Laura Schussmann, născută în anul 1969 în orașul Tulcea, România, locuiește în Germania (München) din anul 2000.
A absolvit Facultatea de Drept și Jurnalistică și Facultatea de Psihologie (București). Este psiholog consilier și psihoterapeut, membră BDP Germania (Colegiul Național al Psihologilor din Germania).
A publicat poezii, dar și proză în mai multe volume colective, apărute la editurile din România, iar individual a debutat în anul 2014, cu volumul Versuri din exilul sufletului.
Au urmat volumele Vise în lumina lunii (2015) și Inspirația fluturelui (2017).
Este membră al Ligii Scriitorilor din România și a Societății de cultură româno-germană APOZIȚIA.
Colaborează cu Revista trimestrială de cultură Astralis încă de la primul număr al acesteia.
– Când ați descoperit atracția spre literatură și care a fost perioada primelor încercări literare?
– Dacă îmi amintesc bine, de când am învățat să scriu și să citesc. Prima mea poezie am creat-o în minte, în prima zi de școală. Toate poeziile recitate de copii le știam de la grădiniță și mi-am dorit să ies în evidență cu o creație proprie. Am fost extrem de fericită și mândră să merg la școală și a fost o adevărată sărbătoare a minții și sufletului meu de copil. Nu mai știu poezia, dar ceea ce îmi amintesc este că era dedicată bucuriei începutului.
Am scris încă din primii ani de școală, am fost membră a cenaclului școlii și am participat la multe tabere de creație literară.
Am început să scriu întâi poezie și apoi proză, nuvele, schițe, referate, reportaje, critică literară, participând la toate olimpiadele de limba și literatură română, concursuri și colocvii, prezentări literare, acolo unde eram invitată.
Având un stil al meu de a scrie în anii de liceu, am fost sprijinită în activitatea mea literară de profesorul meu de limba română din anii de liceu, precum și de alți profesori care m-au apreciat pentru ceea ce am încercat mereu să transmit prin creațiile mele. În același timp, au fost și alții care m-au criticat datorită stilului meu anvagardist pentru acele timpuri.
Apoi, spre sfârșitul liceului, m-am orientat spre studiul facultății de drept și cu un mic intermezzo, facultatea de actorie.
Datorită deciziilor luate, deși chemarea de a da formă cuvântului scris, gândurilor și emoțiilor mele nu a dispărut niciodată, până în 2012 nu am mai scris. Experiența venirii mele și efortul de a mă integra într-o nouă țară, cultură și civilizație (Germania, 2000) sunt sursa de inspirație pentru primul volum de poezie Versuri din exilul sufletului (2014).
– Au existat scriitori ale căror creații literare v-au marcat anii adolescenței și au avut impact asupra propriilor creații de mai târziu?
– Am citit mult, și scriitori de calitate, făcând parte din generațiile care citeam noaptea sub pătură, la lumina lanternei, ca micii hoți, dornici de îmbogățire spirituală, pedepsiți uneori pentru curajul de a fi dornici de cultură.
Am citit încă din anii copilăriei cărți de filosofie, poezie și, în general, cărți care mi-au potolit foamea de cunoaștere și înțelegere a imensului univers cultural și, desigur, a vieții.
Aș putea să enumăr câteva nume de poeți și scriitori care mi-au marcat copilăria și tinerețea, pentru a înțelege mai bine la ce mă refer. Și aș începe cu Eminescu, Blaga, Bacovia și Minulescu, Rebreaunu, Eliade, Zaharia Stancu, despre care am aflat, încă din anii copilăriei, că îi sunt urmașă.
Am fost inspirată și de autori ca: Cehov, Dickens, Dostoievski, Shakespeare, Hemingway, Kafka și, desigur, enumerarea ar putea continuă, dar nu aș vrea să domin interviul doar cu nume de autori citiți și care mi-au inspirat de multe ori viața și, câteodată, stilul.
Aș vrea să îl menționez în special pe Octavian Paler, pe care l-am citit prima oară la 18 ani și a cărui filosofie m-a urmărit și mi-a influențat modul de gândire și viață.
– Ați publicat în mai multe volume colective editate în România după plecarea dumneavoastră în Germania, debutând individual cu volumul intitulat sugestiv „Versuri din exilul sufletului meu”. Se înțelege că această despărțire de locurile natale v-a motivat să publicați primul volum personal. Vă rog să ne prezentați câteva detalii, mai ales că volumele dumneavoastră sunt scrise și publicate în limba română.
– Cum am spus și mai devreme procesul adaptării mele în Germania a fost unul complex și intens. Eu nu aveam niciun motiv real să plec din România, în afară sentimentelor frumoase pe care le nutream pentru soțul meu, la acel moment și care a dorit cu orice preț să ne stabilim în anul 2000 în München, el fiind de naționalitate germană.
După cum cei apropiați mie mă cunosc, nu am un caracter materialist și interese materiale de îmbogățire și am să mor româncă, fără să încerc să mă schimb de dragul unei imagini publice false. Acesta este și motivul pentru care scriu și public în limba română ca scriitor, iar ca psiholog iubesc să lucrez cu români și în limba română.
Primul meu volum de poezie este o autobiografie în versuri, exprimarea zbuciumului și conflictelor mele interioare, a suferinței, a regretelor și a frustrărilor mele, dar și a iubirii ce o simt pentru om în general și pentru frumos, adevăr și dreptate.
– Au urmat încă două volume de poezie. Care sunt temele abordate?
– Temele abordate sunt cele care mă reprezintă: iubirea, omul, puritatea sufletului, adevărul, evoluția societății, natura și regăsirea de sine, exprimată sub toate formele enumerate mai sus.
În tot ceea ce scriu este o simbioză între creator și psiholog, de aceea mulți oameni care mă citesc îmi spun că se recunosc pe ei, în anumite momente și etape ale vieții lor.
Deși noi oamenii suntem atât de diferiți, în esența noastră suntem extraordinar de asemănători. Sentimentele și emoțiile, pe care le avem și le trăim, indiferent de natura și interpretarea subiectivă a fiecăruia dintre noi, ne aduc în situația în care să ne dorim să existe cineva care să le dea forma cuvântului scris și rostit, ca un ecou al propriului nostru suflet. De aceea, sunt convinsă că rolul celor care au talentul scrisului este să exprime complexitatea naturii noastre umane, în cele mai delicate și sensibile forme, astfel încât omul să poată să se recunoască, să învețe ce este mai bine pentru el, să fie cu adevărat fericit și împlinit.
Nu trebuie să ne chinuim și să chinuim pe alții cu fricile și coșmarurile existenței noastre.
– Sunteți membră a Societății de cultură româno-germană APOZIȚIA. Despre activitatea acesteia ați publicat și în paginile Revistei Astralis. Cunosc faptul că volumul editat de mine, „Inspirația fluturelui”, a fost lansat în cadrul Cenaclului Apoziția. Ce ne puteți spune despre această societate și despre lansarea cărții?
– Mi-aș fi dorit enorm să fac lansarea cărții în România, dar nu s-a putut și atunci ca membră a Apoziției, m-am gândit că ar fi o onoare pentru ambele părți să fac lansarea ultimului volum de poezie, editat de Astralis, Inspirația fluturelui, în mijlocul membrilor cenaclului și invitaților mei.
Pot vorbi despre activitatea Apoziției până în 2020, când eu m-am îmbolnăvit. Am făcut hemoragie cerebrală cu pareză pe partea dreaptă, trebuind să învăț totul de la zero aproape și am fost obligată să mă ocup de sănătatea mea, jumătate de an fiind internată în spital și două clinici de recuperare.
După experiența trăită, pot spune că, fiind atât de aproape de moarte, consider că mi s-a dat șansa la o nouă viață și de aceea mi-am setat în ultimii trei ani prioritățile altfel.
Ce pot să spun este că am fost mândră de la început să fac parte din Apoziția și să am șansa să cunosc nume importante ale culturii românești din diaspora, personalități marcante ale mișcării de rezistență împotriva comunismului.
Din câte știu, din cauza situației existente în ultimii trei ani, activitățile culturale au fost întrerupte, dar de ceva timp au fost reluate. Fiind foarte activă ca psiholog, nu am avut timp să onorez întâlnirile Apoziției. Mi-am propus însă ca din luna noiembrie să o fac din nou.
– Sunteți colaborator al Revistei Astralis. Publicați poezii sau diverse articole și în alte periodice?
– În ultimii ani, datorită intensificării muncii de psihoterapeut și apoi din cauza stării mele de sănătate precare am rămas să colaborez doar cu Revista Astralis. Îmi doresc din suflet să pot deveni, cât de curând, din nou activă ca scriitor și să revin și la alte colaborări.
– Locuiți în Germania de peste 20 de ani. Ce ne puteți spune despre viața cultural-literară din München? În opinia dumneavoastră, se mai citesc volume de beletristică tipărite sau mai mult cele electronice?
– Münchenul este un oraș cu o viață culturală extrem de bogată și diversă, vorbind de orașul pe care eu îl cunosc de mai mult de 20 de ani, cu pauza pe care a făcut-o întreagă lume la un moment dat, în ultimii trei ani.
Se citesc și volume de beletristică, dar, din generațiile actuale, cei care citesc sunt mai mult interesați de volumele electronice.
– Știu că practicați psihologia de foarte mult timp, activitatea dumneavoastră fiind recunoscută în Germania, bucurându-vă de o frumoasă carieră în acest domeniu, care de altfel nu vă lasă prea mult timp să vă dedicați literaturii, așadar, în dublă calitate, de psiholog și scriitor, ce ne puteți spune despre scrisul ca terapie? Faceți această recomandare pacienților dumneavoastră?
– Îmi iubesc ambele profesii și am încercat să le dau un numitor comun. Mi-am dorit mereu ca tot ce scriu să ajute oamenii să se regăsească și să se iubească pe ei înșiși.
Pentru mine, scrisul, atunci când am început să scriu iar, a fost terapia sufletului meu îngenunchiat de durere, neputință și suferință. De aceea îl recomand mai departe clientelor și clienților mei, ca o formă de autoanaliză și terapie, așa cum recomand pictura, desenul și alte forme de manifestare prin artă a emoțiilor care ne copleșesc, pentru că nu avem puterea interioară să căutăm metode să le dăm o formă de exprimare care să ne ajute să ne vindecăm.
Întotdeauna am gândit și am simțit că, prin profunzimea ei, cultura poate ajuta să ne regăsim eu-ul interior și să ne vindecăm de bolile sufletului și ale minții. Societatea, în care trăim de ceva timp, a devenit o societate de consum focusată pe interese materiale și profit.
Hrana sufletului și a minții, cultura, își pierde din ce în ce mai mult valoarea, precum și alte repere morale, de care generațiile tinere au mare nevoie, să înțeleagă sensul și însemnătatea existenței noastre.
Noi suntem ființe sociale și avem nevoie de comunicare, cunoaștere și înțelegere, pentru noi înșine, cât și pentru semenii noștrii.
– Deși sunteți plecată de atâția ani din România, ați păstrat, după cum se observă din acest dialog, legătura cu oamenii și cu activitățile de aici. Vă rog să ne mai oferiți câteva amănunte
– Cum am spus și mai devreme, eu sunt româncă până în cea mai mică celulă a mea. De aceea, 90% din clienții mei, cu care lucrez ca psiholog, sunt români, iar eu scriu în limba română și public în România.
Rădăcinile mele au rămas bine înfipte în țară și de aceea numesc România încă acasă, după 23 de ani în care am trăit în Germania.
Fiul meu știe că în venele lui curge sânge de român și i-am transmis mândria mea de a fi româncă. Păstrez legătură cu România pentru că îmi iubesc țară și am o mare problemă cu cei care își reneagă originile, rușinându-se parcă de locul unde s-au născut.
– Ne puteți dezvălui câteva proiecte literare pe care le aveți în vedere? Știu că scrieți și proză, așa cum ați dovedit și în volumul colectiv „Amprente pe cerul înstelat”, apărut la Editura Astralis în anul 2018. Veți publica un volum de proză scurtă sau un roman?
– Cu mare drag, desigur. Da, îmi doresc să scriu proză. Am mai multe proiecte și mă gândeam să încep cu o carte care să fie expresia experienței mele după mii de ore de lucru ca psiholog, cu povești de viață prezentate în stil literar.
Nimeni nu vorbește despre ce înseamnă emigrația, cum se distrug vieți, fără ca nimănui să îi pese cu adevărat.
Apoi, aș vrea să public și romane, unul sau mai multe, atât cât voi avea putere și sănătate și, desigur, inspirație și talent.
După boala de care am vorbit mai devreme, creierul rămâne afectat. Eu sunt încă fericită că nu mi-am pierdut multe calitați, dar am și multe limite pe care trebuie să le respect, deoarece obosesc extrem de repede.
– Vă mulțumesc pentru acest dialog foarte interesant, pentru colaborarea cu Revista Astralis și vă doresc succes atât în activitatea dumneavoastră ca psiholog, cât și pe plan literar.
– Aș vrea să vă mulțumesc și eu pentru acest interviu. Îmi doresc din suflet, pentru proiectele mele de viitor, să putem colabora în aceleași condiții minunate ca și până acum.