Joi 16 noiembrie la ora 19.00 spectacolul „Brâncuși, dragostea mea!”, inspirat după cartea cu același nume scrisă de Claudia Motea, a fost jucat pentru a treia oară, cu mare succes la Timișoara, de data aceasta în Iulius Congress Hall. După un ropot de aplauze interminabile, la final de spectacol, am reușit să ne strecurăm în culise și să o întâlnim pe actrița Claudia Motea, care ne-a mărturisit: „Am revenit cu multă bucurie la Timișoara, pentru a treia oară, anul acesta. Este ceva extraordinar pentru că acest spectacol Brâncuși, dragostea mea! a căpătat cu adevărat un ecou național! De data aceasta, am trăit o experiență aparte, în primul rând, datorită locului unde a fost jucat și anume în Iulius Mall, în Sala Congress Hall care are o capacitate de peste 700 de locuri și unde, practic, s-a instalat o scenă de dimensiune impresionantă. Publicul timișorean a fost receptiv de la bun început și din nou prin jocul meu simt că am dăruit multă iubire și am primit multă iubire. Cele nouă femei celebre din viața lui Brâncuși – Margit Pogany, Maria Tănase, Eileen Lane, Peggy Gugenheim, Madame Leonie Ricou, Maria Bonaparte, Cella Delavrancea, Baroneasa Renee Irana Frachon și Milița Petrașcu – pe care le interpretez în această piesă, pur și simplu fascinează publicul. Poveștile lor de iubire trăite cu marele artist în atelierul lui din Montparnasse, în perioada Paris Belle Epoque, sunt pline de picanterie, iar oamenii află lucruri noi, inedite, despre viața și opera lui Brâncuși. De altfel, spectacolul face și o incursiune în inima artistului și pune în valoare cugetările acestuia pline de duh și înțelepciune. Spectacolul cucerește mult prin diversitatea celor nouă personaje feminine, fiecare individualizată cu mare migală prin jocul actoricesc susținut de mine sub bagheta magică regizorală a lui Beatrice Rancea, un nume de aur al scenei românești. Da, întregul spectacol este un tur de forță actoricesc, care necesită pe lângă talent și dăruire, un efort fizic deosebit. Profunzimea mesajului artistic este completată și cu vocea din off a lui Constantin Brâncuși care aparține actorului Marius Bodochi, susținută cu mare sensibilitate la pian live de Egizia Soare. Mulțumesc cu iubire și recunoștință tuturor celor care au fost prezenți, dar mai ales celor care au venit să vadă pentru a treia oară spectacolul. Totodată mulțumiri organizatorilor, prietenilor iubiți din Timișoara care mă fac să mă simt ca acasă, de fiecare dată și, nu în ultimul rând, mulțumiri Editurii Creator/ Libris, cea care alături de compania mea teatrală International Artiscan a crezut temeinic în măreția acestui proiect Brâncușian alăturându-se ca partener de nădejde. De fiecare dată când joc sau lansez cartea BRÂNCUȘI, DRAGOSTEA MEA! trăiesc cu adevărat un Miracol. Vă așteptăm cu toată inima la următoarea reprezentație ce va avea loc pe 28 noiembrie la Teatrul Mic din București, dar , mai înainte, sâmbătă 25 noiembrie sunteți bineveniți la Gaudeamus 2024 unde voi susține o prezentare cu sesiune de autografe a cărții Brâncuși, dragostea mea!, Ed. Creator/Libris. Iubirea cheamă iubire mereu!”. (redacția UZPR)
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro01.12.2023„Brâncuși, dragostea mea!”, un nou triumf în Timișoara, acum în Iulius Congress Hall
Articole recente
- 1 DECEMBRIE 1918, O ZI CÂT ISTORIA NEAMULUI ROMÂNESC
- LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!
- „Un clasic al prozei bucovinene de azi”, II. Ioan Țicalo: „Granița blestemată”
- Sărbătoarea românilor
- În Marele Război… pe urmele a trei ofițeri francezi în România
- Filiala Ligii Scriitorilor Nord Est – Iași a omagiat Ziua Națională a României
- Gala Cititorului Arădean
- Jocul cuvintelor scriitoarei Angela Dina-Moțățăianu
- Concert vocal-simfonic de excepție, la Oradea, în cinstea Zilei Naționale
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro