◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro20.04.2024

Profesorul universitar bucureștean Viorel Nicolescu nu se mai află printre cei vii

VIOREL NICOLESCU (n. 11 dec. 1942, București – d. 18 febr. 2024, București.) a fost o personalitate de referință a pedagogiei naționale. Licențiat al Facultății de filoZofie, secția Pedagogie, a Universității din București, devine doctor în pedagogie cu o teză despre pedagogul american John Dewey (1991). Într-o agreabilă conversație telefonică, la începutul anului 2014, mi s-a răscolit regretul că nu l-am cunoscut mai devreme, lăsându-mi impresia unui fin și autentic intelectual, pasionat de problemele pe care pedagogia întârzie să le clarifice, inclusiv aceea referitoare la lipsa unei comunități pedagogice unitare și coerente. Am conversat despre Congresele Comenius, despre colegi, despre foștii doctoranzi (satisfăcut de cariera științifică a ploieștenilor G. Albu ori E. Stan), despre regretatul profesor Vasile Popeangă, despre ”Revista de pedagogie” (ca director și apoi membru în Colegiul de redacție), despre imensa-i bibliotecă și multe altele la fel de interesante și amăgitoare. Viorel Nicolescu  este un autentic filozof al educației. Profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele educației din cadrul Universității din București, V. Nicolescu și-a  focalizat, acum, interesul spre alternative educaționale, având onoarea președenției Comisiei Naționale pentru Alternative, fiind membru fondator al Societății Balcanice de Pedagogie și Educație. Mai aflu dintr-un scurt medalion (”impressum”) din Dicționarul enciclopedic al științelor educației (fiind coordonator al unui domeniu) că a fost deținut politic și posedă diploma de luptător împotriva comunismului.

A publicat o antologie de ”Texte pedagogice” ale lui Constantin Narly (1980), ”Dicționarul de pedagogie” (1979), ”Antologia pedagogiei americane contemporane” (1971), în colaborare cu remarcabilii săi colegi, Nicolae Săcăliș și Ion Gh. Stanciu, studiile prefațatoare ample, riguroase și temeinic argumentate ideatic la volumele lui John Dewey (”Fundamente pentru o știință a educației”, 1992, „Trei scrieri despre educație”, 1977), plus volumul (împreună cu V. Iliescu și N. Săcăliș) ”Acces și șanse în învățământul din câteva țări capitaliste” (1977) și ediția îngrijită cu studiu întroductiv la V. Iliescu ”Abordarea comparativă în pedagogie” (1976); acestora li se alătură alte numeroase prefețe, studii, articole, onorând, prin prestigiul său, principalele manifestări referitoare la alternativele educaționale, la istoria pedagogiei, la chestiunile privind îmbunătățirea exercițiului didactic.

Republicarea, de către V. Nicolescu, în 1980, a volumului „Texte pedagogice (antologie)”, cu studiu introductiv, note, comentarii și bibliografie critică despre Constantin Narly, a fost o provocare pentru pedagogi, din păcate fără prea mult efect de îmbunătățire a discursului educațional contemporan (V. Nicolescu îmi scrie ca dedicație: „o frântură din «cerul» pedagogiei, așa cum a fost construit de un mare pedagog român, unori uitat, alteori nedreptățit”). Studiul introductiv cuprinde aproape 20 pagini, în care V. Nicolescu realizează „un demers spiritual complet  despre „una din cele mai durabile opere ale pedagogiei românești interbelice”. Volumul este un model, poate fără cusur, al felului de reactualizare a oportunității operei unei complexe personalități științifice. După „itinerar biografic”, un text științific, elaborat cu prețuire pentru viața și activitatea lui C. Narly,  urmează un „itinerar spiritual”, prin care vizualizează opera pedagogului, axate pe două dintre texte: ”Pedagogia generală” (1938) și „Istoria pedagogiei” (1935). Preocupările lui Narly, susține îngrijitorul ediției, se înșiruie între nevoile educației europene de a-și regândi rosturile esențiale vehiculate de un ideal educațional, expresie a noului context și derivat dintr-o nouă filosofie: trecerea de la „formarea individualității morale” la „formarea personalității”. Fără a genera „un mimetism intelectual”, C. Narly, afirmă Prefațatorul, este original, dar integrându-se în tonul și spiritul epocii, cu definirea idealului educației, punctul cheie al oricărei viziuni pedagogice: „personalitatea, ca ideal al educației”, se referă la „maximum de desăvârșire într-o ființă umană a originalității sale specifice, în cadrul principiului social, principiu prin care înțelegem armonia productivă cu mediul”. Pe linia de gândire pedagogică a lui Ion Găvănescul (mentor, coleg și prieten) și G. G. Antonescu, dar și a celor mai cunoscuți pedagogi europeni interbelici, C. Narly subliniază necesitatea fundamentării filosofice a educației, valorificarea opțiunilor pentru o educație liberă și umanistă (”prin educație, omul să devină un izvor statornic de fericire pentru societate și pentru el”), experiențială.

Referitor la „istoria pedagogiei”, V. Nicolescu atrage atenția asupra erudiției lui Narly, care integrează gândirea pedagogică în istoria culturii: „Istoria pedagogiei este chiar chintesența istoriei culturii, căci în educație se restâng și se rezumă ca într-o lentilă toate tendințele unei epoci”. Demersul lui Viorel Nicolescu este plin de generozitate, prin prețuirea necondiționată față de gândirea unui pedagog român, care propune un mesaj educațional cu temeinice rezonanțe atitudinale și acționale.

Opțiunea pentru John Dewey (începută prin teza de doctorat) este una de valorizare. A făcut cunoscută în mediul românesc una dintre cele mai dinamice paradigme, menite să schimbe atitudinea didactică, prin analiza, traducerea și promovarea operei pedagogice a lui John Dewey. Prefețele ample la cele două volume („Trei scrieri despre educație” și „Fundamente pentru o știință a educației”), plus studiul introductiv la „Antologia pedagogiei americane contemporane” înmănunchează împreună peste 100 pagini, putând fi încropite într-un volum copact și coerent despre unul dintre cei mai importanți pedagogi, care a schimbat mentalitatea determinarea semnificației din pedagogia contemporană. Ca și în cazul lui Constantin Narly, Viorel Nicolescu putea publica o monografie despre John Dewey. Formula pentru care optează (prezentarea concepției, urmată de texte argumentative și relevante) merită întreaga apreciere, prin rigoarea cercetării și prin științificitatea demersului. Un volum monografic e o carte de autor, dar un studiu științific urmat de o selecție de texte relevante, ca formulă de justificare a opiniilor, denotă, dincolo de onestitate, un demers eminamente științific. Viorel Nicolescu, după cum și intenționează, reușește să alcătuiască „o imagine reprezentativă despre unul dintre marii gânditori ai acestui secol”. John Dewey a fost asimilat în cultura pedagogică românească grație credinței Prefațatorului în valoarea de excepție a pedagogiei progresiste și a filosofiei pragmatice, promovată de „gigantul pragmatiștilor”. Studiul „John Dewey – un filosof al experienței” apărut în excelentul volum „Trei scrieri despre educație” propune „o cruciadă” pentru asimilarea corectă a „naturalismului pragmatic” și „experiențalismului” în politicile educaționale. Studiul îndeamnă la mai multe lecturi, grație densității ideilor, a corelării filosofiei pragmatice cu educația experiențială și, deci, acțională, precum și a argumentației complexe. Concluzia lui V. Nicolescu este următoarea: „Pedagogia lui Dewey promovează ideea unei educații ca proces de creștere experiențială a ființei ce semnifică reconstruirile întru dezvoltare a unui om deschis spre un univers deschis.”

Alte două volume s-ar putea adresa, spre studiu și conformare, celor ce elaborează politicile educaționale: ”Acces și șanse în învățământul din câteva țări capitaliste”, publicat în 1977, o cercetare comparativă și descriptivă, și „Libertatea în educație” (1993), o necesară culegere de texte despre forța eliberatoare a educației, care „dă speranța unei noi aurore pentru destinul omului și al școlii”. Pledoaria pedagogului V. Nicolescu pentru umanism, democrație și libertate în educație capătă conotații profetice: „Însăși libertatea colectivității umane este imposibilă dacă individul nu dispune el însuși de libertate. Astfel destinul individului echivalează cu detenția distructivă între zidurile inospitaliere ale umanității obligatorii. Un asemenea tip de existență este în esență o existență ratată din perspectiva libertății”.

Lecturând superbul „cuvânt înainte”, pe care l-a intitulat „Et in Arcadia ego… sau îndemn la o călătorie”, la volumul „Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX” (2006), semnat de Ion Gh. Stanciu, am descoperit un stil artistic demn de autentică literatură: „Și poezia, și educația transformă știința în conștiință, luminează obscuritatea ce ne înconjoară, ne purifică, ne conduce în abisul adevărului, din boboc ne face floare, din crisalidă devenim fluture… Ne înserăm în marea poveste a lumii prin textul șovăitor al vieții noastre, ca un grăunte de nisip în plaja mării”.

Cu o personalitate zodiacală bine definită, riguros și încrezător, asertiv și curajos în opinii, Viorel Nicolescu dispune de spirit organizator, de capacitate structurală, de voința responsabilă pentru a găsi soluții la problemele pedagogice. Mai mult, am identificat o cultură filozofică exemplară, pe care o utilizează pentru elegante stilizări ale limbajului și pentru determinarea semnificației contextuală a problemelor teoretice ale educației. Credința sa în valorizarea contemporană a ideilor pedagogice ale românului Constantin Narly și americanului John Dewey conturează onoarea modelatoarea a unui demn cetățean al Statului educațional, în care zornăitul tobelor nu are puterea de a manipula ierarhia valorilor. Impresionant prin cultura sa filosofică, Viorel Nicolescu impresionează deopotrivă prin viziunea sa pedagogică, amplă, dinamică și umanistă.

 

Anton Ilica/UZPR

Foto: pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *