), se vopsesc ouă, se oferă grâu încolțit verde (Samani) ca semn al abundenței. Copiii pun o căciulă/pălărie la ușă (la rude, vecini, prieteni), bat în ea și se ascund, gazda trebuind să umple pălăria cu delicatese de Novruz. Când se lasă întunericul, peste tot se aprind focuri, în jurul cărora oamenii se adună, se distrează, cântă și dansează, iar când focul se micșorează tinerii sar peste el (să se purifice) spunând ceva de genul „fie ca toate durerile și necazurile mele să rămână cu tine” – se consideră că astfel toate problemele rămân în urmă, în anul care tocmai a trecut. Este deci o sărbătoare închinată Focului și purității… Pe scurt, așa începe Noul An după tradiție în Azerbaidjan.
Novruz/Nowruz/Nevruz se mai sărbătorește în Iran, Afganistan, Tadjikistan, Kazahstan, Kîrgîzstan, Turkmenistan, Turcia, Irak, centrul Indiei, fiind sărbătoare tradițională și la comunitatea tătară din România (Nawrez).
P.S. Două curiozități / tradiții românești:
1. Îmi amintesc din copilărie cum la noi, în această perioadă, se curățau grădinile de frunzele uscate care se ardeau, iar noi, copiii, săream peste foc, „să ne curățăm” (purificăm)…
2. Iar în Apuseni/ jud.Alba exista mai demult obiceiul Hodaița, când în Ajunul postului Paștelui/ de Lăsata Secului oamenii se strângeau în jurul Focului pentru „a alunga duhurile rele” (iarăși efectul purificator al focului) și a se pregăti să primească Lumina Paștelui care urma să vină …
Pe dealuri, se aprindeau focuri, iar copiii roteau deasupra capului Hodaițe – mingi de cârpă, legate cu frânghie/sârmă, cărora le dădeau foc, făcând astfel cercuri, ce simbolizau de fapt Soarele arzător, de Foc…mai târziu, când au apărut cauciucurile (de biciclete și mașini), acestora li se dădea foc și erau rostogolite de pe dealuri la vale, având practic același simbolism – roata de Foc, Soarele, dătător de viață nouă (moștenire precreștină). Am căutat să văd etimologia cuvântului Hodaița…
desigur este românizat, dar cel mai apropiat mi s-a părut a fi Khuda, care în persană înseamnă Divinitate/ (God). Concluzia? Obiceiul străvechi Hodaița din Apusenii României/ vechii Dacii era închinat Divinității, adică Zeului Focului (prezent la popoarele indo-europene)!!! Interesant, nu???
NOVRUZ/ NOWRUZ MUBARAK! tuturor prietenilor din Azerbaidjan și nu numai, care astăzi sărbătoresc Ziua cea Nouă/ Noul An. (amb. Vasile Soare)
Foto: Facebook