La începutul lunii noiembrie 2025, Asociația Club Sportiv Karate „Pas cu Pas” Bacău a participat în orașul japonez Matsuyama la cea de-a XI-a ediție a Campionatului Mondial de Karate Shotokan JSKA (Japan Shotokan Karate Association). Evenimentul, care a reunit 31 de țări și aproape 750 de sportivi, a reprezentat pentru delegația română, din care au făcut parte şi sportivii băcăuani, o confruntare cu tradiția, rigoarea și performanța autentică a karate-ului nipon.
Băcăuanii au avut în componența lotului național trei reprezentanți: Larisa-Maria Popa, o sportivă de numai 9 ani, deja multiplă medaliată la competițiile Federației Române de Karate; Georgiana Ghiuri, în vârstă de 17 ani, sportivă cu rezultate solide la nivel național și internațional, în prezent transferată la Sportul Studențesc și antrenorul Octavian Goga, un nume consacrat în karate-ul românesc, multiplu medaliat și campion european ESKU în 2020.
Competiția a debutat cu un seminar tehnic condus de maeștrii japonezi Shinji Nagaki, campion mondial la kumite WKF în 2004 și Mitsuru Nagaki – tatăl său, instructor-șef al Japan Shotokan Karate Association. A fost o lecție de tradiție, disciplină și perfecțiune tehnică, care a pregătit participanții pentru două zile intense de concurs.
Primul moment de emoție pentru sportivii băcăuani a venit odată cu intrarea în competiție a Larisei Popa, înscrisă la probele de kata individual și kata echipă. Nivelul tehnic s-a dovedit extrem de ridicat, categoria fiind dominată de sportive din Japonia. Cu toate acestea, Larisa a reușit o performanță remarcabilă, încheind concursul pe locul al treilea și obținând astfel prima medalie mondială câștigată în Japonia de un sportiv băcăuan.
A urmat intrarea în concurs a Georgianei Ghiuri, prezentă la probele de kumite și kumite shobu sambon. Deși evoluția sa a fost solidă și demnă de apreciat, sportiva a fost eliminată de o reprezentantă a Namibiei, într-o categorie puternică și extrem de competitivă.
Ultima zi a campionatului a fost dedicată categoriilor de seniori. În proba de kata 40–50 de ani, antrenorul Octavian Goga a reușit să treacă de mai multe tururi, demonstrând experiență și calmul specific unui sportiv complet. A cedat însă în fața germanului Tibor Weiss, ratând podiumul și clasându-se în final pe pozițiile 5–7, un rezultat valoros în contextul nivelului ridicat al competiției.
Pentru sportivii clubului băcăuăn, experiența trăită în Japonia este specială. Au reprezentat România în patria karate-ului, au concurat cu cele mai puternice școli din lume și s-au întors acasă cu o medalie istorică, dar și cu o încredere nouă în drumul lor sportiv. Rezultatele obținute confirmă seriozitatea pregătirii, devotamentul antrenorilor și potențialul tinerilor karateka din Bacău, care continuă să ducă mai departe spiritul artelor marțiale tradiționale.
K
arate Shotokan JSKA (Japan Shotokan Karate Association) reprezintă una dintre cele mai fidele și respectate versiuni ale stilului Shotokan, păstrând învățăturile Maestrului Gichin Funakoshi, fondatorul karate-ului modern. JSKA pune accent pe tehnica tradițională și pe dezvoltarea armonioasă a sportivului. Antrenamentele combină trei elemente esențiale:
• Kihon – tehnicile de bază, executate cu rigoare, forță și precizie;
• Kata – formele tradiționale, expresia artistică și tehnică a karate-ului;
• Kumite – lupta, desfășurată progresiv, de la exerciții controlate până la competiții de nivel mondial.
JSKA organizează periodic campionate mondiale, europene și seminarii conduse de maeștri japonezi, unde nivelul tehnic este impresionant, iar participarea este considerată o onoare pentru practicanți. Competițiile respectă cu strictețe regulile tradiționale, punând în valoare atât precizia execuției, cât și spiritul de fair-play.
În esență, Karate Shotokan JSKA nu este doar un sport, ci o formă de educație fizică și morală, care continuă să inspire generații întregi de practicanți din întreaga lume, inclusiv pe tinerii sportivi băcăuani care au demonstrat în Japonia că pasiunea și perseverența pot transforma visul în performanță.
.





