◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro21.09.2024

UE amână pe termen nedeterminat strategia europeană pentru apă; agricultura, marele consumator

Retragerea inițiativei pentru apă de pe agenda Comisiei Europene a stârnit temeri în rândul ONG-urilor de mediu că ambițiile Europei în materie de climă vor fi astfel reduse. Inițiativa privind durabilitatea apei a fost menită să fie o strategie globală a UE în domeniu, tratând probleme precum utilizarea durabilă a apei și rezistența la schimbările climatice. Potrivit Euractiv, la o conferință de presă despre viitorul inițiativei, purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru mediu, Adalbert Jahnz, a spus că „nu există un moment anume stabilit pentru a o anunța”.

ONG-urile de mediu au declarat că decizia Comisiei este o urmare a recentelor demonstrații violente ale fermierilor din întreaga Europă. „Măsura nu are sens și poate fi direcționată doar spre câștiguri politice în perioada premergătoare alegerilor”, a spus Claire Baffert, de la Biroul pentru Politică Europeană al WWF.

Agricultura este cel mai mare consumator de apă, reprezentând aproximativ 70% din extrasele de apă dulce din lume, potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură. Anul trecut, Parlamentul European și Comitetul Economic și Social European (CESE) au lansat un apel comun pentru ca UE să adopte un „Acord albastru” cu obiectivul de „reducerea amprentei de apă în agricultură, industrie și consumul casnic”. Și președintele Comisiei, Ursula von Der Leyen, a anunțat că inițiativa privind rezistența la apă va rămâne o prioritate pentru sfârșitul mandatului.

Maroš Šefčovič, vicepreședintele Comisiei responsabil pentru politicile ecologice, urma să prezinte detaliile planului la 12 martie 2024, dar ordinea de zi provizorie a reuniunilor săptămânale ale Comisiei nu menționează această inițiativă și nicio altă dată nu a fost încă stabilită pentru prezentarea acesteia.

Unele țări membre ale UE – Portugalia, Cipru, Italia, Ungaria și România – și părți interesate, cum ar fi EurEau, Federația Europeană a Asociațiilor Naționale de Utilități de Apă solicită de multă vreme o strategie de a apei la nivel european. (redacția UZPR)

Foto: pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *