Oana  Stănciulescu : „Când ești jurnalist, meseria se confundă cu ființa ta”

IOAN VASIU: Sunteți, fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute și apreciate jurnaliste din România. Când și unde ați debutat?

OANA STĂNCIULESCU: În 1991, pe când eram încă studentă, am găsit un anunț pe ușa sălii unde avea loc cursul de filosofie, care-i îndemna pe cei care vor să scrie articole să o facă.  Așa am ajuns să scriu primul meu articol, care a fost publicat în ziarul „Dreptatea”, urmând altele în „Formula AS”, unde am făcut de fapt prima  mea  practică  în  presă. Primii oameni cu care am lucrat au fost Sânziana Pop și Toma Roman, profesorul de filosofie care recruta studenți pentru cele două publicații. Din grupul de studenți care am acceptat să scriem am fost singura care a rămas în presă, deși nu eram cea mai talentată dintre ei.

I.V.: De ce ați ales această profesie și nu alta?

O.S.:  Mi-a plăcut întotdeauna să mă informez, să citesc, să știu ce se întâmplă în lume. Am iubit această meserie cred că înainte să știu prea multe despre ea, de când eram la liceu. Cred că am iubit-o dintotdeauna. A fost dragoste la prima vedere, deși sunt absolventa unei facultăți economice. Când ești jurnalist și îți iubești meseria, ești permanent în priză, chiar și în vacanță sau în zilele libere, nu poți să treci pe lângă o știre, pe lângă un subiect și să-ți spui că ești liber. Nu există așa ceva, meseria se confundă cu ființa ta. E o luptă permanentă pentru a spune adevărul, indiferent de consecințe, pentru a te documenta, pentru cauze drepte, în care crezi. La mine a fost foarte simplu, am știut că voi fi jurnalist, nu am avut dubii. Uneori, când glumesc,  spun că sfârșitul vieții probabil mă va găsi cu pixul în mână.

I.V.: Care sunt ziarele și televiziunile la care ați lucrat în decursul anilor?

O.S.: Sunt destul de multe ca să le enumăr pe toate. La începtul anilor 1990 am fost la „Dreptatea”, „Viitorul Românesc”, „Ultimul Cuvânt”, „România Liberă”, „Ziua”. Apoi am câștigat primul concurs organziat după 1989 la TVR, dar până la urmă am ajuns la Tele 7, de acolo la BBC, Pro Tv, unde am fost șef de secție politic, redactor  șef adjunct la „Evenimentul zilei”, redactor șef  la „Cotidianul”, am realizat mai multe emisiuni la Realitatea Tv și la Antena 3.

I.V.: În prezent conduceți EXPRESMAGAZIN.RO; vă rog să vorbiți puțin despre această publicație online.

O.S.: „Expres Magazin” este un titlu vechi, de la începutul anilor 1990. Am luat licența de la OSIM pentru o publicație săptămânală tipărită, din păcate printul este scump în zilele noastre, iar vânzările sunt mici, așa că a rămas doar online. Datorită colaboratorilor, pe site apar frecvent și altfel de subiecte decât cele găsite pe majoritatea publicațiilor, subiecte culturale și istorice.

I.V.: După părerea dumneavoastră, presa online, care a luat amploare la noi în ultimii ani, reprezintă un pericol pentru presa tipărită?

O.S.: Presa tipărită a dispărul la noi înainte ca cea online să ia amploare. Din păcate, din motive diverse, în România nu se mai citesc ziare. Spre deosebire de majoritatea țărilor europene, unde presa scrisă rezistă, în România ea este pe cale de dispariție. Dacă te gândești că cele mai vechi ziare din lume au apărut fără întrerupere mai bine de două secole, îți dai seama că România nu are tradiție în tipărirea presei, și, din păcate, nici în dorința de a le lectura.

I.V.: Se mai poate spune în prezent că presa constituie a patra putere în stat?

O.S.: Din punctul meu de vedere, nu există democrație autentică  fără o presă puternică  și independentă. De aici însă ar putea începe o discuție mult prea amplă pentru a fi dezbătută într-un interviu – cât de independentă și de puternică este presa în acest moment în România? Dacă răspundem la această întrebare, putem afla și dacă mai este a patra putere în stat.

I.V.: Ce pasiune/pasiuni aveți pe lângă cea de jurnalist?

O.S.: Îmi place să citesc, îmi place istoria și mai ales îmi place să cercetez documentele  vechi din arhivele statului, îmi place să descopăr lucruri noi în ceea ce privește trecutul României și să încerc ca prin puterile mele să pun umărul la recunoașterea eroilor, foștilor deținuți politici, fără de care nu am fi putut astăzi să vorbim liber, și de a le onora memoria. Fără trecut nu suntem nimic.

                          Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR