◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Distanţare fizică vs. distanţare socială

O traducere nefericită ne tot îndeamnă, chiar şi acum, la mai bine de nouă luni de la intrarea COVID-ului în România, la „distanţare socială”! Că aşa suntem noi, românii, mai ales cei din fruntea ţării: înghiţim pe nemestecate tot ceea ce ne livrează Occidentul, fără tocmeală, pe ideea că noi suntem mai tari de cap, aşa, iar ei explodează de inteligenţă. Iar, dacă acolo se spune „social distancing”, hai şi la noi cu traducerea ca în cartea de Engleză pentru începători: cuvânt cu cuvânt, nu în context! Başca viziunea aiuristică a unor câini cu covrigi în coadă, care ar umbla prin acele state, pe care unii le ridică în slăvi în mod nejustificat!…  

Dincolo de faptul că este vorba, de fapt, despre „distanţare fizică” – adică, mai pe româneşte, să stai ceva mai departe de cel de lângă tine, ca să nu te infectezi – îndemnul pentru „distanţare socială” nu-şi prea are rostul pe aceste meleaguri, deoarece mulţi dintre noi eram, oricum, deja distanţaţi şi fără COVID. 

Ce altă „distanţare socială” să mai ceri, de exemplu, unor tineri pe care i-am văzut toamna trecută venind la o terasă ţinându-se de mână şi – după ce au făcut comanda – şi-a scos fiecare telefonul şi nu şi-au mai dezlipit ochii de pe ecranele respective? Să ne înţelegem – ei erau „la întâlnire”, dar nu au scos o vorbă! Mai „distanţare socială” decât asta, în cazul unor iubiţi, nu cred că poate exista. Ca o glumă (sau… poate nu!), eu mă întrebam dacă şi dragoste fac tot cu ochii în telefoane!    

Ce altă „distanţare socială” să mai pretinzi unor generaţii întregi de copii – de la şcoala primară şi până la liceu – care nu mai ştiu să se joace decât pe calculator? Sau deloc… Pe care noi, părinţii, i-am crescut mai mult în spirit războinic, în ideea că „trebuie să se descurce, în lumea de azi”! Care au spiritul de proprietate, începând cu jucăriile, mult mai dezvoltat decât sentimentele de iubire, de grijă, compasiune şi înţelegere. Care învaţă de mici că banul este mult mai important, decât sănătatea, iar de Sărbători nu-şi doresc decât cadouri, nu şi dragoste… 

Ce „distanţare socială” să mai vrei de la mulţi tineri, care nu mai ştiu să vorbească decât în limbajul codat al dialogului online, de genul: cf… vb… csf ncsf… şi alte de-astea? Noroc că există emoticoanele, care, de multe ori, exprimă mult mai mult decât sunt ei în stare să exprime. „Noroc” sau… „din păcate”, mai degrabă! 

Ce „distanţare socială” mai poţi cere de la generaţiile actuale de angajaţi – mai ales cei de la multinaţionale – care sunt îndoctrinaţi în spiritul muncii individuale? Care nu ştiu ce înseamnă „să-ţi ajuţi colegul”, aşa cum făceau părinţii şi bunicii lor… Cărora li se tot repetă că nu trebuie să se ocupe decât cu ceea ce intră în fişa postului lor, ori că nu au şi alte competenţe în afara celor din faţa ochelarilor de cal care li se pun la angajare. Nu trebuie să vadă nici în dreapta, nici în stânga. Pereţii de plexiglas erau montaţi cu mult înainte de pandemie!  

Ce altă „distanţare socială” poţi să vrei la milioane de români – de toate vârstele – care au uitat să socializeze, care nu-şi cunosc nici măcar vecinii, iar dacă le iei telefonul sau tableta se plictisesc de moarte, pentru că nu mai ştiu să facă altceva, în timpul liber…

Şi ce „distanţare socială” să impui unor familii ai căror membri nu se întâlnesc decât seara târziu şi în care părinţii îşi văd copiii mai mult după ce adorm? Ca să nu mai vorbim de faptul că, în astfel de cazuri, părinţii sunt extrem de mulţumiţi că cei mici stau toată ziua/seara pe tabletă şi nu mai au bătăi de cap şi nici gălăgie, în puţinele ore petrecute acasă. Iar educaţia – tot de pe tabletă, cum o da Dumnezeu!…

Aşa că, în materie de „distanţare socială”, românii sunt deja rezolvaţi. Fără COVID, fără măsuri restrictive, fără declaraţii pe proprie răspundere şi fără amenzi…

Cu „distanţarea fizică” stăm mai prost! Învăţaţi dintotdeauna să stea la cozi interminabile – pentru alimente sau, mai nou, pentru tigăile date la ofertă, în supermarket-uri – obişnuiţi să se bată pentru a intra în faţă, peste rând, mulţi dintre români încă mai cred că este ceva normal să-i sufli în ceafă celui din faţa ta, aşteptând un moment prielnic pentru a mai câştiga un loc… 

 

Daniel Neguţ / UZPR

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *