◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro16.07.2024

Mitropolitul Andrei Şaguna – personalitate emblematică a Bisericii strămoşeşti, conştiinţa vie a transilvănenilor şi ctitor de cultură naţională

                                                                                                                                                    Zalina Gabriela Neagu, bibliograf

                                                                                                                                               Biblioteca Academiei Române

 

Împlinirea a 150 de ani de la trecerea în eternitate a vrednicului mitropolit al Transilvaniei, Andrei Şaguna, ne oferă prilejul de a evoca personalitatea sa de excepţie, care şi-a pus amprenta asupra secolului al XIX-lea, fiind considerat, mai ales de românii din Ardeal un simbol şi un apostol, ce a avut un aport major la redeşteptarea acestora, într-o perioadă dureroasă a existenţei lor şi la inaugurarea unei epoci cu totul noi, prin fixarea unor obiective clare, în ceea ce priveşte lupta de eliberare şi unitate naţională. De altfel, în programul său ca arhiereu declara pragmatic: „pe românii transilvăneni din adâncul lor somn vreau să-i trezesc şi cu voia lor, către tot ceea ce este adevărat, plăcut şi drept vreau să-i îndrum!” (Cuvânt la numirea ca arhiereu, din 18 apr. 1848. Apud Sterie Diamandi. „Oameni şi aspecte din istoria aromânilor”. Bucureşti, 1940, p. 207).

De asemenea, cei de aproape ai lui, mărturiseau în cuvinte asemănătoare, că un ideal, de care s-a lăsat călăuzit în viaţă, Andrei Şaguna era şi acesta: „Numai luminându-ne profund, putem fi liberi!” („Mitropolitul Andrei Şaguna – creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania”. Sibiu: Editura Andreiana, 2008, p. 15).

Dorim în cele ce urmează să expunem principalele aspecte ale vieţii sale, precum şi câteva dimensiuni ale bogatei sale activităţi. Vom avea în vedere şi vom analiza aspectele: pastoral, organizatoric-bisericesc, cultural şi naţional-politic.

Andrei Şaguna a răsărit în această lume în ziua de 20 decembrie 1808, în Mişcolţ, un oraş din nordul Ungariei, în familia unui negustor de origine aromână Naum Şaguna şi a soţiei sale, Anastasia. Cu toate că tatăl va accepta să treacă la catolicism, din motive de ordin material, mama sa, Anastasia a vegheat ca un arhanghel, ca sufletele celor trei copii ai lor (Evreta, Anastasia şi mezinul Anastasie/cu numele de călugărie Andrei), să nu se despartă de credinţa strămoşilor lor. În acest sens, viitorul mitropolit, avea o mare preţuire faţă de mamă, afirmând în repetate rânduri, că: „Mamei mele îi datorez dragostea de Dumnezeu şi credinţa ortodoxă, drumul meu în viaţă (chemarea la preoţie) şi duhul de jertfă, care m-a călăuzit în toată opera mea” (Apud Corneliu Albu. „Lumina din trecut. Aspecte din lupta Transilvaniei pentru independenţă şi unitate naţională”. Bucureşti, 1992, p. 181).

Şcoala gimnazială a urmat-o în oraşul natal, iar liceul şi studiile universitare, în Filosofie şi Drept le-a continuat la Universitatea din Pesta (1826 1829). A studiat Teologia ortodoxă la Vârşeţ, unde în prezent se află sediul Episcopiei Dacia Felix. A intrat ca monah la mănăstirea sârbească Hopovo (în 1833), iar apoi (în 1848) a fost hirotonit ca arhiereu pentru românii ardeleni de către mitropolitul sârb, Iosif Raiacici în Catedrala ortodoxă din Carloviţ.

Ca păstor de suflete, mitropolitul Andrei Şaguna a manifestat în toate împrejurările din viaţa sa o dragoste jertfelnică faţă de Biserica străbună şi de neamul românesc, oprimat şi sărac. Acest lucru reiese şi dintr-o scrisoare adresată credincioşilor săi, în august 1848, pe când se afla la Pesta: „Vă încredinţez, iubiţilor, că deşi împrejurările mă silesc a fi departe de voi sufletul meu, neîncetat cu voi şi la voi este. Şi nu am cruţat nici osteneală, nici cheltuială, pentru binele şi folosul vostru cel sufletesc şi trupesc. Nici un minut, nici un prilej nu-l las fără a-l fi întrebuinţat neîncetat spre ajutorarea voastră” (Pastoralele mitropolitului Andrei Şaguna. În: „Revista Teologică”, nr. 2, febr. 1907, p. 58).

În primii ani, ca arhiereu, un obiectiv prioritar l-a constituit începerea demersurilor de reînfiinţare a vechii Mitropolii ortodoxe a Transilvaniei, desfiinţată în 1701, de către Curtea imperială de la Viena. În acest scop, a redactat trei memorii (broşuri) şi a convocat trei sinoade, demersul său într-un răstimp de 15 ani, fiind încununat cu succes, în anul 1864.

O altă lucrare imperioasă a sa, a reprezentat-o elaborarea unui regulament esenţial, ce a fost aprobat de un Congres Naţional-Bisericesc (în 1868), cunoscut sub denumirea de „Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania”, ce a avut un dublu efect: pe de o parte, câştigarea autonomiei Bisericii Ortodoxe din Ardeal, iar pe de altă parte, eliminarea amestecului Imperiului Austro-Ungar în problemele interne. Începând cu anul 1925, Statutul organic şagunian a devenit baza organizării Bisericii Ortodoxe Române, ridicată la rang de Patriarhie.

Pe tărâm cultural, o faptă de mare însemnătate a lui Andrei Şaguna, a constituit-o dezvoltarea învăţământului poporal, care presupunea, ca fiecare parohie să aibă şcoală. De asemenea, preoţii de la sate, aveau datoria de a organiza cursuri serale, pentru ţăranii, neştiutori de carte. În perioada de iarnă, cursurile respective se desfăşurau zilnic, iar vara, când erau muncile agricole, doar în duminici şi sărbători. Se predau: scrisul, cititul şi aritmetica. La finalul păstoririi sale în Mitropolia Transilvaniei existau aproximativ 800 de şcoli săteşti, mai bine de jumătate, fiind înfiinţate, de către mitropolit. Eruditul ierarh îşi propusese să înfiinţeze mai multe şcoli superioare, dar autorităţile de stat ale vremii i-au permis să întemeieze doar două, un gimnaziu la Braşov (în 1850) şi unul la Brad (în 1868). Un rol important l-a avut „Institutul teologic-pedagogic” din Sibiu, care pregătea preoţi pentru parohii şi învăţători pentru şcoli. Pentru studenţii teologi şi preoţi a tipărit un număr însemnat de manuale didactice lucrate de el însuşi sau de profesorii Institutului. Numeroase şcoli au primit ajutoare băneşti substanţiale din partea sa (ca de ex. cele de la Sălişte, Făgăraş ş.a.). O grijă aparte a manifestat-o faţă de elevii lipsiţi de mijloace materiale, oferindu-le posibilitatea să-şi continue studiile prin acordarea de burse, fie din veniturile personale, fie din fundaţiile anume întemeiate în acest scop (de ex. Fundaţiile: „Francisc Iosefina”, „Grigorie Pantazi”). Cea mai însemnată a fost Fundaţia „Emanuil Gojdu”, în 1869, un avocat de origine aromână, din Budapesta, născut în Oradea.

La îndemnul lui s-a constituit, în 1867, „Reuniunea meseriaşilor români din Sibiu” condusă timp de trei decenii de părintele Nicolae Cristea, cunoscutul redactor de la ziarul „Telegraful Român”. Într-o scrisoare, adresată credincioşilor săi, din 17 mai 1855, vorbea despre minunatele împliniri pe care le aduc mesteşugurile şi neguţătoria descriindu-le în culori vii şi emoţionante: „La meşteşuguri, turmă iubită, la meşteşuguri! Pentru că, fiind tu numeroasă, poţi forma din fii tăi oameni învăţaţi, care să-ţi apere interesele, meşteşugari, care  să-ţi înmulţească şi să-ţi susţină economia naţională (…) şi totuşi să rămână destui şi pentru lucrarea pământului. Numai aşa făcând, vei putea nădăjdui şi aştepta revărsarea unor zile mai plăcute, mai vesele şi mai senine, în care va străluci şi asupra-ţi de mult ascunsul soare al fericirii (…) lucrând aşa, îţi vei putea croi şi asigura atât viitorul tău, cât şi al urmaşilor tăi” (Mircea Păcurariu. „Cărturari sibieni de altădată”. Cluj-Napoca: Dacia, p. 82).

O altă realizare deosebită a mitropolitului Andrei Şaguna a reprezentat-o tipografia, fondată din banii săi, la Sibiu, în 1850, actuala tipografie arhidiecezană. O mulţime de manuale, de cărţi bisericeşti şi tematice, au fost tipărite în cadrul acesteia, aproape 200 de titluri (dintre care 25 de cărţi scrise sau compilate de el, precum: „Elementele dreptului canonic” (1854), „Istoria Bisericii Universale” (1860), „Manual de studiu pastoral” (1872) ş.a., precum şi o preţioasă ediţie a „Bibliei” (18561858), în limba română, a cincea după „Biblia de la Bucureşti”, din 1688, precum şi prestigiosul „Telegraful Român”, ziar politic, industrial, comercial şi literar, cu apariţie neîntreruptă din 1853 până în prezent.

Nu putem trece cu vederea rolul esenţial al mitropolitului Andrei Şaguna la întemeierea şi organizarea „Asociaţiei transilvane pentru literatura română şi cultura  poporului român” (ASTRA), în cadrul căreia a fost şi primul ei preşedinte (18611866), ce cultiva unitatea de cuget şi de simţire românească, având o prosperă activitate culturală şi patriotică. Din fondurile acestei asociaţii au fost împărţite numeroase ajutoare elevilor, studenţilor şi meseriaşilor săraci.

În ceea ce priveşte dimensiunea naţional-politică, este potrivit acum să amintim şi faptul că îndată după hirotonirea sa ca arhiereu, a condus împreună cu Ioan Lemeni, episcopul greco-catolic, lucrările Marii Adunări Naţionale a românilor de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din 15 mai 1848. Adunarea, după ce a redactat un program de revendicări, în 16 puncte, a ales pe Andrei Şaguna în fruntea unei delegaţii de 30 de membri, care să prezinte Curţii imperiale din Viena, doleanţele şi hotărârile naţiunii române din Transilvania. Contemporanii acelor timpuri au lăsat mărturii interesante, anume că Andrei Şaguna a fost sufletul, adevăratul conducător al delegaţiei. Iată, pe scurt, ce cuprindeau acele puncte: „Jur ca român, că voi susţine întotdeauna naţiunea noastră română, pe calea dreaptă şi legiuită şi o voi apăra cu toate puterile împotriva oricărui atac şi asupriri (…), jur ca român că voi ţine legea şi voi apăra limba noastră română” (Antonie Plămădeală. Momentul Andrei Şaguna în istoria şi cultura Transilvaniei. În: „Mitropolia Ardealului”, nr. 1/2 din ian./febr. 1984, p. 9). Se cerea, de asemenea, independenţa naţiunii române, libertatea cuvântului şi a tiparului, desfiinţarea iobăgiei, independenţa Bisericii româneşti, înfiinţarea de şcoli româneşti de toate gradele, iar concomitent, era respinsă hotărârea de anexare a Transilvaniei la Ungaria, adoptată fără consultarea naţiunii române. Se ştie, cum a reacţionat împăratul de la Viena, la prima petiţie: prin tăcere! Mitropolitul a făcut noi petiţii şi demersuri. Văzând că pe aceste căi legale nu reuşeşte, Andrei Şaguna a schimbat tactica, fără să se descurajeze, dovedindu-se o dată în plus inventiv, flexibil, un mare diplomat. Fără să mai aştepte deciziile imperiale a început să-şi soluţioneze el însuşi petiţiile, chiar dacă pe cele legale, le mai prezenta fie la Viena, fie la Budapesta sau la guvernatorii Transilvaniei.

Povestesc preoţii bătrâni şi venerabili, precum şi alţi oameni de aproape ai mitropolitului că şi la Praznicul Sfintelor Paşti, Andrei Şaguna rezolva o mulţime de probleme spre ajutorarea semenilor, iar cu prilejul diferitelor audienţe îl găseau citind asiduu din cărţi şi zicându-le: „Vedeţi, feţii mei, că şi eu învăţ din cărţi, ca şi elevii de la şcoală ?” (Pr. I. Trifa. Ce admir eu în opera lui Şaguna. În: „Revista Teologică”, nr. 67, 1923, p. 206). De asemenea, mărturisesc contemporanii, că avea un program zilnic de meditaţie duhovnicească şi de rugăciune, ce dura mai multe ore.

În decursul slujirii sale ca arhiereu, Andrei Şaguna, a zidit numeroase biserici, pe întreg cuprinsul eparhiei sale. De asemenea, în anul 1857, a pus bazele unui fond pentru zidirea unei catedrale la Sibiu, oferind el însuşi 2000 de florini, o sumă considerabilă pentru acea vreme, construcţie ce avea să se realizeze, mai târziu, în anii 19021906, actuala Catedrală mitropolitană.

Ierarhul cărturar Andrei Şaguna a fost apreciat de o multitudine de personalităţi ale vieţii culturale, care l-au proclamat membru de onoare al Academiei Române, în 1871, preşedinte de onoare al Societăţii „Transilvania” din Bucureşti şi membru de onoare al „Societăţii pentru literatura şi cultura română” din Bucovina.

Iată cu ce cuvinte elogioase, îl evoca la vremea sa poetul nostru naţional Mihai Eminescu: „Destoinic diplomat, Şaguna a fost un om politic, din creştet până în tălpi, cum n-a fost vreunul dintre conducătorii noştri bisericeşti” (Apud: Onisifor Ghibu. „Ziaristica bisericească la români”. Sibiu, 1910, p. 20). La rândul său, omul politic şi istoricul Simion Bărnuţiu declara că „singur Şaguna ar fi în stare să conducă naţiunea română în lunile hotărâtoare, care vor urma” (Keith Hitchins. „Ortodoxie şi naţionalitate. Andrei Şaguna şi românii din Transilvania”, 1846-1873, Bucureşti, 1995, p. 70).

La 28 iunie 1873 ierarhul transilvănean având conştiinţa împăcată, chemându-l pe vicarul său Nicolae Popea şi înainte de a muri, la ora 6 dimineaţa, îi spuse: „Cu mine e gata, Nicolae! Ce va vrea Dumnezeu! Toate sunt în ordine. Fiţi în pace, aveţi-vă bine, nu vă sfădiţi!” (Corneliu Albu. Op. cit., p. 185). Ultimele sale dorinţe din testament au fost respectate, anume: a dispus să fie înmormântat lângă biserica mare din Răşinari (jud. Sibiu), în care slujise de atâtea ori,  „fără pompă, fără muzică şi fără predică”, iar serviciul divin să fie săvârşit de un singur preot (părintele Gherman Bogdan, duhovnicul său) (Mircea Păcurariu. Op. cit., p. 84).  A fost însoţit pe ultimul drum de cei care l-au iubit: preoţi, studenţi teologi şi o mulţime de credincioşi.

Întreaga sa avere a lăsat-o ca moştenire Arhiepiscopiei Sibiului, spre scopuri bisericeşti, şcolare şi filantropice.

După adormirea sa, în jurul său a apărut un adevărat cult pentru mitropolit, în numeroase case ţărăneşti, alături de icoane, fiind şi chipul lui Andrei Şaguna. Scriitorul Ioan Slavici, consemna în 1880, că păstoriţii săi din Ardeal îl considerau sfânt.

Deşi nu a dorit să fie deshumat vreodată, Pronia dumnezeiască a voit altfel, astfel încât, în 19 aprilie 1973, la consolidarea mausoleului ierarhului, din Răşinari, ca urmare a accidentării neaşteptate a pictorului, ce zugrăvea icoana Mântuitorului, au fost descoperite moaştele sale, lucru confirmat de martorul acestei întâmplări, anume părintele călugăr Modest Zamfir.

În anul 2011 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor, având ca zi de sărbătoare, 30 noiembrie, odată cu Sf. Apostol Andrei, încreştinătorul românilor. Ca o noutate în peisajul bucureştean, părticele din moaştele Sf. Ierarh Andrei Şaguna se află la Biserica din cadrul Muzeului Naţional al Aviaţiei Române.

 

 

Sunt memorabile, ca un ecou peste timp, cuvintele ilustrului istoric Nicolae Iorga, spuse în 1904, relative la sfântul şi eruditul ierah transilvănean: „Puţine nume sunt aşa de populare în Ardealul românesc ca al lui Andrei Şaguna. Chipul lui, cu ochii strălucitori şi larga barbă răsfirată e în mintea tuturor, şi-n conştiinţa generală a intrat faptul definitiv, că acest maiestuos bătrân a fost, de pe scaunul său de arhiereu, ca pe un tron de rege, un cârmuitor de oameni şi un îndreptător al vremurilor, cărora nu li s-a supus ca exemplarele obişnuite ale omenirii, ci le-a întors de pe povârnişul lor, spre culmea lui” (Nicolae Iorga. Andrei Şaguna. În: „Semănătorul”, nr. 50 din 14 dec. 1903, p. 787). Andrei Şaguna rămâne peste veacuri o icoană exemplară și vie, a celui mai vrednic ierarh pe care l-a avut Biserica Ortodoxă transilvăneană, în tot trecutul ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *