◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

„O viață… cu Angela Paveliuc Olariu”, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași

Joi, 24 martie 2022, ora 15.00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași, va avea loc întâlnirea cu Angela Paveliuc Olariu – doctor în etnografie.
Evenimentul „O viață… cu Angela Paveliuc Olariu” este parte integrantă a proiectului „Salonul cu amintiri”, inițiat de Asociația „Universul Prieteniei” Iași, în parteneriat cu Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în cadrul căruia vor avea loc întâlniri cu personalități culturale ieșene, care vor împărtăși publicului, din amintirile și experiențele adunate de-a lungul anilor.
În acest context, prof. Teodora Albu, elevii Ana-Maria Dumitriu și Maria-Daria Constantinescu vor susține un recital la nai, acompaniați la pian de prof. Andrei Oloieri.
Proiectul „Salonul cu amintiri” este coordonat de Rodica Rodean, preşedintele Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi, gazda acestui eveniment fiind drd. muzeograf Mihaela Tudose.
Organizatori: Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi în parteneriat cu Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi- Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”.

*

Angela Paveliu-Olariu s-a născut în anul 1938, în Basarabia, dar și-a petrecut copilăria la Corni, lângă Botoșani. Este licenţiată a Facultăţii de Filologie, secţia istorie română din cadrul Universităţii ,, A. I. Cuza” Iaşi, a susţinut doctoratul în Istoria artei populare, Institutul de Istoria artei, Bucureşti.
Între 1964-1968 a fost director al Muzeului din Câmpulung Moldovenesc, transformându-l dintr-un muzeu mixt, într-unul specializat în cultura tradițională a lemnului. A condus destinele Muzeului Județean Botoșani (1968-1977), realizând o imensă muncă de cercetare etnografică în tot județul; a pus bazele Muzeului de etnografie, a reorganizat Casa Memorială „N. Iorga”, Casa Memorială „George Enescu” din Liveni și Muzeul memorial „G. Enescu” din Dorohoi și a înființat „Muzeul 1907” de la Flămânzi. Între anii 1978-1995, a activat la Muzeul etnografic al Moldovei din Iași, desfășurând și aici o bogată activitate de cercetare. A făcut cercetări în toate zonele etnografice ale țării, iar rezultatele muncii s-au concretizat în 19 volume publicate și într-un uriaș material documentar. După pensionare a fost consultant în cadrul Centrului de Creație Botoșani și a sprijinit înființarea unor muzee sătești. Timp de 10 ani (1994-2004) a fost președintele Societății Ortodoxe a Femeilor Române (SOFR) filiala Iași, a cărei membră este și în prezent.

Rodica Rodean, preşedinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *