În ziua de 16 decembrie a.c. a trecut în neființă, după o lungă și grea suferință, gazetarul, publicistul, eseistul și filosoful Grigore Traian Pop, prezență activă și incitantă decenii în șir în presa craioveană și bucureșteană și în cercetarea arondată științelor sociale, în viața literară și artistică.
Absolvent al Facultății de Filosofie – Universitatea din Cluj Napoca, ulterior profesor și redactor la revista de cultură „Ramuri” din Craiova, Grigore Traian Pop a excelat în anii `60-`70 ai veacului trecut printr-o scriitură de calitate, spirit polemic și substanțialitate în tot ceea ce a întreprins ca slujitor al condeiului, critic al ideilor și cronicar al evenimentelor la care a fost contemporan.
A colaborat cu o întreagă pleiadă de profesori și jurnaliști – Ilie Purcaru, Alexandru Piru, Paul Anghel, Alexandru Surdu, Mihai Ungheanu – și a funcționat în mai multe redacții (cotidiane, săptămânale și alte periodice de cultură și de specialitate), între care „Scînteia tineretului”, „Revista de filosofie”, „Dimineața”.
Autor al unor cărți de istorie și de istoria filosofiei românești și universale, Grigore Traian Pop a avut parte și de un incontestabil succes la public. Amintim în acest sens: „Reviste de filosofie și sociologie”, vol. I, 1979, vol. II, 1983, „Titu Maiorescu. Prelegeri de filosofie” (împreună cu acad. Alexandru Surdu), 1980, „Lecturi filosofice”, 1991, „Mircea Eliade și Nobelul interzis”, 1998, „Mișcarea legionară”, 1999, „Cărțile nescrise”, 2010, „Gulagul lui Socrate”, 2011.
A publicat, de asemenea, romane și antologii de proză și poezie: „Șarpele care-și înghite coada”, 2004, „Pocher și ringenspiel”, 2006, „Eu, Toma evreul”, 2008, „Asasinul lui Kierkegaard”, 2009, „Mirmidonii doctorului Mengele”, 2013, „O mie și unul de poeți post-decembriști”, 2013 (două volume).
Grigore Traian Pop a practicat gazetăria ca exercițiu intelectual, ca o profesiune de credință nemărturisită, întru adevăr, cu sagacitate, vădind adeseori o ironie dezinhibată, subtilă și profund reconfortantă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Mihai Milca
2 comentarii pentru “Grigore Traian Pop (1939-2023)”
Drum lin in Lumina, Frate !!!!… Condoleante distinsei sale Doamne, Lucia. … Am fost convins, pana la finalul lecturii, can ferparul este scris de Lucia ,daca nu cumva dictat de el, de GreTePop,Luciei. Pe viu, fata la fata, me am vazut de cateva ori prin 2010 so 2011, in sala de lectura a Bibliotecii Academiei. El, Hristu Candroveanu, Ion Cristoiu.
nu se spune niciodată ” a trecut în neființă” despre un om, ci eventual… la cele veșnice sau a urcat la ceruri etc.Neființă este piatra, de pildă, spre deosebire de sufletul omului care este nemuritor, prin urmare nu poate deveni prin moarte „neființă „. Grigore Trian Pop a frecventat lumea scriitorilor la Casa Monteoru, în fapt Casa Scriitorilor, pierdută cu voie sau fără de voie de eternul președinte N.Manolescu, în favoarea unor obscuri moștenitori, peecum și grădina-terasă din spatele fostului Muzeu al Literaturii din Bd, Dacia. Aparent distant și greu abordabil, GTP nu a fost ceea ce se cheamă un „filosof”, ci un tip reflexiv, de o rară noblețe și eleganță sufletească. De altfel nici Cioran nu a fost filosof, cum mulți nu pregetă să-l numească, ci mai curănd un gănditor, un moralist, un eseist. GTP, un matein, asemeni prozatorului Stefan Stoian, pe care îi lăcea să-l imite și evoce în cele mai neverosimile ipostaze, a trăit prin cărțile sale ceea ce se cheamă „la tragedia dell’incompiuto”, ceea ce nu l-a împiedicat să aibă ca și conviv, un spirit de observație și un umor al discursului fabulos, cum numai prietenul ns. fantasmaticul Costi Stan, avea.