Poetul Nicolae Sârbu a văzut lumina zilei la 21 septembrie 1945, în satul Ohaba – Forgaci judeţul Timiş, din părinţii Ana – Marie şi Roman Sârbu, o familie de ţărani ce reprezintă tradiţia familială, din satele bănăţene, de onestitate şi decenţă, patriotism şi civilizaţie cu respect pentru muncă , neam şi credinţă. Copilăria o petrece în sânul familiei, în mediul patriarhal al satului bănăţean, într-o morală a binelui, a adevărului, a dreptăţii şi a frumosului. A început dezlegarea tainelor slovelor în satul natal unde urmează cursurile şcolii primare , cea generală o face la Sinersig, iar liceul la Buziaş – în lumea pestriţă a staţiunii. Părinţii tânărului Nicolae Sârbu având grijă de hrana sufletească a fiului lor, l-au trimis la Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj – Napoca, pe care o absolvă în anul 1969. La studii a avut parte de profesori excepţionali de la care a învăţat respectul pentru muncă şi roadele ei, precum şi cultul lucrului „bine făcut”. Tânărul absolvent de facultate renunţă la profesia de dascăl pentru cea de ziarist, prin care spera să contribuie la modelarea fiinţei umane. Ucenicia în ale ziaristicii o face la ziarul „Orizont” din Râmnicu Vâlcea, unde este angajat, în anul 1969, ca ziarist profesionist. După o experienţă de jurnalist la Râmnicu Vâlcea se transferă, în anul 1972, la Reşiţa ca ziarist profesionist la ziarul „Flamura”. A intrat in publicistică cu plămânii plini de speranţe şi cu ochii plini de vise, cu o vocaţie dăruită sacral, ceea ce a devenit o profesiune de credinţă. Din anul 1990 lucrează ca redactor de rubrică, redactor şef-adjunct şi redactor sef la ziarul „Timpul” din Reşiţa. În peisajul publicistic românesc, Nicolae Sârbu, s-a evidenţiat prin textele care vizau identitatea, viaţa reală a românilor, colaborând la un mare număr de ziare şi reviste din toată ţara. A făcut o presă dură, profesionistă, epuizantă, contribuind prin scris şi fapte la cizelarea sufletului oamenilor şi la păstrarea identităţii noastre româneşti în concertul popoarelor lumii. A luptat şi luptă prin articolele sale pentru adevăr şi înfierează pervertirea valorilor moral – creştine, ori a viciilor persistente : ca lenea, îngamfarea, minciuna etc. Ars de focul creaţiei, mereu gata să facă ceva, a cazut în ispita scrisului, respirând prin cuvinte. A înţeles că omului îi este dat să gândească liber, astfel şi scrisul trebuie să îşi găsească suportul în libertatea de exprimare. Poet născut şi nu facut, Nicolae Sârbu a ştiut şi ştie să-i dea poeziei ce a fost al ei, dintotdeauna: metafora, dar şi cursivitate, ritm, dar şi muzicalitate. Astfel a inţeles că lumea creată din cuvinte nu e doar o împlinire a sufletului, e o mare responsabilitate, curaj, e un risc pe care şi l-a asumat. Deci poezia ţine de respiraţiile poetului, vibrează precum trăirile acestuia, cu o alură specifică, semnificativă, care îl reprezintă. Are un univers profund construit din respiraţii lăuntrice. Metafizica poetică este expresia transcedentă a existenţei personale, răspândind parfumuri ale sufletului său. Deşi a debutat cu poezie la 19 ani în revistele clujene „Tribuna” şi „Echinox”, debutul editorial în literatură vine târziu, în anul 1995, din diverse cauze de ordin personal. Student fiind, a fost membru fondator al cenaclului „Echinox” din Cluj – Napoca, alături de nume mari ale literaturii române precum Eugen Uricariu, Dinu Flamand, Ion Pop şi alţii. O experienţă marcantă a trait-o în cenaclul „Semenicul” din Resiţa – care i-a influenţat munca de creatie. Cum în lume nimic nu este întâmplător, Bunul Dumnezeu le ştie pe toate şi le aranjează pe toate în această lume, aşa a ajuns şi Nicolae Sârbu la Reşiţa – loc al acestui pământ românesc, care este la fel, prin tot ce a putut face şi sfinţii „Omul”. A fost norocos că a gasit aici oameni cu respect şi preţuire pentru cultură, neamul românesc şi credinţă. O oază de lumină într-o lume gri, de speranţă, de muzică şi de poezie. Pentru ei poezia e ca şi rugăciunea – vindecătoare – în ea au găsit alinare. În acest climat Nicolae Sârbu s-a dovedit a fi un poet profund şi cu mare sensibilitate, un poet de esenţă. Poetul Nicolae Sârbu este în peisajul cultural al Reşiţei unul din personajele extrem de active şi impicat permanent într-o multitudine de activităţi cu asiduitate şi dăruire. Constient că vorbirea în public este o formă