◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.04.2024

Eugenia Crainic,
„Studenta criminală” – vinovat fără vină

Ziarista Eugenia Crainic, pasionată de anchete jurnalistice criminalistice, a scris un roman inspirat dintr-un eveniment real. În urmă cu câțiva ani, presa județeană și națională a ocupat paginile prime ale ziarelor despre o crimă dintr-un cămin studențesc al Facultății de Medicină din Timișoara. Ziarele relatau că o studentă dintr-un oraș arădean a ucis un bărbat chiar în căminul studențesc, după care Studenta și prietenul ei au tranșat cadavrul, spre a se debarasa fără martori de el. Până la urmă, ancheta a stabilit vinovăția tinerilor, aceștia fiind condamnați la mulți ani de închisoare. Ceea ce am scris până acum pare o știre de ziar, sintetică, fără numele inculpaților și victimei, cică pentru a nu influența actul de justiție. Curând, presa a uitat evenimentul, fiind preocupată de altele la fel de spectaculoase, așa cum le place cititorilor pasionați de întâmplări tragice, așa ca în filme. Mai spun vorbele că „viața bate filmul”.

Mărturisește Eugenia Crainic că a manifestat un pătimaș interes ziaristic pentru asemenea evenimente. Citea romane polițiste, participa la anchete, avea opinii și adeseori continua investigațiile din pură curiozitate. Așa s-a întâmplat și în cazul Studentei criminale, un titlu ademenitor pentru cititorii de romane polițiste. Consuma mult timp pentru documentare, din poziția jurnalistului, iar oamenii „colaterali” ofereau multe informații ce nu puteau fi obținute de către autoritățile anchetatoare. Mai mult, uciderea și profanarea cadavrului a stârnit o puternică stare emoțională, autorii fiind tineri studenți, cu o aparentă biografie curată, inteligenți și cu aspirația spre un elevat viitor profesional.

Ce face autoarea romanului, spre a valorifica ceea ce se cunoaște din presă și „a născoci” alte cele care să dea textului o nouă mixtură evenimențială, fără a se îndepărta de suplețea narativă oferită de realitate? (Nefiind cititor de romane polițiste, am suportat o intensă încărcătură emoțională, prin chiar inserția în narațiune a unor „fapte colaterale”. Am trăit alături de personaje, mi-am stimulat cu anticipație curiozitatea și am fost încântat de auxiliile adăugate de autoare, fără a-mi da seama care dintre acestea sunt improvizate, care reale și care fantazări narative).

Deci, Eugenia Crainic – Studenta criminală, roman, Editura Mirador, Arad, 2018. Roman de debut. Începe cu scrisoare către cititor, semnată Eugenia Crainic, cu dragoste ucigătoare. O scrisoare explicativă: ”mi-au plăcut poveștile din jurul unor crime”. Seamă ”cu o portocală”, pe care trebuie s-o desfaci ca să-i simți gustul, după cum un om își țese povestea căutând drumul spre criminal. Ce motive are un criminal să repete gestul lui Raskolnikov: bani, gelozie, ură ? E prea banal, ar fi spus autoarea. E nevoie de „cosmetizare”, voi deveni „cosmeticiană de crime”. Începe: 3 august. Studenta criminală se plimba cu un geamantan mare prin parcurile Timișoarei, pe o căldură sufocantă, încercând să scape de cadavrul „țiganului împuțit”, tranșat și înghesuit în bagajul sinistru. Deja cititorul se regăsește în deplină atmosferă de roman polițienesc, cu cadavru tranșat, purtat într-un geamantan printr-un oraș sufocat de căldură. Anchetatorii se străduiesc să găsească un criminal, să ofere dovezi și „să încheie cazul”. Trebuia dovedit cine e victima, cine e ucigașul, care sunt mobilurile și circumstanțele.

Autoarea – ziarist decupează, cu un talent de expert, conturul personajelor, pe măsură ce ancheta înaintează spre deznodământ. Sub presiunea opiniei publice, rând pe rând se descoperă câte o parte din adevăr, deși fiecare nouă secvență menită să aducă lumină creează noi suspiciuni și aduce în scenă supoziții. În merțanul negru al victimei, regăsesc actele proprietarului și părți componente ale cadavrului hăcuit: Ilarie Covaci, 62 ani, vicepreședinte al Partidei Romilor. A fost clientul unei studente prostituate, Claudia Baran. Din București, se trimite pentru urgentarea anchetei „un fotomodel masculin și o pipiță”, „un exemplar feminin de excepție”, psiholog criminalist, specializat în devianță comportamentală. Ofițerii Leon Damian și Sofia Roth. Știre de ziar din Timișoara: „Adrian Dima, de 20 de ani, student în anul întâi la Medicină a supraviețuit unui act suicidar. Originar dintr-o comună din județul Bihor, tânărul se afla în vacanța studențească la Timișoara … pentru o serie de examene restante”. În Complexul studențesc 2, studenta medicinistă Claudia Baran a închiriat o cameră la cămin, ea fiind prietenă, mărturisește portarul, cu Adrian.

Apoi: „– Mă predau. Sunt Claudia Baran. Eu l-am omorât pe Ilarie Covaci. Eu, împreună cu Adrian, iubitul meu: Adrian Dima”. Cazul părea rezolvat. Cititorul a ajuns abia la pagina 44, întrebându-se poate: ce mai poate fi interesant, în lecturarea celor alte aproape 200 pagini. Avem identitatea victimei și cunoaștem criminalii ! Speranța polițiștilor anchetatori, la fel ca și așteptările cititorilor, că vor avea/ citi un caz complicat și nu unul banal, plictisitor, se năruie.

Imaginația și perspicacitatea scriitoricească a Eugeniei Crainic salvează narațiunea. Cum? Construirea punctului culminant și a unui deznodământ imprevizibil întreține specificitatea genului polițienesc. Nu vom avea măsura amestecului de realitate și imaginar în Studenta criminală. Să justificăm. Leon și Sofia intră în posesia telefoanelor, gadjeturilor, a „caietului de biologie” al Claudiei, obțin informații colaterale și, în căutarea dovezilor și a motivațiilor, creează înflorituri pline de farmec și fremătare. Analizele psihologice descoperă devianțe comportamentale, consecința unor complexe din copilărie și ale unor marcaje psihice subconștientale. De pildă, Claudia este violată la 13 ani de pastorul Mihai, fiind încredințată acestuia de părinți, ca „să scoată dracii din ea”. Relația sexuală continuă, iar în ziua horor din camera 5, acest pastor – personaj grotesc – era ascuns sub pat, contribuind la ucidere. Cei doi se întâlnesc periodic: „Iar mie, mărturisește Claudia, ajunsese să-mi placă. În fond scăpam de acasă, din casa aceea întunecată de un bigotism extrem, goală de minte, de educație, de cultură, de tot”. Urmează gândul psihologului („psiholoagă”?): „Un viol nefericit a transformat o adolescentă într-o dependentă de sex”. Fapt de care profită Adrian, iubitul studentei, care se folosește de ea pentru a câștiga bani: „Adrian o forțează să se culce cu tot felul de jegoși, pentru bani”.

Ancheta și scenariul abil construit cu pastorul odios constituie o inspirată scenă de film. Iată portretul nemernicului în straie de cuvios: „mărunt de statură”, „nas rotund ce aduce a scorușă”, o gură trădând „răutate și înverșunare, obraji rotofei și brăzdați de cuperoză”, „un experiment genetic nereușit”. Scriind despre personaje și constatând caracterul acestora, am început să plutesc într-o stare emoțională macabră despre specimene de indivizi care viețuiesc alături de noi într-o parșivitate extremă, mascată de cuvioșenie. Până la urmă, finalul pare înduplecat: odiosul pastor contribuie la ucidere.

O secvență superbă cuprinde înfiriparea dragostei între ofițerii sosiți din capitală: criminalistul Leon și psihologul Sofia. E o admirabilă nuveletă de dragoste între doi oameni frumoși, inteligenți, seducători și sentimentali. E partea cea mai reușită, prin dialoguri, gesturi candide, iubire pură și dragoste împărtășită. Romanul merită lecturat, cu marcherul, în liniște și cu pasiunea unui cititor invulnerabil emoțional.

Prozatorul Radu Țuculescu afirmă că Eugenia Crainic este „o bună cunoscătoare a sufletului omenesc”. Are portrete excelent creionate, „alcătuiește discrete analize psihologice și situații pline de suspans”. Dialoguri dinamice, puzzle exploziv, multicolor, atins de mister, alternează tonalitățile, dând un bun roman cu adevărat polițist. Iar Lucia Verona, prozatoare și dramaturgă, remarcă un „roman polițist de succes, scris cu talent și curaj, cu siguranța de reporter”. La sfârșitul anului trecut (2023), încurajată de succesul debutului, Eugenia Crainic publică proză scurtă în volumul Oameni care m-au trăit, o carte de „terapie curată”. Textele sunt scrise „curat, deștept și fără filtru, cu umor, iar autoarea s-a născut ”să povestească”.

Înzestrată cu seriozitatea scrisului, pricepută și pasionată de subiecte tari, cunoscătoare a subtilităților limbii române, Eugenia Crainic are har de narator și talent de prozator. Construiește narațiuni după o arhitectură modernă, folosindu-și imaginația pentru ornamentații estetice și rațiunea pentru coerența discursului. O aventură a scrisului se scurge din sufletul său, ispitit de cunoaștere și râvnind spre adevăr, peste care presară un umor inteligent, sănătos și serios. Totodată presară frânturi din propria personalitate, în alcătuirea personajelor, regăsindu-se în fiecare, fără a se confunda cu vreunul. Sursa rămâne totuși realitatea, iar Eugenia dispune de zestrea ziaristului de investigație, din perspectiva căruia creează suple și răscolitoare proze polițiste.

 

    Anton Ilica/UZPR, Filiala Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *