Apărută de curând la Editura UZP, tânără și ospitalieră casă editorială născută din dorința breslei jurnalistice de a construi și răspândi frumosul în toate direcțiile, noua scriere a lui Adrian Fetecău (Tokyo 2020, jurnalist în pandemie) are, între alte însușiri, una esențială: e străbătută, de la început până la sfârșit, de aerul unei prospețimi acaparatoare. Jurnal obiectiv-sentimental al anului olimpic 2020, care și-a transferat, în realitate, întreaga cohortă a desfășurării în 2021, cartea este oglinda unui examen dificil, prezentat sui generis, pe care nu doar spațiul nipon, ci lumea întreagă a fost obligată să-l treacă. Citind, îți îmbogățești arsenalul cunoașterii cu o multitudine de informații, domeniul sportului fiind predilect, dar nu singular. Inserțiile ample în experiența propriei creativități, să nu uităm că Adrian Fetecău are peste patru decenii de prezență publică în familia celui mai longeviv grup satiric de la noi, VOUĂ, și nu mai puțin de 30 de ani de travaliu jurnalistic susținut la temperatura înaltă a responsabilității profesionale, ei bine, aceste inserții mută greutatea cărții din perimetrul aflării în acela al emoționării. Din acest punct de vedere, deși nu este o lucrare de beletristică, ea capătă valențe artistice clare. Talentul de povestitor al autorului conduce spre această impresie și este remarcabilă lejeritatea cu care îl transportă pe cititor oriunde vrea. Adesea, chiar și în miezul unor amărăciuni a căror duritate nu-l oprește pe narator de la dezvăluiri, făcându-le cu eleganță, dar și franchețe. Este, de asemenea, demn de subliniat că această izbândă literară îi este dedicată lui Doru Dinu Glăvan, președintele de neuitat al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, la sugestia și rugămintea căruia scriitorul a zămislit-o. Iar în acest caz, verbul ,,a zămisli” își revarsă asupra noastră înțelesuri mai adânci decât am bănui la prima vedere. Povestind cu sinceritate despre ceilalți, scoate în evidență cu empatie trăsături pe care le-a descoperit exemplare în interferențele sale cu semenii, în cele mai diferite ipostaze. În fond, Adrian Fetecău vorbește astfel despre sine, căci, la întâlnirea cu cititorul, el vine cu un suflet mare, deschis mereu cu fața spre ceilalți. O asemenea carte, încadrată în coordonatele scrisului elevat, onorează deopotrivă editura și autorul. Cu veritabile autodenuțuri profesioniste ca acesta, despre freamătul unei sensibilități uriașe, mi-aș dori să mă întâlnesc cât mai des.
Firiță Carp