„Vatra veche”, nr. 3 (183), martie 2024. Cronica literară. După 44 de ani!

Poetul Sorin Grecu*, copilul teribil al poeziei Clujului anilor optzeci (cu frecvență la zi la „Școala de boemă clujeană”), „incontestabil campion al stilului smuls: / sentimentele abreviate – iubiri de scurt parcurs” (Maratonist al speranței), îmi reamintește că sunt printre primii comentatori ai poeziei sale, de vreme ce scriam în Echinox, nr. 11/12, 1980, că „Cele patruzeci-cincizeci de poeme pe care le include acest volum manuscris (n.n. – Pudriera cu apă), multe din ele antologabile, poartă marca unui talent disciplinat, care a asimilat experienţe de viaţă şi livreşti ca pe nişte fascinaţii, reflexul unei astfel de atitudini fiind această anatomie curată a vârstelor. Din toate aceste vârste (Mă credeţi ori nu!) derivă o singură vârstă fundamentală: vârsta poeziei”. Dar, atrage atenția poetul: „Voi vedeți în mine mai degrabă golanul proscris/ ieșit pe străzile Clujului taman acu` în apocalips/ decât o persoană/ școlită într-o bibliotecă însuflețită – altfel zis/ singurul capabil să v-arate (salvator) un zapis / emis de elitista școală a boemilor clujeană” (Școala de boemă clujeană). Când au trecut cei 44 de ani nu știu, parcă ar fi fost ieri, cel puțin dacă am în vedere că Sorin Grecu este tot copilul teribil al poeziei Clujului („azi – aceeași oaie neagră / te încăpățânezi să hălădui prin furnicar/ însă paradoxal dai de un uriaș câmp viran / ticsit cu suflete moarte / preocupate să dea instant lovitura vieții” – Ieșirea într-un oraș fără conținut), care-și flutură cu aceeași dezinvoltură și lipsă de inhibiție steagul versurilor sale, ca pe o datorie mereu neachitată, pentru că și-a deschis multe conturi în care și-a depozitat elanurile vârstelor pe care le-a trecut prin tot felul de vămi, revoltele, visele, amăgirile și dezamăgirile, rămânând însă la înălțimea (și la propriu și la figurat), care i-a dat distincție și l-a impus ca pe o voce singulară în orașul care încă se caută pe sine, cu poeții săi care n-au vrut să-l părăsească seduși de mirajul Capitalei, de la Aurel Rău la Adrian Popescu, de la Ion Mureșan la Marta Petreu… Alergător singuratic de cursă lungă, greu de afiliat, Sorin Grecu așteaptă pentru poezia sa acea critică detașată de conjuncturi și interese, care să-l așeze la locul lui, inconfundabil, mai degrabă de liant între generații și aspirații literare. Poezia sa a ajuns acum, la maturitate, să aibă suflul tinereții în care și-a căutat drumul în poezie: „adolescent pe-atunci/mă pregăteam să devin poet / începusem și io să combin versuri /le recitam cu mândrie celor mari” (Adevăr poetic și sex oral). A ajuns poet, dar a urcat frumos în vârste, rămânând în vârtejul unei lumi pe care o visa mai bună și în care continuă să intre măcar în armonie cu sine, cel care nu se poate desprinde de trecut: „Nimeni nu te mai vizitează în ultima vreme/ decât poate firescul/ sau amintirea vreunui eveniment traumatizant/ din copilărie” (Purgatoriu). Poziția sa față de starea poeziei e polemică, acuzatoare: „Ați început să emiteți atâta poezie / inflaționistă încărcată cu vibe” (Adevăr poetic și sex oral); „dacă-mi retrag urgent oștirile de cuvinte/ veți rămâne cu aceiași guriști stipendiați/ așii felațiunilor din Carpați / meritocrații literelor sulemenite cu ir” (Dacă-mi retrag oștirile de cuvinte). El rămâne poetul stărilor de spirit cotidiene, în ipostaze comune sau insolite, presărate cu flashuri aduse din diverse amintiri, inclusiv din timpul inocenței: „ca dintr-un gheizer mi-au țâșnit în memorie / întâmplări demult uitate/ stăteau cufundate/ în subconștientul genetic fără glorie” (Testamentul ascuns al tatălui). Pune frecvent în balanță prezentul, cu un trecut care capătă adesea valențe paradisiace, dovada cea mai elocventă fiind transformarea unei embleme a ludicului, „Alunelu”, într-una a jocului politic „A lu’ Nelu”, cu toate conotațiile „evoluției” sensului, într-o proiecție a fatalității: „curând va veni şi clipa când/ carnea ţi se va desprinde de oase/ iar sufletul de trup” (Purgatoriu). Destinul omului contemporan e pus în orizont metafizic, dar supus unor idoli care sucesc gândul rânduielii creștine „Ăștia vă sperie mereu/ cu ceva din ce în ce mai josnic și greu: / zilele de azi ar fi cele de pe urmă – și nu cum le-a rânduit bunul Dumnezeu”, salvarea fiind selectivă: „doar cei cu simțuri dezvoltate mai pot azi privi / în ochi adevărul – care transformă noaptea în zi!” (Sacrificiu). Sunt ridicate la fileu liric vulnerabilitățile condiției de poet, vânată de ignoranții care fură biografia acestuia, râvnind la câștigurile sale, reușind, paradoxal, să genereze nu pierdere, ci câștig: „e prima zi de libertate absolută din ultimii ani” (Ziua când ți-au furat biografia). Sorin Grecu își ia unele libertăți de limbaj, fără să abuzeze de lipsa de perdele, și scrie despre sine, fără rețineri, fără prejudecăți în valuri de sinceritate dezarmantă pentru performerii ipocriziei, rămânând un Maratonist al speranței: „alergător fără mas/ spui asta fără vreo urmă de îndoială / în ciuda acțiunilor ratate/ a pachebotului căruia îi năvălește apa în cală/ și-a vieții ce funcționează în regim de avarie:/ la final sufletului tău o să i se facă dreptate”. Evocă orașul boemiei sale, scrie despre „Secretele murdare ale orașului”, fiind forțat de împrejurări să nu se lepede de poezia socială, într-un „oraș mistuit de licheni și lichele”, „să mă salvez cumva de monștri/ intruderii fără de număr ai noilor smârcuri/ ce-apar și ei cu fiecare clipă ce trece” (Dejunuri în stradă și alte măscări). Despre ofensiva poetică a lui Sorin Grecu „Unii ar zice c-ai luat-o razna mergi deja prea departe”. (Instrument de monitorizare a demonilor), dar nu poate rămâne impasibil când vede „cum crește nimicul și a devenit deja nimicitor”. Sorin Grecu e cronicarul în versuri al orașului său, consemnând întâmplări care nu se văd, parte a unei realități refugiate în imaginar, scrie uneori „cu urme întoarse, ca-n comunism”: „sunt obligat să scriu derutant / pentru obișnuitele lentile de contact” (Scriu cu urme întoarse ca-n comunism), în care identitățile, de orice fel, au fost înlocuite cu monstruozități, spațiul mioritic fiind, pe rând, diluat, fezandat, apoi confiscat, încât ajungi să „îți cauți ființa în vechi ilustrate”. Deși, autorul știe adevărul peremptoriu: „chiar și rescrisă – viața n-o mai aduci înapoi!” (Începi să-ți rescrii poemele). Cartea e computer-tomografia unui destin literar, care a trebuit să învingă poezia, să se învingă pe sine și să cucerească lumea. E posibila trinitate a lui Sorin Grecu, cel care crede că a „descoperit poate prea târziu”, „chipul bunului Dumnezeu”. (Paradis în comă), dar mai bine mai târziu decât niciodată: „însă acum/ lupta cu tenebrele a chiar început/ contempli deja singurul drum/ pe care ești lăsat să mergi/ atât ai putut:// înarmat cu o cruce și-un mănunchi de vergi/ iar rugăciunea părintelui – un scut!” (Boxul lui Dumnezeu). Sorin Grecu își trăiește suferința cu demnitate și cu încredere în mântuire prin propria lui biografie, cu toate ale ei, bune ori mai neinspirate, dar aduse sub cupola iubirii și credinței, ca o împăcare cu soarta, dispus să se gândească „la concluzivul poem/ pe care să-l inscripționezi într-o piatră/ departe de lucrurile lumii care gem/ și de cuvintele care latră”. (Preumblare prin bibliotecă) Constată, ca-ntr-o spovedanie: „ce viață am avut! tot împărțind pumni în dreapta și stânga/ rușinoasă îmi părea îngenuncherea pe-orice prag/ sensibilitatea asumată mi-a fost numai punga/ (așa se-ntâmplă când părăsești definitiv strunga)// de-acum voi încerca regăsirea Dumnezeului drag!” (Ah, ce-aș fi vrut). Astfel, cuvintele poetului își găsesc calea, iar acesta adevărul și mântuirea.

*Jurnalist, scriitor, om de televiziune din Cluj-Napoca, născut la 6 februarie 1962, la Cluj. Absolvent al Facultății de Filologie din Cluj-Napoca. A practicat pe timpul comunismului următoarele munci: paznic de noapte, muncitor necalificat, librar. După 1989, a fost profesor de limba română, jurnalist și reporter de televiziune la importante publicații și posturi de televiziune, naționale sau regionale. Opt cărți de reportaj publicate, multipremiate, cum premiate (cu notabile distincții din țară) sunt și reportajele sale Tv.

 Nicolae Băciuț