prin care se poate contribui la umanizarea fiinţei umane şi se poate câştiga prietenia oamenilor, a participat la numeroase manifestări culturale, în numeroase localităţi din judeţ, din ţară şi afară, dovedind în conferinţele susţinute un intelect slefuit, onest, pus în slujba unor idei generoase, o inspiraţie hranită de motive populare, tradiţionale, istorice şi culturale. A găsit în adâncimea spiritului sau măsura culturii româneşti, nu numai ca poet ci şi ca pedagog al neamului, etalon şi om întrutotul devotat limbii, culturii şi credinţei poporului român. Scrisul fiind pentru el o taină, un sens al fiinţei sale. Personalitaea poetului şi calitatea spirituală a cărţilor lui sunt semne divine, semne sacralizate, prin conţinut şi consecinţă contribuind la înălţarea sufletelor şi îndemnând la fapte bune. Din nectarul înţelepciunii cărţilor sale se vor hrănii şi generaţiile viitoare. Opera sa se compune din cărţi pilduitoare pentru cultura română. Au în ele ceva măreţ, afectuos şi îmbietor, fiind o epopee a sufletului, a vieţii românului. Ele sunt un document sufletesc neobişnuit, ce aşează în lumina cuvintelor experienţa proprie, ca o nevoie disperată de a comunica imensele sale trăiri de o viaţă. Textele sale străbătute de o lumina nouă, menite să sporească taina lumii, prin originalitate şi clarviziune, exprimă forţa şi autenticitatea geniului său, deopotrivă cu unicitatea situaţiei sale, potrivit firii sale. Viaţa-i este una de trăire în evlavie şi nobleţe, participând afectiv în egala măsură la cele doua chipuri de civilizaţie, fiind în el, întocmai ca în structura sufletului nostru, o sinteză de spirit citadin şi rural. Domnia sa priveşte satul şi oraşul în „spirit gustian” ca pe nişte realităţi cu virtuţi proprii, reale şi cooperante în direcţia unui scop unic acela de a asigura individualitatea, identitatea şi demnitatea poporului român, prin valorificarea tuturor energiilor latente. Acest deziderat nesocotit de alţii, trebuie îndeplinit de noi şi toată cultura sufletească suntem datori să o îndreptăm spre un cosmos singular ce înglobează însăşi dimensiunea temporală românească. De asemenea din cărţi reiese criteriul estetic al trăiniciei valorilor de tip calitativ, aflate pe terenul solid al tradiţiei româneşti. Filologul bănăţean, Nicolae Sârbu, de talent recunoscut, are o înţelegere nobilă a condiţiei de intelectual într-o vreme ca aceea în care trăim, când totul este mai important decât arta, cultura, cuvantul scris. El a facut din artă un stil de viaţă, respectând valorile autentice şi adevărate, lucrurile adevărate şi oamenii adevăraţi, simpli. A combătut şi criticat nonvaloarea şi mediocritatea, impuse prin procedee bine instrumentate, în rândul valorilor ca şi practicile amatoriste şi pe amatorii implicaţi în istorie şi literatură, în cultură. Pentru Domnia sa poezia are calitatea de a comunica mai diferit, mai nuanţat, iar cuvintele au şi o altă sensibilitate, poezia îşi are rostul ei. Lumea fără poezie e ca şi bolta cerească fără stele. Diversitatea de preocupări reiese din acţiunile şi faptele lui, ce dau limpede ideia operei de construcţie a unei instituţii precum Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” din Resiţa, al cărei director a fost. A condus şi s-a implicat cu dibăcie în viaţa instituţiei, care la rândul ei a fost implicată cu folos în viaţa culturală a judeţului. A creat Centrul Cultural „Banatica”, un centru modern, cu fond de carte şi sală de lectură ca rod al unei fructuoase colaborări cu Viorel Vornica – directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa. Poetul si jurnalistul Nicolae Sârbu, prin scrierile sale a dovedit că este foarte aproape de sufletele noastre, sincron cu luminile şi umbrele noastre, dar cu gândire românească. Suflet mare cu un îndemn spre „vis şi faptă”, priveşte omul la dimensiunea lui cosmică, cu mintea ce se dezleagă întru „Lumină din Lumină”. Prin natura şi convingerile sale, este un creator care preţuieste valorile fundamentale ale vieţii, repudiază trădătorii de neam şi de ţară, prostia, răutatea şi minciuna. Este un român adevărat, piatră de temelie a universului românesc, preocupat de rofunzimea spirituală a poporului român.Pentru că împlinește 75 de ani, ne rugăm la Bunul Dumnezeu să-i dea sănătate, putere de muncă și creație.La mulți și rodnici ani!
Dumnezeu să vă ajute!
Prof. PANDURU PAVEL