◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.07.2024

Casa Bodrogană – conexiune între esențe

Pe ruta : Arad- Pecica, dacă virezi la stânga, de pe șoseaua națională 7, te înscrii pe drumul comunal 86 A. Înainte de a intra în Pecica, la aproximativ 20 de km de municipiul Arad, se deschide în fața ochilor o așezare rurală, situată pe malul drept al râului Mureș,care îți fură ochii prin frumusețea și varietatea peisajului. Satul Bodrogu – Vechi.  Înscrisuri ancestrale atestă existența acestui sat încă din anul 1233, când era cunoscut sub denumirea Hodoș – Bodrog. Cronicile dau mărturie că alegerea denumirii a fost influențată  de numele mănăstririi ridicată în imediată vecinătate, în secolele al VII–lea sau al VIII-lea. Pe de altă parte, tradiția pare să fie de altă părere, și anume că satul ar fi mai vechi decât mănăstirea și că acesta a influențat numele mănăstirii. Cert este faptul că destinele celor două  – mănăstire și sat – s-au împletit mereu în istorie și e aproape imposibil de imaginat să o scoți pe una sau pe cealaltă din context, fără ca întregul pe care îl alcătuiesc împreună să nu fie trunchiat.

Cu privire la Mănăstirea Hodoș – Bodrog, bătrânii călugări erau convinși că este una dintre cele mai vechi așezăminte monahale de pe Valea Mureșului și că a fost reclădită (din motive de vicisitudini ale vremurilor) de trei ori, pe același loc și din același material.

Apele Mureșului le-au oferit bodroganilor o serie de binefaceri (un sol foarte mănos, de exemplu), dar au și creat un mare neajuns: aproape în fiecare primăvară, viiturile mari de ape se revărsau pe toată întinderea pădurilor, iar până la retragerea lor, satul rămânea izolat. Ca să nu mai vorbim de situația în care țăranii erau nevoiți să parcurgă distanțele cu luntrea, când mijlocul satului era inundat.

Între anii 1840 – 1841 a fost deviată albia râului, îndreptată, fiind eliminată curba de circa 3 km, pe care o facea apa. Astfel, Mureșul a fost scurtat, aspectul acesta reducând într-o bună măsură inundațiile, fără ca ele să poată fi total eradicate. Acestă realitate a fost demonstrată și în istoria mai recentă, mai exact în anii 1970 și 1975, când datorită apelor revărsate ale Mureșului, atât bodroganii cât și pecicanii au trebuit strămutați în Bodrogu- Nou, Călugăreni, Zădăreni, Felnlac. După strămutare, în Bodrogul – cel dintâi stătător –  au rămas doar localnicii vârstnici.Tinerii și-au găsit rostul prin alte părți, iar după moartea bătrânilor, casele au fost vândute unor locuitori din Arad sau Pecica, care le-au folosit drept reședințe provizorii. În timp, zece persoane aflate în această situație, au devenit aici rezidenți permanenți. În prezent, doar două dintre cele treizeci de case din satul vechi mai aparțin localnicilor originari.

Ni s-a părut ncesară această incursiune în timp și spațiu pentru a crea premisele introducerii  celui „responsabil” de subiectul pe care ni l-am propus. Este vorba despre Adrian Ponta, inginer zootehnist de profesie și pasionat de istorie și de cultură veche. Acesta își are rădăcinile în pământ pecican. De mic copil a fost cucerit de spațiul de poveste al Bodrogului Vechi, iar sentimentul a crescut odată cu maturizarea domniei sale. Așa încât, în anul 2007, a cumpărat o casă țărănească și a început să viseze.

Dorința sa a fost să readucă în prezent o lume străveche, plină de miez. Cu atmosfera, obiceiurile, stilul de viață, activitățile și deprinderile gospodărești ale țăranului român din Ardeal, de acum o sută de ani. Și-a propus să reînvie arhetipul țăranului gospodar într-un spațiu special, cu tot ce-l reprezenta și îi era caracteristic. Așa s-a născut Casa Bodrogană, situată între locul fostei primării (dărâmată de inundațiile din anul 1932)  și Monumentul Eroilor Căzuți între cele două Războaie Mondiale.

Este un proiect, pe care domnul Ponta l-a pornit singur, pentru ca apoi să i se alăture familia, apropiații și, în cele din urmă, consătenii. Deși nu au manifestat inițial prea mult interes, au început să fie curioși, să vină să vadă, să atingă și astfel, treptat, și-au schimbat optica. Obiectele din gospodăria simbolică reprezintă atât interiorul, (veșminte, mobilier, vechi obiecte de uz casnic), cât și exteriorul casei ardeleanului străvechi, autentic, multe dintre acestea întruchipând munci agricole sau meșteșuguri specifice Câmpiei de Vest, (tâmplărie, fierărie, pielărie, prelucrarea cânepii, a lânii și laptelui, tăierea porcului). Dornic să înzestreze această gospodărie specială cu lucruri pe care le-a văzut în trecut, la familia lui sau la alte familii, Adrian Ponta a pornit în căutarea lor și a avut bucuria ca pe unele să le găsească.  S-a hotărât, apoi, să le dea utilitatea pe care au avut-o inițial. Am selectat din această categorie  o batoză, în starea ei originală, achiziționată în anul 2018, dar și o semănătoare tip Stoper, pe care intemeietorul Casei Bodrogane o avea fixată în memorie din primii ani de viață. A găsit-o după multe căutări, îngropată în pământ ( la un sălaș). A recondiționat-o și a adus-o în stare de funcționare. „Mi-aș fi dorit să pot arăta și aspecte de etică și de moralitate din acele vremuri”, ne mărturisește domnul Ponta și simțim în subsidiar o  frustrare, pe care o înțelegem și o împărtășim.

Spațiul gospodăriei străbune și-a deschis sărbătorește porțile pe data de 15 august 2023, cu ocazia „Întâlnirii fiilor satului Bodrogu – Vechi”. Tocmai pentru a-i bucura pe cei dornici să se întoarcă la origini, să se regăsească, să retrăiască amintiri, legătura cu strămoșii, vechile tradiții și obiceiuri ale locului, care le-au dat identitate.

Goștii (a se citi: vizitatorii, musafirii) au avut și au posibilitatea să facă în acest loc, de aducere aminte, o paralelă între prezent și trecut. Să compare munca grea și nesfârșită a bătrânilor noștri de acum o sută de ani pentru a pune familiei pâinea pe masă și noi cei de azi, pe care tehnologia și progresul ne fac să strâmbăm din nas la corvoadă și munca fizică . Și, totuși, în vremurile acelea grele,dar pline de substanță “ casa era casă, familia era familie și copiii creșteau curați, educați și sănătoși. Pământul era lucrat în întregime, iar în perioada interbelică, prețul grâului se stabilea la bursa din Brăila”.Ne aduce aminte, cu regret, domnul Ponta.

Lumea aceasta arhaică, adusă în prezent, vine să ne amintească și să întărească expresii de genul „Cine nu-și cunoaște trecutul, nu are viitor”. Nu este limbaj de lemn, nici „formă fără fond”, cu care să împăunezi discursuri demagogice cu tentă populistă. Are miez, un adevăr, care s-a verificat și se verifică mereu, atât la nivel micro, cât și la nivel macro. Nu trebuie să fii vreun geniu ca să realizezi că fără temelie sau cu fundație precară, zidirea se va fisura, pentru ca apoi să se prăbușească. La propriu și la figurat.

Revenim și conchidem că, prin existența Casei Bodrogane, suntem provocați la o întâlnire cu noi înșine, pentru a face posibilă conexiunea între două tipuri de esențe: cea individuală, efemeră cu cea colectivă identitară, deci perenă.                                                  

                                                                                  

 

Rodica Bibarț – Oros

Foto: Adrian Ponta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *