În copilărie, atunci când educatoarea de la grădiniţă m-a întrebat ce personalităţi vin în vizită la noi acasă, ţin minte că i-am răspuns: „Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Adrian Păunescu…”. Şi, vrând s-o impresionez şi mai mult, am continuat: „ Mihai Eminescu, Ion Creangă, Tudor Arghezi şi Mihail Sadoveanu.”
Neîncrezătoare, aceasta a murmurat îngândurată: „Chiar aşa?” Iar eu, ca să-mi întăresc spusele, i-am zis: „Păi, Mihai Eminescu şi aseară ne-a fost musafir!”. Doamna nu m-a mai întrebat nimic, iar eu, chiar dacă nu-l văzusem niciodată pe marele poet în carne şi oase, eram convinsă că acesta ne vizitează seara, undeva după orele opt, când toţi copiii de vârsta mea dorm. Şi, apoi, observând că tatăl meu vorbeşte tot timpul despre el afirmând că: „Poezia lui Eminescu îi poate împăca pe certaţi. Eminescu este cu noi. Să-l apărăm pe Eminescu! Prin el – suntem o ţară!”, bănuiam că acesta nu este doar o mare personalitate, ci ne este şi rudă. Mai ales că toate tablourile care-l reprezentau erau aşezate pe perete lângă fotografiile noastre de familie. Iar Luceafărul literaturii române probabil că locuieşte undeva într-o ţară îndepărtată.
Din acest motiv, aşa cum învăţam din versurile lui Grigore Vieru, ale Leonidei Lari ori Dumitru Matcovschi, care se bucurau de fiecare dată când mă auzeau cum recit, memoram şi poeziile lui Eminescu. Ca la întoarcerea lui acasă să ştie că nu l-am uitat.
Însă, mărturisindu-i aceste gânduri şi tatălui meu, el nu m-a contrazis, ci mi-a confirmat, într-un fel, bănuielile mele, zicându-mi că: „Eminescu nu este doar al nostru, ci al întregului popor.” Ei, aici nu prea l-am înţeles, dar m-am gândit că suntem un neam numeros.
Apoi, mult mai târziu, am conştientizat ce-a vrut să spună: Poetul nostru naţional ne-a ajutat să fim împreună. El este astăzi aşa cum a fost şi ieri. Şi atâta timp cât îl vom avea pe Eminescu, sufletul nostru nu va rămâne decât unul frumos!
Doina Dabija