◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.02.2024

Hortensia Papadat Bengescu – „Balzac feminin al literaturii noastre” – o gălățeancă cu care ne mândrim

Hortensia Papadat Bengescu, creatoarea romanului modern de analiză psihologică, a fost aniversată și comemorată, la Ivești, chiar în locul în care s-a născut. Inițiativa și implicarea scriitorului Sterian Vicol (membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Președintele Societății Scriitorilor Costache NEGRI Galați, fondator / redactor-șef al revistei Porto Franco), au făcut posibil acest act. A fost suținut în acest demers de Muzeul de istorie Paul Păltănea, reprezentat de către Mihaela Damian, muzeograf și Biblioteca Județeană V.A. Urechea, prin intermediul criticului literar Adi Secară.

Informațiile privind viața și activitatea scriitoarei au fost furnizate, de către Mihaela Damian. Iată, în cele ce urmează ce am aflat:

După ce a locuit în casa din Ivești doi ani și jumatate, s-a mutat apoi la Tecuci, dar casa păstrează încă amprenta Hortensiei și se simte spiritul acesteia aici. Ulterior, casa a fost școală, cabinet veterinar, oficiu poștal. In anul 2003 a trecut în posesia Consiliului Local Ivești și, ulterior, în posesia Consiliului Județean Galați, iar din 2009, s-a transformat în muzeu al personalităților iveștene, intrând astfel în circuitul cultural.

În Casa memorială există trei săli dedicate amfitrioanei Hortensia Papadat Bengescu, restul fiind dedicate scriitorilor I Valerian, Ștefan Petică, dramaturgului Victor Ion Popa, academicianului agronom Amilcar Vasiliu, economistului publicist Petrache Popa, generalului Eremia Grigorescu (născut la Târgu Bujor, dar are legături cu Ivești, fiind comandant în Ivești, în timpul primului război mondial, unde se afla și sediul postului de comandă, iar cea de-a doua soție a sa, care provenea dintr-o familie bogată, era moștenitoarea unor crame de la Ivești), generalilor Nicolae Șova, și Anton Marin; Casandrei Lupescu, medic psihiatru, pasionată călătoare, călatorind prin lumea întreagă, cu veleități de scriitoare, pastrându-se în casa memoriala câteva manuscrise de-ale ei (poezii, proză), mărturii ale călătoriilor și ale cazurilor tratate aici.

Există puține obiecte care au aparținut HPG (mobilier în stil eclectic, inspirat din biedermeier, canapea, pianină, câteva însemne ale femeii cochete HPB, pălării, oglindă, portmoneu din 1912, adus de către tatăl său din Bulgaria, în timpul campaniei din timpul primului război balcanic, pudrieră, cadou din partea soțului, un ceainic, o cafetieră), însă, prin acestea s-a încercat recrearea atmosferei de sfârșit de secol XIX, început de secol XX.

Magistratul Nicolae Papadat, soțul HPB, nu a încurajat-o niciodată în activitățile ei culturale, fiind o piedică în calea carierei sale, pentru că nu a înțeles preocupările intelectuale ale soției sale.

Autoarea a fost foarte discretă în ceea ce privește biografia sa, niciodată nu a vorbit deschis despre încercările pe care le-a trăit, dar a lăsat să se întrevadă în unele dintre scrierile sale, suferințele prin care a trecut. Se știe din mărturiile familiei cât de urât se purta Nicolae Papadat cu Hortensia.

Spre finalul vieții el a suferit un accident, mai apoi a orbit, a rămas imobilizat la pat, folosindu-se de un baston să meargă și o lovea pe Hortensia cu acel baston, ori de câte ori trecea pe lăngă el, într-un gest de ură, de neînțeles, având în vedere că Hortensia a rămas lângă el, i-a fost fidelă și i-a fost dedicată întreaga viață.

Hortensia Papadat Bengescu și-a găsit refugiul în scris, fiind salvarea ei.

George Bengescu Dabija, unchiul scriitoarei, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori dramatici de la sfârșitul secolului XIX (traducând scriitori englezi, francezi), a fost o sursa de inspirație pentru HPB, în domeniul literar și al teatrului, dar nici acesta nu a susținut-o în plan literar. Așa cum rezultă din însăși mărturisirile scriitoarei, aflăm că, atunci când soția lui GB Dabija  l-a informat pe unchi de preocupările literare ale HPB, acesta a devenid livid la față, scoțând la iveală faptul că a fost deranjat de succesul ei literar.

 

HPB a fost pasionată, îndrăgostită de teatru (în 1915 scrie piesa „Povârnișul”, acceptată de comisia de lectură a teatrului național, însă nu s-a pus în scenă; „Bătrânul” este singura piesă jucată pe scena teatrului național din București, dar nu s-a bucurat de un real succes, chiar dacă critica a scris oarecum favorabil despre aceasta, însă, pentru că era o piesă mult prea intelectualistă, cu monologuri, piesa nu a fost bine primită de către public). Nu a renunțat, însă, la ideea de a face teatru.

După ce devine colaboratoare a cenaclului literar “Sburătorul”, intră în contact cu criticul literar Eugen Lovinescu, cu care a avut o legătură foarte strânsă.

Aflăm de la scriitorul Sterian Vicol că, fiind o femeie deosebit de frumoasă, în cadrul cenaclului, HPB era curtată de o mulți scriitori, printre care se numără și  Ion Barbu, care i-a dedicat poezia „În ceață” (așa cum rezultă din cartea de memorii a soției lui Ion Barbu), dar se îndrăgostește de ea și George Topârceanu.

Extrem de implicată în viața socială, dar și în viața literară în perioada interbelică, „opera HPG va dăinui, atât timp cât va dăinui limba și țara noastră”, susține cu convingere, scriitorul Sterian Vicol.

După ce dramatizează piesa „Lulu”, semnată de Eugen Lovinescu, atunci când este pusă în scenă este un eșec extrem de supărător, astfel că, în ziua premierei, după prima scenă, părăsește sala. Această ultimă experiență o face să renunțe o perioadă la încercările dramaturgice, pe care le reia ulterior, după anii 30 și mai scrie doua piese: „Medievala” și „Sora mea, Ana”, însă acestea nu vor fi publicate decât postum, în volumul semnat de Eugenia Anton.

O altă cameră care poartă amprenta scriitoarei este camera de lucru, în care stau mărturie un birou, o carte vizită a HPB, o filă de manuscris și biblioteca cu cărțile sale valoroase (princeps: Sfinxul, Bătrânul, Drumul ascuns, Romanul Adrianei, Logodnicul, Lui Don Juan în eternitate, Ape adânci) semnate de autoare, cu autografe pentru familie, prieteni.

Scriitorul Sterian Vicol și-a expimat dorința de a vedea/a solicitat prezența în Casa memorială și a Cărtii scoase de editura muzeului, iar muzeograful a promis că va realiza acest lucru.

Un album cu fotografii atesta faptul că, după perioada Primului Război Mondial, starea de sănatate a HPB se deteriorează gradual, din ce în ce mai mult, de aceea mergea aproape anual, pentru a-și îngriji sănătatea, pentru a urma cure balneare, în statiunea în stațiunea balneară Karlsbad (Karlovy Vary din Cehia), celebră stațiune, unde elita politică și culturală a României își petrecea vacanțele.

Se stinge din viață în 1955, uitată de aproape toate lumea, fiind însoțită pe ultimul drum de familie și doar de vreo trei, patru scriitori (consemnează scriitorul Nicolae Balotă).

Întrebat de catre Sterian Vicol dacă e sau nu mare sau nu HPB, Nicolae Leonte a afirmat că e o scriitoare reprezentativă și talentată, fiind una dintre putinii scriitori români de romane ciclice (ciclul Halipilor, cu istoria celebrei familiei Halipa) si de proză (lumea văzută prin ochii femeii)

Sterian Vicol a precizat că, în anii `30, HPB era numită „marea europeană”, pentru că deja intrase în circuitul literaturii europene.

În legătură cu drama pe care scriitoarea a trăit-o în căsnicie, Nicolae Leonte a precizat că, în acea perioadă, o femeie care îmbrățișa o profesie, care era altceva decât soție, mamă, casnică, domestică, etc, era o femeie compromisă din punct de vedere social.

Referindu-se la valoarea culturală a HPB, Sterian Vicol a afirmat că, marele critic G. Călinescu afirma despre HPB, că aceasta,  cu romanul ei de analiză psihologică, stă cu cinste între Liviu Rebreanu și Camil Petrescu (vârfurile literaturii române interbelice).

Pe profesorul de limba și literatura română Constantin Oancă, membru al USR, prezența pianinei într-una dintre încăperi l-a dus cu gândul la Concert din muzică de Bach, operă, care, prin titlul ales, ridică prestigiul romanului, care duce cu gândul la cosmicitate, la divinitate, în care sunt prezente fraze alambicate, distorsionate, cu divalgații, asemeni muzicii simfonice care te înalță.

Scriitorul Săndel Stamate a mulțumit HPB pentru că „a terminat-o cu Semănătorismul, Poporanismul, gândirismul și idealizarea țăranului, cu realismul lui Liviu Rebreanu, aducând modernizarea, europenizarea literaturii, prin analiza psihologică și prin plasarea acțiunii în mediul citadin”, fauna umană din cărtile ei seamănă extraordinar de bine cu fauna umană a zilelor noastre, o burghezie în formare, îmbuibată, căreia îi lipsește bunul gust, luciul nobiliar, patina parcă e un blestem asupra poporului român să repete istoria “. În opinia sa, HPB “nu-și iubește personajele, majoritatea fiind căsăpite, arătate în urâțenia lor”.

