◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Petiție pentru condamnarea glorificării comunismului în Albania

Institutul pentru Democrație, Media și Cultură din Albania a lansat o petiție la Tirana, care va fi prezentată Parlamentului, cerând o legislație pentru a reduce influența fostului regim comunist al dictatorului Enver Hoxha. Petiția cere parlamentarilor să adopte o legislație care interzice partidelor politice să laude fosta dictatură comunistă a țării sau să-i glorifice retorica și să interzică folosirea în public a simbolurilor fostului regim. Semnatarii afirmă că modificările la Codul Penal ar trebui să urmeze modele stabilite de statele UE care au interzis glorificarea regimurilor comuniste fasciste și totalitare. De asemenea, în document se menționează că funcționarii politici și șefii instituțiilor de stat ar trebui verificați pentru legăturile cu fostul regim și că activitățile criminale ale Securității Statului și ale altor instituții din timpul comunismului ar trebui să fie pe deplin dezvăluite publicului. În plus, se solicită ca numele școlilor, străzilor, piețelor și instituțiilor să fie revizuite, precum și programele școlare.

Albania a adoptat două rezoluții pe această temă, condamnând crimele regimului communist, în 2006, și crimele împotriva clerului, în 2016. „Dar implementarea acestora a fost minimă. Deoarece ziua de naștere a dictatorului Hoxha este comemorată cu nostalgie de către grupurile care se prezintă ca veterani, întrucât aceste grupuri încă folosesc simboluri ale dictaturii și relativizează răul, inițiativa petiției este necesară”, susțin reprezentanții Institutului, citați de BalkanInsight.

Nostalgia despre epoca comunistă din Albania nu este neobișnuită. În martie anul trecut, Luljeta Bozo, care la acea vreme era candidat la alegeri pentru Partidul Socialist, de guvernare, a stârnit critici ample lăudându-l pe Hoxha. În noiembrie 2021, un deputat al Partidului Socialist a marcat Ziua Independenței postând o fotografie a dictatorului Hoxha într-un grup WhatsApp, gest care a fost făcut public de mass-media. Istoricul Pjerin Mirdița punctează că trecerea de la regimul comunist la democrație, la începutul anilor 1990, nu a fost urmată de o inițiativă de decomunizare care era necesară pentru societatea albaneză.

Inițiativa Institutului pentru Democrație, Media și Cultură a fost lansată ca parte a unei serii de evenimente numite Zilele Memoriei, care se desfășoară până pe 26 februarie și care se concentrează asupra problemelor legate de fosta dictatură comunistă a țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *