◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro13.07.2024

Revista „Surâsul Bucovinei”, nr. 2 (36) / Iunie 2024. Eroina Unirii de la 1859

Ideea și dorința uni rii românilor într-un singur stat, după ce Mihai Viteazul demonstrase în 1600 că acest vis este realizabil, a reîncolțit cu exaltare în timpul Revoluției de la 1848, vajnic promotor al acestei mișcări naționale fi ind istoricul și patriotul român Nicolae Bălcescu. Revoluționarii pașoptiști din Moldova, în frunte cu Alexandru Ioan Cuza, participă și ei, în 15 mai 1848, la Marea Adunare de pe Câmpia Libertății de la Blaj, iar acasă, în Moldova, afl ată încă sub suzeranitatea Imperiului Otoman, viitorul domn al Principatelor Unite, împreună cu Costache Negri și Vasile Alecsandri inițiază și organizează mișcări unioniste și de emancipare națională, toți trei fiind arestați și predați turcilor în urma intervenției trupelor rusești, muscalii temându-se de extinderea revoluției pașoptiste în Imperiul Țarist. Îmbarcați pe o corabie cu destinația Istambul, revoluționarii moldoveni, sunt eliberați mai apoi la Măcin, în apropiere de Brăila, în urma unei abile intervenții pe care Elena Rosetti-Cuza, soția celui ce avea să devină principe al Moldovei și Valahiei, o face pe lângă consulul englez Charles Cunningam. Condițiile propice unirii s-au ivit însă, după Tratatul de pace de la Paris din 1856, în urma căreia Rusia a făcut un mare pas înapoi către munții Urali. Rusie care, înaintea războiului Crimeii, sub pretextul apărării drepturilor creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman, stipulat de altfel în tratatul ruso–turc din 1774 de la Kuciuk–Kainargi, invadează și ocupă Țările Române în iulie 1853, dorindu-și, în fapt, propria extindere teritorială. În același an, turcii îi atacă pe ruși la Tulcea, iar rușii le distrug turcilor flota din portul Sinope, cu posibilitatea de a păși pe pământ otoman. Îngrijorarea cu privire la tendințele hegemoniste ale Rusiei, determină celelalte mari puteri ale Europei, Anglia, Franța, Prusia și Austria să se întrunească cât mai repede posibil, la Viena, pentru analiza unui nou echilibru de putere pe bătrânul continent. Și-aceasta, în condițiile în care Prusia și Austria, aliate cu Rusia, făceau parte din „Sfânta Alianță” încheiată încă din 1815, după Conferința de pace, tot de la Viena, ce a precedat războaielor napoleoniene. Temerea că Prusia și Austria ar putea ieși din alianță și trece de partea Angliei și Franței, ceea ce în confl ictul ce se preconiza, ar fi spulberat Rusia, a stat la baza retragerii trupelor țariste din Țările Române, în august 1854. Retragerea trupelor rusești de ocupație din Moldova și Țara Românească, n-a fost însă sufi cientă pentru evitarea războiului, întrucât Anglia și Franța, aliate pentru prima dată în istorie, își doreau înțelegeri parafate cu Rusia, prin care să-i limiteze puterea în Europa și în mod deosebit infl uența la gurile Dunării și în toată zona Mării Negre. Pentru evitarea războiului cu Rusia, n-a fost suficient nici faptul că Prusia și Austria au decis, după întâlnirea de la Viena, să rămână neutre. Anglia și Franța, mai mult decât limitarea puterii Rusiei în Europa, își doreau testarea propriei alianțe, iar aceasta nu putea fi făcută decât într-un teatru de război, motiv pentru care și-au trimis fl otele în strâmtorile Bosfor și Dardanele. După această intimidare a Imperiului Țarist, Anglia și Franța cer Rusiei libera circulație pe canalul Dunării, revizuirea convenției strâmtorilor pe care o avea cu Turcia din 1841, renunțarea de către Rusia a pre tențiilor protejării ortodocșilor din Imperiul Otoman și așa mai departe, repoziționări pe care Rusia le consideră inacceptabile. În aceste condiții, puterile aliate ale Europei occidentale ajung repede la concluzia că Rusia va accepta retragerea din zonele strategice ale Mării Negre, doar după o bătălie câștigată pe tărâm rusesc. Așa se ajunge la războiul Crimeii, desfășurat între anii 1853 și 1856, război pe care Rusia îl pierde în confruntarea cu armatele anglo-franceze și turcești, cerând în anul 1856 încetarea ostilităților. În același an, se încheie la Paris și Conferința de pace dintre puterile beligerante, ce deschide porțile unirii statelor germane și italiene, unirii Moldovei și Valahiei într-un singur stat. Prin Tratatul de pace de la Paris, ca rod al izgonirii Rusiei de la gurile Dunării, Moldova, fără Bucovina (furată de austrieci în 1774) și Basarabia (furată de ruși în 1812), redobândește sudul Basarabiei, Bugeacul, cum i se mai spune regiunii ce înglobează județele Bolgograd, Ismail și Kahul. În anii de după Conferița de pace de la Paris încheiată după războiul Crimeii, efervescența uni rii în Țările Române era în toi, agreată de marile puteri occidentale. Însă, doar într-o alianță de două state, cu doi șefi de stat, cu două armate. A fost meritul marilor oameni de stat ai vremii, românilor patrioți, care, cu inteligență și spirit diplomatic, în context european favorabil, au reușit să-și impună voința, să treacă peste toate piedicile puse atât din exterior cât și din interior și să realizeze Unirea Principatelor, în mod pașnic, găsind prin aceasta, o soluție românească la o problemă europeană. Istoriografi a românească a avut întotdeauna grijă să-i elogieze și să-i preamărească pe principalii artizani ai Unirii Principatelor, care au scris prin aceasta actul de naștere a poporului român, cu data de 24 Ianuarie 1859, marcând astfel începutul făuririi României moderne. Aceiași istorici, însă, uită destul de des, și-aceasta-i un lucru regretabil, să o menționeze și pe prințesa Ecaterina (Cocuța) Conachi, căsătorită Vogoride, fiică de boieri din zona Galați, soția caimacanului (regent, înlocuitor al domnitorul desemnat de Înalta Poartă) Nicolae Vogoride, descendent fanariot, căruia turcii îi promiseseră tronul Moldovei în condițiile în care va dejuca planurile unioniste ale moldovenilor. Cocuța Conachi descoperă în corespondența soțului ei cu Înalta Poartă falsificarea alegerilor Divanului Ad Hoc al Moldovei, din care rezulta, împotriva situației de facto, că moldovenii sunt împotriva unirii, lucru pe care îl aduce la cunoștința lui Alexandru Ioan Cuza. Viitorul domn informează mai departe puterile occidentale, ce-și arată imediat ostilitatea împotriva acestor practici puse la cale de turci. De departe, cea mai revoltată a fost Franța, sprijinul Franței, al împăratului Napoleon al III–lea, fiind decisiv în realizarea Unirii Principatelor (Anglia și Austria încă mai agreau suzeranitatea Imperiului Otoman asupra Țărilor Române). Mai mult decât atât, corespondența lui Nicolae Vogoride a fost publicată în zilele următoare în presa occidentală (ziarul francez L’Etoil d’Orient/Steaua Orientului) și mai apoi în presa moldovenească (ziarele Steaoa Dunării și Brucsela). Fără dezvăluirea Cocuței Conachi, cu siguranță am fi ratat această mare oportunitate a Unirii Moldovei și Țării Românești în 1859, unirea s-ar fi realizat, poate, în anii de mai târziu. Din acest motiv, reconsiderând-o „Eroina Unirii de la 1859”, ar trebui să o includem în panteonul neamului românesc. Memorabil rămâne și mesajul Cocuței Conachi, pe care-l transmite la despărțire lui Nicolae Vogoride: Îți pot ierta risipirea ce ai făcut-o cu averea mea, dar nu-ți voi ierta niciodată trădarea față de neam. (Vasile Aioanei)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *