În vara anului 2016, la librăria „Mihai Eminescu” de pe strada Academiei, a avut loc lansarea volumului autobiografic „Din viaţa unui om oarecare. Pagini de jurnal”, al lui Herman Viktorov, canadian cu nume de rus, prenume de neamţ şi suflet de român, care şi-a lăsat amprenta pe şantiere de construcţii ale hidrocentralelor din România unde a fost nevoie de priceperea sa. L-a avut ca invitat de onoare pe Florin Piersic, prietenul lui din tinereţe. Prestaţia celor doi, cu dialoguri spumoase, inteligente, a electrizat audienţa, undele emoţiei propagându-se din sală până la intrarea în librărie, unde se îngrămădeau cei care nu mai avuseseră loc. Despre eveniment am publicat la vremea respectivă reportaje în „Flacăra lui Adrian Păunescu” şi în „Observatorul” din Toronto.
Şi iată-l pe Florin Piersic, răsfăţatul publicului român, şase ani mai târziu, lansându-şi pe 10 decembrie a.c. cartea vieţii sale – „VIAŢA ESTE O POVESTE…” la sărbătoarea cărţii de la Gaudeamus. Fanii iubitului nostru actor care nu încăpuseră în spaţiul generos rezervat editurii BOOKZONE se îngrămădiseră pe culoare. Autorul era însoţit de distinsa sa soţie, doamna Anna Torok, iar dintre invitaţi epatau fermecătoarea Iuliana Marciuc, admiratoare încă din copilărie a lui Florin, şi vechiul prieten Dan Negru, acum moderatorul lansării. Contagios prin optimism şi exuberanţă în emisiunile sale, acesta din urmă devenise un răsfăţat al micului ecran şi admiratorii săi aveau în sfârşit ocazia să-şi vadă idolul pe viu. Întâlnirea celor doi prieteni prevestea un show de zile mari, numai că autorul, pătruns de importanţa evenimentului şi emoţionat de amintirea unor persoane apropiate din viaţa sa şi invitatul, simţindu-i tulburarea, au impus prin seriozitate şi sobrietate. Autorul nu putea să vorbească decât cu evlavie despre Radu Beligan, care a jucat un rol covârşitor în devenirea sa artistică. Iată cum îl aprecia actorul trecut în legendă pe mai tânărul său coleg: „Personajul fabulos de pe scenă, din viaţă şi de pe ecran, care răspunde la numele de FLORIN PIERSIC este, fără îndoială, CEL MAI IUBIT ACTOR din România. Îl iubesc pentru că e multitalentat până-n vârful unghiilor. Îl iubesc pentru că e generos şi bun, îl iubesc pentru că este trăsnit şi imprevizibil, îl iubesc pentru hazul lui devastator, pentru profunzimea creaţiilor lui pe scena Naţionalului, îl iubesc pentru fantezia lui debordantă, îl iubesc pentru că nu l-am auzit niciodată bârfindu-şi vreun coleg. Într-un cuvânt, îl iubesc pentru că miroase a OM” (textul de pe coperta interioară). Onestitatea şi buna credinţă ale lui Radu Beligan în aprecierea mai tânărului coleg ne amintesc de versurile lui Vasile Alecsandri despre ascensiunea tânărului Eminescu pe firmamentul poeziei româneşţi: „E unul care scrie mai bine decât mine?/Cu atât mai bine ţării şi lui cu atât mai bine!”
Printre cele „DOUĂ VORBE…” de pe prima pagină a cărţii, unde recunoaşte că nu respectă întotdeauna ordinea cronologică a amintirilor, autorul strecoară şi un citat din Adrian Păunescu : …să nu vă aşteptaţi la vreo ordine cronologică. M-am străduit să o respect, pe cuvânt vă spun, dar, vorba poetului Adrian Păunescu: „Piersic e ca o inundaţie de la etajul de sus!”.
Iar eu m-am bucurat să-i întâlnesc printre participanţii la eveniment pe Andrei şi Ana-Maria Păunescu, pe care i-am salutat ceremonios. Şi am vibrat emoţionat atunci când am descoperit „Librăria Păunescu” printre sutele de standuri ale târgului. Încă un mod de a menţine vie în memoria noastră „Flacăra” lui Adrian Păunescu.
Vorbind despre „prima şi ultima sa carte”, deşi ne-am dori să fie urmată de altele, dorinţă împărtăşită şi de Dan Negru, autorul subliniază că aceasta nu face parte din memoriile sale, ci este doar scrisă din memorie. Recunoaşte că s-a bazat pe aduceri aminte – cele din copilărie, dar şi pe nenumărate date – întâmplări, întâlniri, momente importante din viaţa sa, pe scenă şi în realitate, în ţară şi în străinătate, întâmplări notate în carneţel, pe foi şi pe foiţe de hârtie, care ne amintesc de fişele din studenţia noastră, dar trădează şi zbuciumul unui artist veritabil. Cu verva-i obişnuită şi cu vocea tremurând de emoţie, octogenarul Florin povesteşte o întâmplare petrecută cu mai bine de jumătate de secol în urmă la Paris, unde a „reîntâlnit-o” în tabloul unui pictor din Montparnasse pe Lucica, sora plecată prematur să întregească ceata îngerilor. Vorbeşte atât de convingător, încât credem şi noi că totul s-a petrecut aievea. Limitat în timp, am reuşit să citesc doar câteva pagini din carte, dar suficient cât să-mi dau seama de talentul narativ al autorului şi mi-am format convingerea că, dacă s-ar fi dedicat scrisului, literatura română ar fi câştigat un scriitor de valoare, dar, vai, ce păcat! teatrul şi cinematografia ar fi fost lipsite de un inegalabil actor. Cine ar fi slujit-o cu atât devotament pe zeiţa Thalia, cine l-ar fi interpretat pe Mărgelatu, cine ar fi fost căpetenia haiducilor lui Şaptecai şi cine ar mai fi zguduit cu călcătura apăsată duşumeaua scenei în teatrele din ţară?
Un moment emoţionant al evenimentului l-a constituit apariţia pentru a-l felicita pe autor a cunoscutei şi longevivei realizatoare de emisiuni culturale Ioana Bogdan, din care citez (de pe coperta interioară a cărţii): „Piersic umblă cu masca a zeci de personaje lipite parcă direct pe piele. În proză sau pe note muzicale, intră în sufletul nostru jucându-se de-a râsu’- plânsu, făcându-ne dependenţi de farmecul lui şi lăsându-ne mai bogaţi cu un zâmbet şi cu un sac de speranţe că viaţa noastră fragilă poate fi aşa cum o desenează el… un anotimp nesfârşit de iubire. Cu statura sa scenică impresionantă, cu zâmbetul său carismatic, ca un leac tămăduitor, puternic, dar şi copilăros, el te provoacă în zeci de feluri, la o împăcare cu lumea… Piersicul Florin este un mare actor, ESTE AL TUTUROR, un bun din PATRIMONIUL NAŢIONAL”.
Florin s-a născut la Cluj, din părinţi bucovineni. Oare de la ei să fi moştenit el darul povestirii? Şcoala şi-a făcut-o tot la Cluj, de unde a păstrat ţinuta făloasă şi mândria de a fi român, dar a petrecut multe vacanţe la bunicii din Corlata, la Pojorâta şi la Cajvana, pe malul Prutului. Ţine minte şi acum regionalismele moldoveneşti. Poate apele care au învăluit-o pe Lucica, diminutiv prin excelenţă moldovenesc, au ajuns în curgerea lor la vale şi în dreptul satului meu de pe moşia boierului Stroici, tocmai atunci când mama îmi spunea în dulcele grai moldovenesc vreuna din poveştile lui Creangă. Studiile universitare le-a făcut la IATC Bucureşti, după care a jucat aproape toată viaţa pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. În anii senectuţii a revenit în oraşul de pe Someşul Mic. Actorul nu poate fi însă revendicat de nicio provincie istorică, pentru că el este ROMÂN. Avem poeţi naţionali. De ce nu şi actori? Florin Piersic este ACTOR NAŢIONAL.
Mihai Maxim