Românul Ilie Serediuc, personaj de roman în fosta URSS

Al treilea roman al inginerului Ilie Serediuc (vicepreședinte al Ligii Scriitorilor, filiala Iași Nord-Est), intitulat „Cinci ani în delta Volgăi”, (Editura  PIM, Iași, 2020 ), apărut  după celelalte două romane autobiografice, „Am construit pentru Sadam” și „În sudul Caucazului”, despre care am scris, îl pot încadra, deși considerat de autor ca roman autobiografic, în categoria reportajului literar, în genul celor semnate de Geo Bogza.

Romanul „Cinci ani în delta Volgăi”, cu o prefață semnată de Dan Teodorescu, președintele Ligii Scriitorilor-Filiala Iași-Nord Est, membru UZPR și APSR, este structurat în opt capitole, având fiecare câte un titlu ce sugerează plastic evenimentele din diferitele locuri unde a lucrat pe teritoriul fostei URSS. Cartea mai cuprinde un scurt capitol intitulat „Au scris despre Ilie Serediuc” și „Note biobibliografice”, din care aflăm că viitorul inginer, ctitor de construcții industriale și civile, s-a născut într-un sat din județul Suceava, urmând Universitatea Tehnică  „Gheorghe Asachi”, Facultatea de Construcții, în perioada 1960-1974.

Cartea, apărută în condiții grafice deosebite, cu imagini color, se deschide, după prefața lui Dan Teodorescu, cu un reportaj literar „Din Caucaz la Caspica” în care autorul fixează în timp și spațiu acțiunea cărții sale, după dezmembrarea URSS, pe când Ilie Serediuc se afla în Armenia, împreună cu peste 1.000 de constructori, autorul fiind directorul Filialei Arcom Armenia.

Originile moldave ale autorului au hotărât conformația sufletească a scriitorului de azi care vibrează la multe denumiri metaforice pe care le descoperă și fixează în peisajul Gurilor Volgăi. Retrospectiva prin istoria acestor locuri creează o atmosferă nostalgică, dar și dinamică, despre cazacii răsculați ai Donului.

Spiritul de observație, studios și metodic, îl face pe autor că adaste cu gândul în Astrahanul petroliștilor ce solicitau urgent locuințe pe care muncitorii români le-au construit. Orașul acesta așezat pe locul cel mai înalt al Deltei Volgăi, este despărțit de Moscova de 1.411 km. Frumusețea descrierilor îl fac pe cititor să își imagineze, ca într-un film, locurile pline de legendă ce s-au născut pe malurile Volgăi, râul cel mai lung din Europa.

Oamenii pe care i-a cunoscut, tradițiile, dar și colegii cu care a colaborat directorul Ilie Serediuc sunt personaje care formează prezența acea fermecătoare și autentică de  reporter literar, în gustul lui Geo Bogza sau Carandino. Omul acesta moldav a călcat felurite orizonturi, a trăit în chip curios și aventuros, cu un aer slav, scrie această carte cu mare pasiune. Romanul este istoria, văzută reportericesc, a vieții palpitante de constructor într-un spațiu ne cunoscut europenilor, o relatare pecetluită de elementul estetic, pe care îl are constructorul, practic fiind inventarul vieții proprii, memorialistică într-un cuvânt. Pot să spun că aceste reportaje cuprinse într-un puzzle formează un adevărat roman, în format, să spunem, picaresc.

Cazarea într-un hotel și mâncarea formată din pește proaspăt, siliotka, sturion și caviar, stropită întotdeauna cu vin alb și vodcă, întregeau meniul zilei al muncitorilor români ce construiau locuințe în delta Volgăi.

Bucuria cea mare a constructorilor români, descrisă în capitolul VI, era atunci când câte un bloc era terminat și beneficiarii acestuia, dis de dimineață, se așezau la rând să primească cheile noilor locuințe, atunci înfloreau pe buzele tuturor trandafirul mulțumirii.

Și în timp de pace, se pare, soldații ruși sunt vigilenți și controlează actele celor care intră în zona Astrahanului, solicitând vize speciale pentru românii care le construiau locuințe. Asta era „democrația” comunistă a URSS, pe care doreau s-o impună și în țara noastră.

Descrierea Moscovei, la care a ajuns pentru conferințe de specialitate, cu un avion Tupolev, autorul cărții, este amănunțit analizată, în special al bulevardelor cu patru și șase benzi pe care circulau mai toate mărcile de autoturisme din lume.

Cartea se încheie cu multe fotografii color ce reprezintă colegi și peisaje deosebite, în care scriitorul, ca într-un bildungsroman își caută un loc. Romanul este o lungă confesiune, ce cuprinde o epocă prin care ea însăși trăiește un regim totalitar.

În linii generale, literatura lui Ilie Serediuc este pe deplin constituită și merită examinări profunde, căci prozatorul, reporter desăvârșit, care vine din lumea lui Sadoveanu, știe să dezvolte în măsuri moderne ceea ce era la Bogza doar o incidentală geografică, înălțând la creația majoră o lume ce nu își găsise interpretul pe măsură.

                                                                                    Al. Florin Țene / UZPR