Dumitru Marian , din Basarabia, a cinstit-o pe Hortensia rostind o auto/parodie.

Adi Secară a mulțumit lui Streian Vicol pentru aceasta nouă inițiativă, expimându-și părerea că scriitorii își aduc aminte în astfel de momente, la datele aniversare, de marii noștri scriitori, precizând că, muzeograful Mihaela Damian este singura specialistă de acum în HPB, care a întocmit un album istorico-fotografic pe care l-a intitulat Muzeul de istorie, de unde rezultă faptul că intituțiile precum Muzeul de istorie, Biblioteca Județeană V.A. Urechia (prin expoziții de carte și lansări) îsi fac bine datoria.

Poziția scriitorului și jurnalistului Tase Dănăilă din Tecuci (care a prezentat cartea „Aspirații transparente”, ce cuprinde note critice ale operelor unor autori gălățeni și nu numai) a fost, de departe, una interesantă. După ce a punctat faptul că opera HPB a fost un triumf, iar destinul său familial, unul dramatic (din cauza tratamentului necorespunzător al soțului ei, care era captiv al unei anume mentalități a epocii, potrivit căreia, să scrie literatură o femeie era o rușine, o culpă), s-a întrebat retoric cum ar fi fost literatura scrisă de către ea, dacă și destinul ei, în ceea ce privește viața de familie, ar fi fost unul favorabil. Chiar și așa, opera HPB „obligă la o gimnastică a minții, spiritul ei adună laolaltă scriitorii să nu uite de cuvântul scis, să omagieze, nu doar pe ea, ci literatura, cultura, în ansamblu, ne ține treaz spiritul”. Și-a exprimat totodată, dezaprobarea pentru absența, la un astfel de eveniment, a cadrelor didactice, profesori de limba română și a elevilor, care trec indiferenți pe lângă o așa comoară a patrmoniului cultural,  aceasta fiind o „realitate gravă, dureroasă, care trebuie grabnic remediată”.

În aceeași notă a continuat și organizatorul evenimentului, exprimându-si mâhnirea că, la astfel de activități dominate de spiritul dunărean, nu sunt prezenți elevi ai Şcolii generale „Hortensia Papadat-Bengescu”, aflată în proximitatea casei memoriale și nici  personalități precum: reprezentantul USR Filiala Sud-Est, al Direcției de cultură (având în vedere că tocmai cu așa ceva ar trebui să se ocupe, respectiv, cu administrarea patrimoniului cultural). Muzeograful a completat că, din fericire, acest important lăcaș cultural va intra în renovare/restaurare.

Criticul literar Nicolae Leonte a adăugat că „dacă ar fi să credem în destin, am putea spune că destinul postum al HPG a fost urmărit ca de un blestem, nu numai viața ei a fost una agitată, ci și posteritatea a fost de-a dreptul vitregă cu aceasta; în ultimile zile de existență a fost întreținută de propria ei fiică, într-un demisol în care se adunaseră de-acum, oameni în vârstă, în grea suferință, fiind uitată; opera ei, din păcate, este prea puțin reeditată, în raport cu a altor scriitori și cu importanța acestia”. În calitatea sa de fost inspector școlar, Nicolae Leonte a propus cândva, ca Biblioteca Populară să poarte denumirea celebrei scriitoare, însă făra a avea succes.

A mulțumit pentru invitație organizatorilor scriitorul Stan Andrei, evidențiind rolul esențial al lui Gheorghe Frățilă, pe care l-a avut în amenajarea/conservarea acestui lăcaș al culturii iveștene.

Invitată la eveniment, am avut prilejul de a-mi exprima bucuria că mă aflu pentru prima oară atât de aproape de spiritul Hortensiei, numărându-mă printre cei care au avut privilegiul de a o studia la școală pe creatoarea romanului modern de analiză psihologică, care a deschis o pagină importantă în istoria literaturii române și universale.

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” și Societatea Scriitorilor „Costache Negri Galați” au procedat la instituirea premiului Hortensia Papadat Bengescu pentru cartea de proză a anului, astfel că, inițiativa a adus scriitorului Iosif Roca recunoașterea pentru romanul „Elipsoid” și scriitoarei Magda Ursache pentru romanul „Viața după viață”, chiar în locuința Hortensiei.

Sterian Vicol a îndemnat la consemnarea trecerii scriitorilor prezenți la activitatea comemorativă, în Cartea de aur a casei memoriale.

Plăcut impresionată de ceea ce deținem la Ivești, cred cu tărie că autoritățile locale și județene ar trebui să depună eforturi susținute în direcția valorificării/promovării acestor bijuterii de care țara noastră dispune, prin grija și prin eforturile unor iubitori de cultură.

 

 Mioara Baciu/UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *