Apanaj al elitelor sociale din Evul Mediu, vânătoarea a avut un rol important și în spațiul românesc. În vremuri de liniște, fără conflicte armate, voievozii și marii boieri, principii și nobilii practicau vânătoarea cu mare pasiune, cu mare alai, transformându-se în adevărate expediții destul de grele și periculoase, asemănătoare campaniilor militare. La partidele de vânătoare aceștia foloseau uneori și arbalete executate special pentru acest domeniu. Astfel de arme de tragere cu săgeți, folosite în lupte dar și la vânătoare s-au păstrat până în zilele noastre. Arbaleta de vânătoare poate fi oricare din tipurile folosite, cu deosebirea că are corpul placat cu os gravat, pietre prețioase, basoreliefuri, sau filigrane, reprezentând scene de vânătoare.
Două dintre aceste arme de tip simplu, datând de la mijlocul secolului al XV- lea se aflau în bogata colecţie de arme a Muzeului Militar Național ,,Regele Ferdinand I” din București. După detaliile de construcţie, ele au fost executate la Sibiu, unde sunt atestaţi începând cu anii `70 ai secolului al XV- lea alături de alţi meşteri producători de armament şi cei care lucrau arbalete.
Una dintre aceste arme a aparţinut familiei Huniazilor (Hunedoreștilor). Actualmente arma se află în patrimoniul Muzeului Național de istorie a României. O altă arbaletă corviniană este expusă în Muzeul din Varna (Bulgaria). Alte opt asemenea piese se află în Muzeul Național Maghiar din Budapesta, achiziționate de la un negustor din Kassa (azi Košice – Slovacia) la începutul anului 1897 și doi ani mai târziu încă două, toate confecționate de meșteri la Sibiu. Nu ne propunem de a face o descriere amănunțită a acestor arme, deoarece aceasta a fost făcută de specialiști în domeniu.
Dintre aceștia cităm doar câțiva autori cu contribuții care merită a fi relevate: Nagy Géza, ,,Számszeríjjak a Hunyadiak korából”, în Archaeologiai Értesitő, XXX, 1910, pp. 423-424, Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România, București, Editura Meridiane, 1973 și Adrian Andrei Rusu, Arbaleta corviniană de la Varna, https://www.medievistica.ro/pagini/istorie/texte/cercetarea/Arbaleta/Arbaleta.html#_ftn1.
Aceste arbalete de lux sunt mărturii istorice ce au atras atenția specialiștilor datorită vechimii, reprezentărilor artistice și valorii lor istorice, dar și a însemnului heraldic reprezentat pe ele. Pe toată suprafaţa arcului, sunt pictate în galben pe fond negru, scene cinegetice. Astfel, pe partea interioară a braţului drept, apar doi vânători, unul înarmat cu suliţă şi altul călare, cu spada în mână, urmărind în fuga calului un iepure încolţit de doi câini. Scena se înscrie într-un peisaj care reprezintă o pădure şi este completată cu ornamente în spirală, între care se plasează, spre locul de îmbinare a arcului cu corpul arbaletei, stema familiei Huniazilor: în scut, pe câmp de aur, un corb negru, spre dreapta, ținând în cioc un inel de aur cu piatra prețioasă în jos și stând pe un fragment de ramură fasonată de același metal. De o parte și de alta a păsării, câmpul scutului este împodobit după moda sfârșitului de secol XV, de câte un lujer cu frunze de acant, redat negru. Scena se repetă pe exteriorul acestui braț de arc.
Important, prin amploare este călărețul în șa, pe un cal cu coada scurt legată, mergând. Cavalerul redat în semiprofil, are o față ovală zâmbitoare, imberb, poartă mustăcioară și plete scurte, buclate. Este îmbrăcat într-o tunică scurtă cu decoruri rare și transversale pe piept și falduri late și scurte sub centură. El poartă pantalon strâmt, cizme cu pinteni dotați cu duriţă. Cu mâna dreaptă ține strâns frâul, iar cu mâna stângă ridicată o spadă excesiv de lungă, față de dimensiunea sa umană. Este gata să lovească cu putere ținta. Ne întrebăm, cine ar fi fost acest personaj călare ? După opinia noastră reprezentarea personajului călare, ar putea fi însuși Iancu de Hunedoara. Dar, aici nu avem de-a face cu un portret al acestuia, ci numai cu o figură convențională care îl prezintă în linii generale în echipament de vânător în care îi plăcea acestuia să se înfățișeze. De altfel, această predilecție acesta o avea și pentru armura de cavaler fapt dovedit de unele portrete, gravuri de epocă în care a fost înfățișat, ținând spada și scutul, dar evident într-o altă poziție.
Purtând veșminte specifice lumii cavalerești medievale (tunică, pantalon strâmt), încălțăminte (cizme cu pinteni) și spada, această reprezentare ecvestră ar putea fi cea mai timpurie imagine a lui Iancu de Hunedoara. Se pare că cel care a pictat arbaletele pentru a reprezenta cavalerul ar fi pornit de la modelul viu al lui Iancu, încă de pe vremea când acesta deținea funcția de ban al Severinului (1438-1441) împreună cu fratele său Ioan cel Tânăr, sau poate mai târziu.
Artistul a dorit a reda imaginea din tinerețe a voievodului. Într-adevăr, pe de o parte expresia feții zâmbitoare și modul de tratare a părului cu plete scurte, buclate și, pe de altă parte, minuțiozitatea cu care a executat costumul de cavaler, adaptat vânătorii, indică lămurit această intenție. Spre a ne convinge de acest lucru este destul să comparăm imaginea personajului ecvestru de pe aceste arbalete, cu portrete sau alte imagini cunoscute ce îl reprezintă pe Iancu de Hunedoara. Cum arăta Iancu de Hunedoara în anii de tinerețe nu putem ști. Știm că s-a născut în jurul anului 1405, ca unul dintre fiii lui Voicu. Acest Voicu era un boier din Țara Românească, care s-a refugiat în Transilvania, împreună cu familia sa, din cauza pericolului turcesc și a intrat în slujba regelui Ungariei Sigismund de Luxemburg (1387-1437). Remarcându-se pe câmpul de luptă împotriva turcilor a fost răsplătit de rege printr-un act de danie, emis la 18 octombrie 1409, de Cancelaria regală a Ungariei, fiind înnobilat, primind și blazonul. Regele le-a dăruit lui Voicu și fraților săi Mogoș și Radu, vărului lor, numit tot Radu, precum și lui Iancu (viitorul om politic și mare comandant de oști), posesiunea Hunedoara. Astfel, Voicu și membrii familiei sale au intrat în rândurile fruntașilor nobilimii mijlocii din Transilvania.
Imaginea ecvestră a lui Iancu de Hunedoara pe aceste arme este un simbol al puterii, și totodată o reprezentare a nobilului pasionat de vânătoare. Este poate un model pentru domeniul sculpturii ecvestre (în afară de spadă). Cele mai multe portrete pictate, frescă, gravuri sau sculptate provin din perioade sau epoci ulterioare și-l înfățișează la vârsta maturității. În partea opusă a cavalerului ecvestru se află un gonaci, de asemenea imberb. Hăitașul are obrajii umflați datorită efortului de a sufla într-un corn de vânătoare. El poartă un fel de căciulă pe cap, haină scurtă până la brâu și pantalon strâmt, iar în picioare cizme cu vârful ascuțit. La șoldul stâng are un cuțit de vânătoare, în teacă.
În ceea ce privește reprezentarea gonaciului cu sulița și cornul de vânătoare, nu putem ști cine ar fi, probabil cineva din anturajul acestei faimoase familii. Dacă noi nu am reușit a afla numele meșterului arbaletar și nici a autorului frumoaselor scene cinegetice pictate pe arbalete, în schimb istoricii și heraldiștii au identificat blazonul ca aparținând familiei Huniazilor. Arbaletele nu sunt datate. Cercetătorii care s-au ocupat de ele, ținând cont îndeosebi de principalele componente ale stemei le-au datat în mod diferit, prima jumătate a secolului al XV-lea sau o cronologie relativ strânsă (mijlocul – a doua jumătate a secolului al XV-lea). Această ultimă datare propusă de specialiști ar fi cea mai plauzibilă.
Imaginea lui Iancu de Hunedoara este redată și în proiectul de frescă din Biserica Imaculatei Concepții a Fecioarei Maria din Olomouc (Republica Cehă) datat 1468 (unde în bătălia de la Belgrad din 1456, Ioan de Capistrano se află în centru și Iancu de Hunedoara în stânga, ținând hampa unui stindard pe a cărui flamură apare o cruce). Din aceeași perioadă datează și imaginea lui Iancu de Hunedoara ilustrat în Chronica Hungarorum a lui Ioan Thuróczy, apărută la Brno, în anul 1488.
Mai departe, precizăm că și în Țările Române exista practica gravării numelui pe diversele arme ale unor personalități. Exemplul fragmentului dintr-o țeavă de tun din vremea domnitorului Petru Cercel (1583-1585) pe care este reprezentată stema Țării Românești și titulatura domnului este cât se poate de edificator. Dacă fragmentul de țeavă de tun cu stema țării și titulatura domnului erau ale lui Petru Cercel, atunci arbaleta cu stema familiei Huniazilor și cavalerul ecvestru la vânătoare, prin extensie ar putea fi cea mai veche imagine a lui Iancu de Hunedoara.
Prezența simbolului heraldic al Hunedoreștilor – corbul ținând în cioc un inel de aur -pe aceste arme ne amintește de originile și trecutul glorios al acestei familii. Prin vechimea, splendidele reprezentări artistice și heraldice de pe suprafața lor, aceste arbalete sunt valori de patrimoniu național și universal.
Augustin MUREȘAN, Arad
Foto: Arbaleta corviniană de la Varna, Adrian Andrei Rusu