Peste întinsele deșerturi ale iubirii înzăpezite planează îmbrățișările noastre preschimbate-n năluci de anii nemiloși ai trecerii prin dulceața existenței tinereții. Chemările disperate ale primei declarații de dragoste se pierd printre firele albe ale bătrâneții. Pustiul adoarme ca o barcă legănată de valurile nevinovate iscate de lacul rememorării. Nemurirea dansează pe notele muzicale ale șoaptelor îmbătrânite. Fiecare zi se topește-n iureșul trecerii secundelor. Se-apropie iarna în lumea primului sărut, dulce și caldă ca o zi de primăvară plină de ciripitul voios al păsărilor din pădurea copilăriei încarcerată-n fotografiile îngălbenite de uitare și neuitare. În fiecare răsărit de soare se-ascunde biletul de călătorie către Renașterea spoită de teamă și libertatea Fericirii depline. Pe lacul neînghețat al rememorării dansează spiridușii iubirii neprihănite, imaginații pline de parfumul fascinant al Dorului. În oglinda de gheață încremenită de mustățile Iernii se-arată farmecul minunii privirii tale parfumat de crenguțele de brad. Nevăzute mâini îți mângâie chipul împodobit cu sclipiri argintii. Pe licărul înserării de iarnă stă scris numele țintuit în lanțuri de gheață. Nicio flacără n-are voie să-l dezlănțuie decât sărutarea de foc a Iubirii ascunsă-n tainice cuvinte melodioase deslușite doar de farmecul ei Nepereche cu crizantemă la ureche. Furtuna de zăpadă se zbenguie la picioarele poveștii de dragoste. O răsuflare fierbinte se transformă-n miracolul unui sărut măiastru. În ochii albi ai nopții se-aprind stelele cuprinse de fuiorul fulgilor îndrăgostiți.
Poate doar două lacrimi de neodihnă strecurate-n patima așteptării vor răsuna în pustietea stranie a depărtării dintre inimile călătoare. Din puterea trăirii tale lumineză roadele bucuriilor scrise sub coroana mărului de vară înflorit de cețurile încremenite ale Gerului. Ascunși sub plapuma tulburătoare a nopții, plină de fantezii curate, luminată de Împărția stelelor, am gustat un strop din cununia fragedă. Am băut cu nesaț din miresmele Iernii revărasate ca un farmec peste grădinile învăluite de ceața nemiloasă a dimineții de iarnă. Din trupurile răvășite de moleșeala Fericirii s-au zămislit aripi de îngeri, care-au înfrânt neputința zborului inimilor contopite în bucuria unei secunde incandescente. Ninge peste ochii copilăriei mângâiați de brazii încărunțiți. E liniște-n căsuța bunicii desprinsă din poveștilor străbunilor. Cărțile de aventuri chicotesc pe masa desprinsă din stejar. Scrisorile de dragoste împrumută un sărut din blândețea caldă a sobei. Slovele sunt vrăjite de tulburătoara iubire țintuită-n carapacea grinzilor. Aroma merelor se cunună cu nucile timide în coșul din salcie pletoasă. Pe vatra cuptorului încins dormitează cartofile boțite de arșița cocenilor. Boabele de porumb se zebenguie pe podelele de lemn. Razele flăcării din lampa cu petrol dansează pe pereții de lut. Chipul tău cu ochi albaștri se-arată-n visul ochilor deschiși. Ninge pe talpa casei unde Omătul s-a culcat ca o blană mare de oaie. Cocoșii speriați de scândurile bântuite de vântul din Nord cârâiesc ca niște uși îmbătrânite de ruginitele încuietori ale timpului. Laptele cald și dulce stăpânește donița cea bătrână. Pe paiele aurii de grâu moțăiesc mâțele nesătule de somnul iernii. În patul de paie s-au așternut poveștile bunicii ca niște îngerași fără aripi. Clopotul bisericii alungă norii albi până dincolo de râul de la capătul satului. În pacea de odinioară ninge cu steluțe argintii slobozite în lume de Baba Iarnă. Ninge…
Plăpânde sunt rotirile fulgilor de nea. Peste ochii tăi limpeziți de puritate se-aștern privirile galeșe cuceritoare. La săniuș, trupurile fragede s-au rostogolit în neantul pufos al deșertului alb răvășite de îmbrățișările steluțelor pline de primii fiori ce patinează pe balta înghețată. Un sărut fugar s-a ascuns în carcera veșniciei clipelor. Satul îmbrobodit cu bundițe de omăt savurează fumul izvorât molcom din pipele unor hornuri de poveste. Palide lumini desprinse din Calea Lactee licăresc pe trupurile țurțurilor țintuiți pe sub streșinile îmbrăcate-n straiele bătrâneții. În poarta casei copilăriei schingiuită de igrasie ne-așeaptă nevinovatele îmbrățișări prinse la cingătoarea timpului de ieri ca niște fazani împușcați de trecerea unei zile. În ceasurile somnuroase ale dimineții, trupurile noastre renasc din freamătul unui legământ pierdut pe ulița pustie năpădită de pletele albe ale crengilor amorțite de respirațiile reci ale prinților translucizi ai Stelei Polare.
Dumitru Țimerman / UZPR