Presa, ca a patra putere în stat s-a manifestat ca atare de la primele foi „pentru minte, inimă şi literatură” apărute în Ţările Române pe la începutul secolului al XIX-lea. Publicaţiile, prin textele pe care formatorii de opinii le puneau la dispoziţia cititorilor, au influenţat toată viaţa socială şi politică a ultimilor 200 de ani. Bucureştii, având rolul de capitală a ţării, au fost nucleul unde reprezentanţii acestei puteri s-au manifestat pregnant nu numai în viaţa ţării, ci şi în viaţa comunităţii, participând, sub diverse forme, la luarea unor decizii sau la amendarea altora. Calitatea lor de membri activi ai cetăţii a fost recunoscută de către toţi edilii Bucureştilor care şi-au manifestat cea mai simplă formă de recunoştinţă, aceea de acordare a numelor lor unor artere de circulaţie. Indiferent de apartenenţa etnică, reprezentanţii breslei jurnaliştilor se regăsesc în nomenclatorul arterelor de circulaţie bucureştene. Indicatorul stradal cu numele persoanei, cu numele locului geografic, cu evenimentul istoric, cuprinde numai mici indicaţii care au stat la baza atribuirii acestor denumiri, dar poate stimula curiozitatea de a afla date suplimentare despre aceste denumiri, componentă a unei culturi publice care reprezintă o mediere între unitatea cadrului juridic şi pluralitatea identităţilor culturale, între etnic şi civic.
Administrativ vorbind, anul 1909 aduce în nomenclatorul străzilor bucureştene, pentru prima dată, numele unei ziariste. Şi nu una oarecare, ci al primei ziariste România, Maria Rosetti, născută Mary Grant, de obârşie scoţiană, cea care scrie, din 1857, la mai multe publicaţii, la, ziarul „Românul” editat de C. A. Rosetti, soțul său. Ba chiar înfiinţează, în 1865, revista „Mama și copilul”, o publicaţie de pionierat în sprijinul mamelor române. Profund implicată în evenimentele anului 1848, la 30 iunie, după discursul tânărului Ion Brătianu, defilează cu nou-născuta Liby (de la Libertate) în braţe, împărţind mulţimii părţi din eşarfa tricoloră pe care soţul ei o purtase în primele zile ale revoluţiei. Ţara Românească, strânsă ca într-o menghină între pretenţiile turcilor şi ruşilor, a trebuit să îşi dea obolul de sânge prin jertfa pompierilor din Dealul Spirii. Reuşeşte să-i scape pe revoluţionari din mâinile turcileo la Orşova, cu ajutorul populaţiei răsculate. După îndelungi peripeţii şi înfrângerea fraţilor revoluţionari din întreaga Europă, familia Rosetti ajunge la Paris unde Maria dovedeşte aceeaşi abnegaţie în manifestarea idealurilor naţionale, alături de fraţii francezi Edgar Quinet şi Michelet, cărora li se alătură Lamartine, Victor Hugo şi Mickiewicz. Revenirea în patrie se realizează după nenumărate piedici puse la cale de Înalta Poartă, la intervenţia lui Napoleon al III-lea. La Paris, participă la eforturile de a iniţia publicaţia „Republica Română”. În timpul domniei lui Alexandru Ioan I Cuza, Maria Rosetti publică în „Românul”, „Apărătorul dreptăţii”, iar în paginile publicaţiei „Mama şi copilul” scrie: „Sunteţi mame şi eu sunt. Copiii voştri sunt români, ai mei de asemenea. Şi ai voştri şi ai mei au o mamă comună: România”.
Anul 1929 îmbogăţeşte nomenclatorul străzilor bucureştene cu trei nume de mari gazetari: Constantin Mille, Ion Brezoianu şi Valeriu Branişte. (Constantin Mille)
Reprezintă un act de eternă recunoaştere a meritelor „părintelui ziaristicei române moderne”, Constantin Mille, acordarea numelui său străzii pe care se afla sediul ziarului „Universul”, Palatul „Adevĕrul” de pe Sărindar, pe atunci în sectorul IV, Verde. Din 1895, C. Mille a condus ziarul şi apoi societatea pe acţiuni „Adevĕrul”, până în 1920, cu o întrerupere, în timpul războiului, când, refugiat la Paris, editează, alături de Pavel Brătăşanu, C. Banu şi Emil D. Fagure, ziarul „La Roumanie”, organ oficial al Comitetului Naţional Român din Paris. Corectorul Al. Nora puncteaza: ,,Potrivit ortografiei curente, capul ziarului purta în mijloc pe e (dela latinescul veritas) şi noul proprietar i-a pastrat aspectul şi după introducerea regulelor fonetice (…)- Si o facea asa, cu intenţia de a săpa în mintea cititorilor tradiţia unei aceleiaşi norme democratice, căci, cu toată nota categoric antidinastică, ce se imprimase, dela întemeiere, ziarului – şi aceasta având numai ca obiect pe regele Carol – foaia lui Beldiman era, altminteri, dedicată binelui public”.
Întemeiat la iniţiativa lui Alexandru V. Beldiman, „Adevĕrul” a fost cel mai important ziar de opinie al vremii, iar patronul său a introdus inovaţii occidentale în palatul presei din Sărindar inaugurat în 1889: primele rotative, linotypul, ilustraţia color, serviciul telegrafic particular şi concesiunea publicitară, oferind premii pentru cititori şi punând în practică pentru prima dată drepturile de autor pentru creaţia intelectuală. Editează, în premieră, numere speciale cu abordări tematice unice, înfiinţează ,,Adevĕrul de joi”, „Biblioteca enciclopedică”, „Biblioteca romanelor alese”, ,,Programul teatrului” şi „Almanahul Adevĕrul” şi iniţiază seria de suplimente gratuite : „Militare”, ,,Literare şi artistice”, „Economice, financiare, juridice”, „Gazeta umoristică”, „Curiozităţi”, „Mode”, „Creşterea copiilor”, iniţiază noua publicaţie „Adevĕrul de dimineaţă” care va deveni, ulterior, „Dimineaţa”. Ziarul organizează concursuri pentru cititori cu premii în bani, excursii, obiecte. Toate aceste iniţiative constituie premiere absolute în presa românească. Editura „Adevĕrul” publică o serie de reviste tematice printre care şi faimoasa ,,Viaţa literară”, prima revista literară de mare tiraj, condusă de Ilarie Chendi, George Coşbuc şi Ion Gorun.
Om de stânga, C. Mille va conduce campanii de presă iniţiate de Beldiman , care îl vor face celebru ducând la reformarea societăţii româneşti: ,,Contra dinastiei străine”, „Pentru republica română”, ,,Contra barbariilor poliţieneşti şi administrative”, ,,Contra abuzurilor din armata”, „Chestia ţărănească”, „Răscoalele ţărăneşti”, „Pentru votul universal”, „Chestia naţională”, „Chestia evreiască”, „Adevĕrul şi socialiştii”. Dar şi mari campanii proprii cum ar fi Procesul Librescu în care Mille ia apărarea ziaristului care condamna abuzurile în armată, în urma căreia, printr-un ordin de zi, regele interzice bătaia în armată. Afacerea Morisseau, campania împotriva guvernului Sturdza, afacerea Hallier, campania împotriva pretenţiilor teritoriale nejustificate ale bulgarilor şi multe altele. Urmează denunţarea ororilor mişcărilor ţărăneşti de la 1907 şi abuzurilor „dinastiei Brătianu”.
Tot în 1929 edilii acordă străzii din sectorul IV Verde aflată în imediata apropiere a Palatului „Universul” numele lui Ion Brezoianu, jurnalist la „Curierul Românesc” al lui Ion Heliade Rădulescu, revoluţionar paşoptist, membru în Divanul ad-hoc al Valahiei şi unionist , membru în comisia pentru raportul privind secularizarea averilor mănăstireşti.
1929: numele marelui publicist şi om politic Valeriu Branişte, membru al Academiei Române, este acordat unei străzi bucureştene din sectorul II Negru. Astfel, lupta acestuia pentru drepturile românilor din Banatul şi Bucovina aflate sub ocupaţie străină este omagiată de edilii bucureşteni. Pentru virulentele sale articole din ziarul timişorean „Dreptatea” înfiinţat cu sprijinul lui Alexandru Mocioni este condamnat la închisoare de către autorităţile ungare, apoi expulzat. La Cernăuţi, în revista „Patria” continuă activitatea de luptă pentru drepturile românilor împotriva guvernului austriac. Este expulzat şi se ascunde pe moşia lui Iancu Flondor. Revine la Lugoj unde publică, timp de 18 ani, ziarul naţional „Drapelul” şi apoi revista „Banatul”contribuind, prin activitatea lui, la pregătirea Marii Uniri de la 1918. Este unul dintre organizatorii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Ulterior, în calitate de şef al Resortului (Ministerului) Culte şi Instrucţiuni Publice din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei înfiinţează şcoli secundare în toate oraşele ardelene şi liceele german, maghiar şi evreiesc în Timişoara.
În 1930, edilii bucureşteni acordă unei străzi situate în sectorul III Albastru, actual 6, numele lui Zaharia Carcalechi: jurnalist şi tipograf de origine macedoromână care tipăreşte, la Budapesta, între anii 1829 şi 1830 Biblioteca Românească în 12 părţi precum şi primul almanah românesc în 1836. Publică Buletinul Oficial al Ţării Româneşti şi „Vestitorul Românesc”.
Anul 1944 aduce în nomenclatorul străzilor bucureştene din sectorul IV verde numele lui jurnalistului român de origine italiană Luigi Cazavillian. Născut în 1852 în Italia, luptător în armata lui Garibaldi, în armata franceză şi în Legiunea Italiană, vine în România în calitate de corespondent de război al presei italiene în războiul de independenţă din 1877. Rămas să activeze pe meleagurile noastre, în 1884 înfiinţează cotidianul „Universul” , un ziar modern, fără culoare politică. De asemenea, iniţiază „Ziarul călătoriilor și al întâmplărilor de pe mare și uscat” devenit, mai târziu, „Ştiinţă şi tehnică”. Înfiinţează, în 1986, primul velodrom, la Şosea.
1948 este anul în care edilii Capitalei acordă unei străzi din sectorul III Albastru numele unionistului Alexandru Beldiman, fervent susţinător al lui Al. I. Cuza, în timpul domniei căruia a fost şi prefect de Ilfov, apoi prefect de poliţie la Bucureşti. I se pune în cârcă vina căderii domnitorului Unirii în mâinile complotiştilor din cauza lipsei sale de pricepere şi de vigilenţă. Abdicarea lui Cuza l-a determinat pe Beldiman să părăsească Bucureştii şi să meargă la Iaşi unde, în 1871 fondează ziarul antimonarhist „Adevĕrulu”, pe care autorităţile îl suspendă după 13 numere, directorul lui fiind judecat şi amendat în nenumărate rânduri. Revine în Bucureşti unde, în august 1888, reia apariţia cotidianului „Adevĕrul“ care avea ,,un program republican şi un naţionalism mai mult antidinastic”. (Anton Bacalbașa)
În 1993, edilii acordă fostei străzi Runcu din sectorul 4 numele lui Anton Bacalbaşa, cel care devine unul dintre redactorii „Adeverului“, de orientare socialistă, alături de C. Stere dar şi de Ioan Teodorescu, C.D. Anghel, Traian Demetrescu şi Eugen Vaian. Brăilean de sorginte, Bacalbaşa devine, aşa cum s-a spus, „unul dintre cei mai mari poeți ai prozei gazetărești”, ca poet debutând în „Literatorul”, dar şi un umorist foarte apreciat, colaborator la„ Moftul român” al lui Caragiale. Anton Bacalbașa a întemeiat revista „Adevărul literar”. A colaborat lamai multe publicaţii socialiste şi a fost ales, în 1894 în consiliul de conducere al P.S.D.M.R. A creat un personaj memorabil, Moș Teacă, în proza lui satirică la adresa vieţii cazone.
În 1994, o frumoasă stradă din sectorul 1 al Capitalei a primit numele marelui diplomat şi jurnalist Grigore Gafencu. Se naşte la Bârlad, la 30 ianuarie 1892. Ulterior, îşi ia doctoratul în drept la Universitatea din Bucureşti, luptă pe front în Primul Război Mondial şi este decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”. După Marea Unire, a intrat în viaţa publică, ca ziarist, fondator al publicaţiei „Revista vremii”, apoi a fost director al cotidianelor „Argus” şi „Timpul”. Intrat în politică, a militat în aripa stângă a Partidului Naţional-Ţărănesc, alături de Petre Andrei, Mihail Ghelmegeanu sau Mihail Ralea. Devine deputat la vârsta de 32 de ani, adjunct al ministrului de externe în guvernul Maniu, apoi ministru al afacerilor străine, calitate în care se luptă pentru neutralitatea României. Reputatul ziarist Corneliu Vlad scrie : „Gafencu a fost o personalitate de anvergură mondială, era interlocutor preferat al lui Churchill si al fraţilor Dulles – John Foster, secretar al Departamentului de Stat şi Allan, directorul CIA, dar trata curajos şi necrispat şi cu Hitler şi Mussolini. În vremea perfectării înţelegerilor Ribbentrop-Molotov, discuta separat şi cu ministrul german, şi cu cel sovietic, pentru limitarea consecinţelor dezastruosului acord abia încheiat. Câţi dintre oamenii politici şi diplomaţii europeni de atunci realizau o asemenea performanţă? Timp de câţiva ani a făcut un adevarat tur de forţă prin toate marile cancelarii europene – de la Londra şi Paris la Bruxelles şi Varşovia, în capitalele statelor balcanice şi la Moscova.” După dezastrul din 1940, este numit ambasador la Moscova unde rămâne până la începutul războiului împotriva Uniunii Sovietice, la 21 iunie 1941 după care părăseşte definitiv România şi se stabileşte la Geneva. Are o activitate publicistică intensă, colaborează la „Journal de Genève”şi la alte ziare de prestigiu. În 1946 apare cartea sa „Ultimele zile ale Europei” iar în anii următori desfăşoară o activitate complexă, de gazetar, om politic, diplomat, conferenţiind de mai multe ori la „Yale University Press” şi la „New York University”. (J.L. Calderon)
După evenimentele din 1989, două din victimele acestor zile însângerate au fost jurnalişti internaţionali, ale căror nume dăinuie azi pe indicatoarele a două străzi bucureştene. Imediat după tragicele confruntări stradale, în 1990, strada din sectorul 1 unde a fost ucis poartă numele lui Jean Louis Calderon, jurnalist francez, cameraman la posturile franceze de televiziune Europe 1 și La Cinq, decedat la doar 31 de ani.
În 1997, edilii Capitalei acordă pieţei din sectorul 6, unde a fost ucis, numele jurnalistului belgian Danny Huwé angajat la postul de televiziune WTM, venit la București cu echipa sa din Sofia, Bulgaria, pentru a transmite reportaje despre Revoluția română.
Identificarea şi protejarea patrimoniului toponimic naţional este un obiectiv caracteristic unei administraţii publice funcţionale, nebirocratice, având la bază o evidenţă corectă, amanunţită, atât a suprafeţelor de teren şi construcţiilor aflate în jurisdicţia sa, cât şi a populaţiei aflate permanent sau temporar în acest areal. Adresa are la bază denumirea arterei de circulaţie, denumire atribuită prin grija administraţiei locale cu respectarea cerinţelor impuse de arealul unde se află aceasta, istoria locului, personalităţile care au marcat viaţa comunităţii, a zonei sau a ţării.
Denumirile arterelor de circulaţie care fac parte din viaţa noastră de zi cu zi, reprezintă, poate, unul din cele mai penetrante moduri de culturalizare, parte a imaginarului colectiv capabil să reorienteze afectivitatea şi sentimentul în exprimarea unei comunităţi de destin cu o istorie veche şi cu o memorie similară. (Dr. Irina Airinei Vasile, AFnews)