◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro01.12.2023

Brukenthal, primul muzeu de artă din Europa care își lansează un parfum propriu

Muzeul Naţional Brukenthal, cel mai vechi muzeu din România şi totodată primul din Europa de sud-est, îşi va lansa propriul parfum vineri, 24 noiembrie, în curtea palatului care găzduieşte muzeul, în Piaţa Mare din centrul istoric al municipiului Sibiu, informează un comunicat de presă.

Muzeul sibian va avea propriul parfum, în două variante – pentru femei şi pentru bărbaţi. Cel masculin va purta numele Brukenthal, după cel al fondatorului instituţiei, baronul transilvănean în memoria căruia a fost creat, iar cel feminin – pe al soţiei sale, Sophia. „Parfumul Brukenthal este o călătorie olfactivă în lumea rafinată a lui Samuel von Brukenthal, captând esenţa personalităţii sale complexe şi a gusturilor sale variate. Un parfum inspirat din Sophia Katharina von Brukenthal evocă eleganţa şi rafinamentul secolului XVIII. Un parfum floral şi pudrat, ce inspiră puritate, încorporează note de gardenie şi flori de portocal”, se arată în comunicat.

Managerul muzeului sibian, Alexandru Constantin Chituţă, susţine că Brukenthal este primul muzeu de artă din Europa care va avea un parfum propriu. „Nu suntem primul muzeu din Sibiu, ci din ţară, şi chiar din Europa, din câte ştiu eu, pentru că nu mai sunt alte muzee de artă în Europa care au un parfum. Am această idee de peste 5 ani de zile. Este un nou produs de brand. Muzeul Naţional Brukenthal este primul muzeu cu un asemenea brand”, a precizat directorul Muzeului Naţional Brukenthal, Alexandru Chituţă, citat de AGERPRES. El a arătat că se doreşte să fie continuată această moştenire, care cuprinde şi alte produse de brand – vinul Baronului, ciocolata Brukenthal, Ciocolata Baroc, Cafeaua Baronului, Vinul In Touch al Muzeului de Artă Contemporană. „Aşadar, începând din 24 noiembrie, parfumul va putea fi achiziţionat cu sprijinul partenerilor noştri Gorgona Design în magazinul Palatului Brukenthal şi în căsuţa Brukenthal din Târgul de Crăciun din curtea muzeului”, a adăugat el.

Foto: Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *