◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro21.05.2024

Avioane militare nedetectabile

B-21 Raider

Conceput de Northrop Grumman, B-21 Raider a efectuat primul zbor în Deşertul Mojave, în California pe 13 noiembrie 2023. Această ”aripă zburătoare”, ce pare forjată dintr-un singur bloc de material, a fost surprinsă plutind, ca într-un film SF, pe cerul deşerului Mojave, în apropierea Air Force Plant 42, o instalaţie care aparţine Forţelor Aeriene la Palmdale, destinată dezvoltării şi testării în cele mai avansate programe ale US Air Force. Bombardierul invizivil pe radar B-21 Raider urmează să intre în serviciu către 2027: US Air Force vrea să achiziţioneze ”cel puţin 100” B-21 Raider, care să înlocuiască bombardierele de tip B-1 Lancer şi B-2 Spirit. Aeronava ”va fi duală”, adică va desfăşura atât armamemt convenţional, cât şi nuclear, a anunţat directorul Nuclear Information Project, Hans Kristensen, cercetător și la Federation of American Scientists (FAS).

Proiectul B-21 Raider face parte din Programul Long Range Strike Bomber (LRS-B). La fel ca bombardierul de tip B-2, al cărui aspect general îl are, este vorba despre un bombardier greu, invizibil pe radar şi cu rază lungă de acţiune, prezentat de către constructor drept ”primul avion de luptă din lume de generaţia a şasea”, o clasificare în realitate artificială, care nu spune mare lucru despre caracteristicile aeronavei, care rămân în continuare clasificate.

CEO-ul lui Northrop Grumman, Kathy Warden, a declarat că bombardierul urmează să aibă dimenisuni mai mici şi o rază da acţiune mai mare decât B-2, un bombardier deosebit de greu – până la 160 de tone cu tot cu bombe și cu anvergura aripilor de 50 m, capabil să acopere o rază de acţiune de 11.000 km, cât de la New York la Beijing.

Nu există informaţii despre viteza avionului, care probabil va fi sub viteza sunetului, la fel ca a fratelui său mai mare, produs tot la Air Force Plant 42, al cărui prim zbor a avut loc în 1989. El va fi foarte diferit faţă de B-1, pe care urmează de asemenea să-l înlocuiască, dar care este un bombardier supersonic, care a efectuat primul zbor în 1974, cu o aripă cu geometrie variabilă. Viteza şi invizibilitatea pe radar sunt două concepte care funcţionează rareori împreună. B-21 Ryder este conceput ca o „aripă zburătoare”, concepută ca un bloc, fără fuzelaj şi ampenaj. „La lumina Soarelui, suprafaţa lui B-21 Ryder pare continuu curbată. Ca o pungă de plastic, plată şi umflată”, precizează Hans Kristensen. Numai compartimentul armelor pare plat. B-2 a fost până în 2023 singurul avion militar din serie care face parte din această categorie, făcută celebră de benzile desenate „Blake and Mortimer”.

Rusia dezvoltă, la rândul său, o „aripă zburătoare” – Suhoi 70 (Su-70) Ohotnik B. Această dronă grea, inspirată de noul avion de vânătoare Suhoi 57 (Su-57), a efectuat primul zbor în 2019 şi ar putea intra în serviciu în a doua jumătate a acestui deceniu. China a dezvoltat şi ea „aripi zburătoare” – un avion de vânătoare şi un bombardier greu – care ar putea semăna mult cu B-21.

Costul unitar al unui avion de tip B-21 este de 700 de milioane de dolari, dar cheltuielile programului au crescut mult faţă de bugetul iniţial. Avionul de tip B-2 este în prezent cel mai scump din lume – aproximativ două miliarde de dolari, motiv pentru care americanii au construit doar 21, în loc de 100. El nu urmează însă să înlocuiască cel mai vechi bombardier american – de tip B-52, care a efectuat primul zbor în 1952, în urmă cu peste 70 de ani. „Stratofortress” B-52, simplu, rustic şi eficient, urmează să rămână în serviciu până în anii 2050 şi să devină centenar.

 

X-37B

Pe 28 decembrie 2023, avionul robotizat secret al armatei americane, X-37B, a decolat din Florida în cea de-a șaptea misiune a sa, prima lansată cu ajutorul unei rachete Falcon Heavy, capabilă să îl ducă pe o orbită geosincronă (Oare ce plănuiesc? Armata SUA și-a lansat avionul secret în cea de-a șaptea misiune, la peste 35.000 km deasupra Pământului (stiripesurse.ro)): compusă din trei nuclee de rachetă legate între ele, Falcon Heavy a plecat în trombă de pe rampa de lansare de la Centrul Spațial Kennedy al NASA de la Cape Canaveral, într-o lansare nocturnă spectaculoasă transmisă în direct online de SpaceX. Misiunea din 28 decembrie 2023 a fost prima efectuată la bordul rachetei Falcon Heavy a SpaceX, mai puternică, capabilă să transporte încărcături utile chiar mai grele decât X-37B şi mai departe în Spațiu, pe o orbită geosincronă, la peste 35.000 km deasupra Pământului. X-37B, numit și vehicul de testare orbitală, a fost limitat anterior la zboruri pe orbita joasă a Pământului, la altitudini mai mici de 2.000 km.

Lansarea din 28 decembrie 2023 a avut loc după mai mult de două săptămâni de starturi false și întârzieri. Trei numărători inverse anterioare au fost anulate din cauza vremii nefavorabile și a unor probleme tehnice nespecificate, ceea ce a determinat echipele de la sol să ducă nava spațială înapoi în hangar. Lansarea are loc la două săptămâni după ce propriul avion spațial robotizat al Chinei, cunoscut sub numele de Shenlong („Dragonul Divin”), a fost lansat în cea de-a treia misiune pe orbită, marcând o nouă cotitură în rivalitatea spaţială tot mai mare dintre SUA și China.

Pentagonul a dezvăluit puține detalii despre misiunea X-37B, realizată de Forța Spațială a SUA în cadrul programului militar de lansări spaţiale de securitate națională. Vehiculul construit de Boeing, de mărimea unui autobuz mic și asemănător cu o navetă spațială în miniatură, este construit pentru a desfășura diverse încărcături utile și pentru a efectua experimente tehnologice în zboruri orbitale de lungă durată. La finalul misiunii sale, nava coboară înapoi prin atmosferă pentru a ateriza pe o pistă, la fel ca un avion. Aceasta a efectuat șase misiuni anterioare începând din 2010, primele cinci dintre ele fiind transportate pe orbită de rachete Atlas V de la United Launch Alliance, o întreprindere comună a Boeing și Lockheed Martin, iar lansarea din mai 2020, a fost realizată cu un propulsor Falcon 9, furnizat de SpaceX, compania lui Elon Musk.

 

Emilian M. Dobrescu / UZPR

Edith Mihaela Dobrescu / Institutul de Economie Mondială

Foto: Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *