Slănic-Moldova este un oraș mic, dar ca stațiune este una de mare importanță, dacă luăm în considerare multitudinea aspectelor care o recomandă încă de la înființarea și recunoașterea ei, atât pe plan național cât și internațional: izvoarele minerale și calitățile lor terapeutice, climatul plăcut, puternic ozonat și cadrul natural deosebit de pitoresc, capacitatea de cazare și dotările din bazele de tratament (cu posibilități de extindere și modernizare), arhitectura sa peisagistică (un pas important fiind deja făcut printr-un program de rezidență artistică internațională), poveștile sale (multe dintre ele încă nespuse), dar și numeroasele sale oportunități de dezvoltare, valorificare și promovare a potențialului cultural, turistic și medical, chiar dacă investițiile majore se lasă încă așteptate.
Această stațiune ar putea avea o și mai bună imagine și căutare în viitor, dacă ar fi inclusă nu doar într-un circuit turistic mondial, ci și în Cartea Recordurilor, motivele fiind unele care țin realmente, de istoria trecută și recentă a acesteia.
Așadar, iată câteva dintre recordurile pe care le-a deținut și le deține stațiunea, cu mențiunea că pentru a fi omologate, va fi necesară intervenția autorităților locale pentru reabilitarea și repunerea în circuit a unora dintre obiectivele turistice ale stațiunii:
Cazinoul din Parcul Central (1894), o adevărată bijuterie arhitectonică, realizare a arhitecţilor George Sterian şi H. Rick, primul din România (și nu cel din Vatra-Dornei, cum greșit a fost prezentat, acesta din urmă fiind finalizat în 1899). Cazinoul de la Slănic-Moldova este considerat și unul dintre cele mai frumoase din lume, având în vedere amplasamentul și arhitectura sa unică;
Complexul Balnear ,,Racoviță”, care la începutul anului 1900 dispunea de
cele mai moderne instalații de tratament, nu doar din țară, ci și din lume, iar ,,Inhalatorul”, cu care comunica printr-un tunel subteran, era dotat cu instalaţii de aer comprimat de fabricaţie germană, o adevărată uzină, construită pentru tratarea afecțiunilor respiratorii, unică în România, care era în stare de funcțiune la începutul anilor ’90.
Pavilionul de Muzică în stil ,,Art Nveau”, unde pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, cânta o fanfară dirijată de capel-maistrul Cavaler Petro Rewotty. Acesta a compus şi o parte din muzica operetei „Băile de la Slănic”- considerată una dintre puţinele compoziţii din lume dedicate unei staţiuni, pe versurile publicistului băcăuan Costache Radu. Mult timp, în perioada sezonului estival, din acest chioşc au răzbătut acordurile de fanfară ale cadrelor militare din Bacău, tineri absolvenţi ai Şcolii Militare de Muzică din Bucureşti – şcoală unică în ţară şi a doua din Europa, care au încântat auditoriul cu muzică de promenadă, prelucrări folclorice, muzică clasică (arii din opere şi operete) şi chiar muzică uşoară.
Pavilionul de Muzică ,,George Enescu” (așa ar trebui să se numească cel de-al doilea pavilion de muzică din stațiune, care nu mai există în prezent și care era amplasat în apropierea Cazinoului). Aici, potrivit documentelor, are loc prima apariție în public a compozitorului George Enescu (la 24 iulie 1889), geniul muzicii româneşti, pe când încă nu împlinise nouă ani și care se petrece sub semnul unui concert de binefacere, primul din seria nenumăratelor concerte de acest gen susținute în decursul vieții sale.
Izvoarele minerale, care prin varietatea lor, constituie o particularitate balneologică unică în lume, drept pentru care, stațiunea Slănic-Moldova poate fi considerată mai înzestrată de natură decât celebre staţiuni de interes mondial cum sunt Karlovy Vary, Vichy, Montecanini sau Baden-Baden, neavând corespondent ca profiluri similare decât o altă reputată staţiune din Cehia, Mariánské Lázně (Marienbad, în germană). Una din consecințele practice ale diversităţii apelor minerale de la Slănic-Moldova este aceea că s-au putut stabili metode de tratament pentru majoritatea afecţiunilor gastrice, intestinale, hepatice şi de nutriţie şi, totodată, pentru stări funcţionale total diferite ale tubului digestiv: hipo sau hiperaciditate, hipo sau hipermotilitate etc.
Particularități cu totul aparte, unice, le au Izvorul Sonda 2, numit și ,,izvorul care arde, datorită emanației de gaze din subteran, și Izvorul ,,Sfântul Spiridon”, o apă sută la sută naturală, cu o concentrație mult mai mică de deuteriu decât apa obișnuită, fapt care o încadrează în categoria apelor ușoare, benefice în tratarea și purificarea organismelor.
Pe Aleea Izvoarelor se află și „Stâncile cele fioroase”, așa cum le numea povestitorul Nicu Gane, ,,care stau atârnate deasupra capetelor călătorilor, gata să se prăvale din înălţimi”. În aceste enorme blocuri colţuroase pe care vegetaţia nu le-a putut îmbrăca şi care iau forme dintre cele mai curioase, poate fi uşor recunoscută, în starturi dispuse neregulat şi încălecate unele peste altele, gresia de Kliwa. Punctele fosilifere reprezintă o atracţie turistică ce amintesc de structura geologică a staţiunii. Câteva dintre aceste stânci au pe suprafața lor felurite și interesante inscripții, prima dinre acestea datând din anul 1869, vizibilă și în prezent.
În prezent, Primăria Slănic-Moldova a obținut licența de explorare a izvoarelor minerale, după care va urma licența de exploatare a acestora. Aceasta se va da natural, ca urmare a licenței de explorare, fără alte condiționări.
Toate aceste obiective, dar și altele, aflate pe o listă ceva mai lungă, pot fi argumente care să readucă stațiunea Slănic-Moldova în topul celor mai vizitate stațiuni balneoclimaterice din lume.
Dacă există viziune și voință, dar și eforturi conjugate, totul este posibil…
Romulus-Dan BUSNEA