◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro16.07.2024

A I sau A nu I?

Ierte-mă tristul prinţ shakespearian că-i parafrazez dilema, într-o variantă mai puţin existenţială, dar atât de mult se vorbeşte în ultima vreme despre inteligenţa artificială (IA în româneşte, AI la originile englezeşti) încât nu mă pot abţine, intru şi eu în chat-ul planetar despre subiect, dar cu întrebarea „abreviată” din titlu: este aceasta inteligenţă? Artificială, cu siguranţă, dar chiar e inteligenţă?… Sunt din plin influenţat în a pune întrebarea, sugerând prin formulare îndoiala, de multul zgomot din mass-media, dar şi de un incitant articol, Brute force computation and intelligence, apărut în vol. 8 din 2023 al International Journal of Computation, al lui Mihai Nadin, românul-american, informatician-filosof-estetician, un nume cunoscut cititorului revistei, unul dintre cei mai lucizi gânditori ai momentului, prezent şi în librăriile noastre, de pildă, cu provocatoarele volume Civilizaţia analfabetismului şi Cumpăna ştiinţei, Viitorul contează, ambele apărute la Editura Spandugino, în 2016 şi, respectiv, 2022.

Poziţia profesorului Mihai Nadin se bazează pe o definiţie personală a inteligenţei (artificiale) pe care a lansat-o încă din 2019, în revista AI and Society (vol. 34, nr. 2), într-un articol cu titlul şi mai explicit: Machine intelligence: a chimera. Reiau această definiţie, este plină de semnificaţie: „Entităţile artificiale ar putea cu adevărat pretinde că sunt inteligente dacă, în executarea unei sarcini, ar folosi cel mult atâta energie şi cel mult atâta informaţie cât foloseşte o entitate vie în executarea acelei sarcini.” Contează aşadar costul, în termeni măsurabili – energie şi informaţie. Rezonabil, dar mult diferit de „definiţia clasică” a IA, care nu se interesează decât de imitarea comportării inteligente a omului, indiferent de eforturi. Minsky, un nume mare al domeniului: „IA este ştiinţa care produce maşini capabile să efectueze sarcini care ar cere inteligenţă dacă ar fi efectuate de oameni”. Evident, avem o problemă aici, pentru că încă nu am definit inteligenţa.

Din păcate, nu progresăm prea mult nici cu definiţia cea nouă, ea defineşte mai degrabă eficienţa decât inteligenţa, comparând viul şi ne-viul în efectuarea de sarcini de tip nespecificat. Mai amintesc doar (o face şi Mihai Nadin în recentul articol) că Turing, „părintele” calculatoarelor, definea inteligenţa maşinilor tot prin simularea inteligenţei oamenilor, printr-un joc de imitare: un calculator este inteligent dacă poate mistifica un interlocutor uman, pretinzând că este om (s-au propus mai multe variante, din ce în ce mai sofisticate). Inteligenţa maşinilor a fost între timp legată de jocuri, şahul şi GO-ul fiind exemplele tipice, de recunoaşterea formelor, procesarea de texte şi multe altele.

O stafie bântuie însă internetul în ultima vreme, ChatGPT! Acesta şi alte programe mai puţin cunoscute, dar unele chiar mai performante, trec cu brio testul lui Turing, discută cu mare aplomb în limbaj natural, informaticienii sunt entuziasmaţi de priceperea lor în a scrie şi optimiza programe, dar, în termeni de energie şi date folosite pentru „învăţare” eşuează, tot cu brio, dacă sunt evaluate din punctul de vedere al definiţiei Nadin. Forţă brută în toată puterea cuvântului (calculele privind consumul de electricitate al cloud-ului, al serverelor pe care acesta se bazează, sunt ameţitoare), dar, cu toate acestea, ChatGPT bate câmpii cu graţie mai tot timpul. „Are sintaxă, dar nu şi semantică”, după cum se spune, elegant, şi despre vorbitorii umani nu foarte coerenţi/consistenţi, dar e foarte politicos în a-şi cere scuze dacă e atenţionat că greşeşte şi în a promite că va fi mai atent data viitoare. Se spune însă că a trecut simularea recentă a bacalaureatului cu 7.50, ceea ce nu e deloc rău pentru Chat – este însă ironic pentru vigilenţa corectorilor implicaţi… Iar acum discutăm cu/despre versiunea ChatGPT aflată la vedere, gratis, e de presupus că în colţurile mai umbrite ale cercetării în IA există şi versiuni mai… I ale lui.

Dar, toate acestea sunt teorie-gazetărie. În realitate, cea de azi, dar şi mai şi în cea de mâine-poimâine, lucrurile sunt mai mult decât serioase, aproape chiar atât de serioase precum le prezintă catastrofiştii de serviciu, care fac din IA o a doua… covidenie… Pe de o parte, tocmai pentru că IA este o bună sperietoare. Roboţi, şomaj, control, post-umanism. Vor fi toate acestea, dar de-ar fi doar acestea, vom trece, mai mult sau mai puţin teferi, prin ele. IA este însă numai masca/machiajul „de scenă” a/al digitalizării, care deja ne-a schimbat viaţa şi care ne-o va schimba şi mai mult. Pentru că IA şi digitalizarea există şi pentru că aduc profit, în toate sensurile termenului. Aici este „amănuntul” care nu e prins în nicio definiţie: folosirea IA de către profitori şi de către „băieţii răi”, pe care nu-i interesează costurile, mai ales când acestea sunt suportate de alţii… Îi includ la „profitori/băieţi răi” nu numai şi deloc nu în primul rând pe hackeri, ci şi guvernele, armata, corporaţiile, serviciile de informaţii, manipulatorii de toate categoriile, teroriştii.

Un detaliu separat, nu însă mult depărtat de zona Chat, dar ţinând de IA/digitalizare: s-au făcut investiţii uriaşe în cercetarea creierului, în interacţiunea directă cu calculatorul. Elon Musk e mai cunoscut în branşă pentru că el e la vedere. La ora asta, cu electrozi aşezaţi pe cap, se pot „citi” gânduri. Mâine, electrozii vor putea sta la distanţă (exact cum s-a întâmplat în cazul citirii cardurilor bancare), poimâine, ei vor putea şi induce gânduri, iar ce va fi răspoimâine nici nu vrem să ne imaginăm.

Se vorbeşte insistent despre etică, despre legiferarea domeniului – dar se vorbeşte în van. Vânare de vânt. S-a lansat de curând şi un apel, semnat de multe nume importante ale informaticii internaţionale, de a temporiza cercetările şi aplicaţiile IA. La fel s-a lansat cândva, tot semnat de nume mari, un apel la interzicerea armelor nucleare. Cu ce efect? Giganţii informaticii, la fel ca laboratoarele de cercetare ale armatelor, probabil că nici măcar nu surâd atunci când aud de asemenea apeluri. Ar pierde timp surâzând, iar timpul chiar înseamnă bani (şi putere) în zona asta.

Recent, şi faimosul Yuval Noah Harari a lansat un avertisment privind viitorul omenirii sub impactul IA, invocând puterea „poveştii”, a Cuvântului de-a lungul civilizaţiei umane, subliniind faptul că de-acum nu vom mai şti cine a scris „povestea”, Dumnezeu, omul sau calculatorul… El foloseşte şi un argument foarte plastic şi convingător: bombele, fie ele şi nucleare, nu produc noi bombe, dar programele IA produc noi programe IA, care foarte uşor ne pot scăpa de sub control. Prin complexitate-sofisticare şi prin comoditatea noastră, nu pentru că programele vor dori asta – chiar dacă, prin romanele şi filmele SF, găsim destule calculatoare cu voinţă-conştiinţă…

Şi, apropo de SF, nu vă mai amintesc cum încheiam editorialul de luna trecută…

Gheorghe Păun

(Curtea de la Argeș)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *