Slaba reglementare a fost calea de a atrage afaceri la Londra, cealaltă a fost secretul. După 1960, instituțiile bancare londoneze au început să-și deschidă reprezentanțe offshore în fostele avanposturi ale Imperiului Britanic. Țelul lor a fost de a crea centre offshore cu o puternică secretomanie legislativă, pentru a atrage capital de pe întreg globul pământesc. Secretul bancar elvețian este cel mai faimos, iar specificul băncilor engleze este că se bazează pe „încredere”, o noțiune cu un grad mai mare de complexitate decât aceea de „secret”. „Încrederea” a apărut, conform legendelor, în timpul Cruciadelor, când Cavalerii plecau să lupte pe pământuri străine, în Țara Sfântă și își lăsau cele mai scumpe odoare – inclusive soțiile – în grija unor Companioni de… încredere. Încrederea devine astfel legată strâns de proprietate: constituitorul, în cazurile medievale Cavalerul, își înmânează lucrurile proprii cuiva – care astăzi este numit administrator judicar – care este adesea un avocat și nimeni nu află nimic despre această legătură/trazacție.
În jurisdicția offshore britanică nu sunt necesare calificări pentru a fi mandatar, oricine poate avea o Înțelegere (Trust) și să acționeze în calitate de Mandatar, nu există niciun registru pentru a înregistra această înțelegere și că a fost creat un cont pentru tranzacții monetare și/sau financiare: singurele persoane care știu despre crearea acestui angajament sunt Mandatarul și Fondatorul, nu există obligația financiară de a raporta această înțelegere, nici de a nota undeva rapoartele anuale ale conturilor respective. Deci, Înțegerea este din toate punctele de vedere un aranjament invizibil.
Astfel, un capital de câteva trilioane de dolari, care, apparent, nu aparține nimănui – opere de artă, lingouri, cai de curse, mașini, proprietăți imobiliare – o întreagă gamă de active nefinanciare, nu doar financiare, aparțin acestor trusturi, deci vorbim de active cumulate de cca 50 trilioane de dolari, care se află în spatele înțelegerilor din teritoriile offshore ale Commonwealth-ului. Insulele Cayman sunt printre cele câteva teritorii offshore britanice care au semnat primele noi contracte de schimb de informații cu Marea Britanie și cu Europa pentru a contracara evaziunea fiscală. Teritoriile offshore sunt acum obligate să furnizeze informații despre proprietaerii conturilor bancare și modul în care acestea sunt folosite.
Încrederea se află, deci, în centrul modelului britanic de secretizare. Britanicii sunt dispuși să elimine secretul bancar, folosit de elvețieni, pentru că atunci vor deține o cotă de piață mai mare. Înțelegerea este piatra de temelie a secretului bancar anglo-saxon și ea formează baza pe care se construiesc complexele structuri offshore. Fiecare jurisdicție secretă oferă un anumit set de servicii, de la înțelegeri la companii fantomă la conturi bancare secrete și directori desemnați. Combinarea acestor servicii în structuri complexe se întinde pe mai multe jurisdicții și permite crearea unor structuri de secretizare aproape imposibil de infiltrat.
Înțelegerea de tip Trust
O structură offshore are adesea la vârf o Înțelegere de tip Trust, pentru a gestiona și controla activele. Dincolo de toate acestea, Trustul mai controlează câteva companii fantomă, fiecare dintre ele putând fi în jurisdicții diferite și putând deține un cont bancar, un cal de curse, un yacht, un tablou, un portofoliu de acțiuni sau orice altceva. Există numeroase forme de trusturi și structuri offshore secrete; există avocați al căror domeniu de activitate constă în crearea unor structuri mai diversificate și mai greu de penetrat.
Țelul tuturor acestor structuri este de a ascunde identitatea deținătorilor de active offshore și de a permite ca averea offshore să fie reciclată pe piețele globale. Punerea în circulație publică a documentelor în cazul Panama arată cu instituțiile actuale ale statelor lumii sunt neputincioase în a acționa împotriva înțelegerilor de tip Trust și nu putem face nimic în această privință, deoarece acest sistem protejează cu adevărat acei destui de puțini indivizi, care beneficiază cu adevărat de pe urma lui.
Singura cale de a schimba acest sistem este de a avea un registru accesibil publicului și beneficiarilor efectivi ai sistemului.
Documentele Panama și paradisurile fiscale
Documentele Panama cuprind o serie de dezvăluiri făcute publice de autorități de la firma de avocatură cu sediul în statul Panama, Mossack Fonseca, a patra ca mărime firmă de avocatură offshore din lume, înregistrată în jurisdicțiile offshore.
Atunci când firmele sau autoritățile din alte țări se plâng Marii Britanii că teritoriile offshore care aparțin Imperiului Britanic pe Națiuni le aduc prejudicii, Marea Britanie susține că acest locații sunt independente și nu poate face nimic în această privință. În mod repetat, oficialități de la Berlin, Paris, Washington și din alte țări repetă că li s-a spus de către Guvernul britanic că este la curent cu ce se întâmplă în paradisul fiscal Insula Jersey (cea mai mare și cea mai cunoscută dintre Insulele Canalului Mânecii, dependentă de Coroana Britanică, situată în largul coastelor Normandiei, mult agreată de oamenii de afaceri și turiști), dar Guvernul britanic nu are autoritatea necesară pentru a interveni. În realitate, Marea Britanie numește aici guvernatorul, precum și toate persoanele cu funcții de conducere din acest paradis fiscal: Marea Britanie este reponsabilă pentru problemele vizând apărarea insulei și relațiile sale cu străinătatea și are drept de veto în cazul legislației Insulei Jersey, deci are un grad masiv de control asupra acestui paradis fiscal, pe care în realitate îl controlează.
În mod tradițional, guvernele britanice nu se amestecă în mod vădit în afacerile interne ale unor paradisuri fiscal precum Insula Jersey, Insulele Cayman sau Insulele Virgine Britanice; în schimb, își comunică dorințele și intențiile prin intermediul discuțiilor informale, în spatele ușilor închise și fără comunicări scrise… Comunicarea cu aceste paradisuri fiscale este numită comunicare subtilă și trebuie să cunoști codurile acestei comunicări pentru a o înțelege și agrea…, pentru că există o mare cantitate de ironie la mijloc și mult limbaj codificat.
Păstrîndu-și puterea ascunsă, Marea Britanie afirmă că toate aceste paradisuri fiscale sunt politic autonome, nefiind pregătite pentru a-și cuceri/a li se recunoaște independența, pe care chiar ele trebuie să o afirme în relația cu metropola Londra…
Când Insulele Bahamas și statul cu numele Bahamas și-a câștigat independența față de Marea Britanie, în 1967, bancherii offshore de aici s-au relocat/au fost relocați în Insulele Cayman, continuându-și afacerile de acolo. Conexiunea lor cu Marea Britanie a fost cea care i-a liniștit pe ei și cleinții lor că banii lor se află în siguranță. Această piatră de temelie este lucrul care permite ca aceste locuri să fie certificate ca fiind de Încredere de către industria serviciilor financiare din paradisurile fiscale și offshore.
În realitate, majoritatea bogației administrate în paradisurile fiscale menționate, membre ale Imperiului Britanic pe Națiuni (Commonwealth) este controlată informal, neoficial, de la Londra, mai precis din Districtul financiar londonez. „Orașul Londrei” desăvârșește aceste acțiuni localizate în paradisurile fiscale și teritoriile offshore; tranzacțiile sunt cel mai adesea discutate și încheiate la Londra și derulate în paradisurile fiscale, care nu le înregistrează, reglementează și impozitează în nici un fel… Astfel, Districtul financiar al Londrei poate susține până în pânzele albe că cei de acolo au decizia, iar britanicii nu pot face nimic în acest sens, aceasta fiind o activitate specifică paradisurilor fiscale…
Emilian M. Dobrescu