La 1 septembrie, s-a întâmplat Ziua Informaticianului. Am sărbătorit-o cu toții în tăcere, mulți dintre noi aflându-ne în fața calculatorului. Nu-mi dau seama dacă ne-am gândit, în acele momente, în mod expres, la informatician, la cel care a făcut programele de pe calculatoarele noastre, la cel care trudește în vârful sau la baza acestui imperiu mondial numit informație. Îmi vin însă o clipă în minte, ca din goana unui avion în plină decolare, câteva din imaginile zilelor și nopților studenției mele târzii, când învățam proprietățile entropiei, formulele de calculare a perturbației în sistemele informaționale, limbajul unui program care, pe atunci, era cel mai bun – FORTRAN –, când pătrundeam în acest sublim imperiu al informației, ca într-o lume a fantasmelor. Mă consideram, pe atunci, ca toți studenții de la facultatea de filosofie, un privilegiat. Știam că foarte puțini oameni au avut, la noi, șansa să se apropie de această lume, să pătrundă în filosofia informației. Când vedeam pe undeva un calculator, era o minune. Acolo unde existau, se țineau sub zece mii de chei, erau ultrasecrete și total inaccesibile. În 1990, am fost la Maastricht, în Olanda, după o tipografie. Era, de fapt, rotativa unui cotidian din sudul Olandei, care se tipărea în acest oraș. Desigur, redacția era computerizată. Linia de calculatoare, simplitatea lucrului în redacție m-au fascinat. Timp de peste 20 de ani, după absolvirea facultății, rezolvasem, de unul singur, aproape zi de zi, uneori până târziu, după miezul nopții, probleme de logică matematică. Nu-mi folosea aproape la nimic acest exercițiu, dar mă simțeam bine practicându-l, intram într-o altă lume, fugeam din fața embargourilor și restricțiilor vieții de fiecare zi, așa cum poetul se refugiază în actul poeziei. În fața calculatoarelor din uriașa redacție olandeză, a înflorit iarăși în mine speranța. M-am apropiat ușor de unul din calculatoare și, 31 Gheorghe Văduva cu emoție, am atins câteva taste. Și acum, când am calculatorul meu, acasă, când am deci posibilitatea să fac zilnic acest exercițiu, le simt f iorul. M-am hotărât atunci să mă zbat pentru ca redacția ziarului armatei să fie dotată cu calculatoare. Nu prea știam cum, pentru că, la data aceea, erau foarte puține calculatoare în armată. Ministrul apărării naționale de atunci, generalul Victor Stănculescu, unul din puținii prieteni adevărați ai presei militare, un om cu mare deschidere spre nou, spre progres, a înțeles însă perfect despre ce-i vorba și a aprobat dotarea redacției cu cinci calculatoare (patru AT-286, cu hard de 40M și unul AT-386 cu hard de 120M), două imprimante laser XEROX-4030 și trei imprimante matriceale. Pe atunci, aceste calculatoare erau performante. A fost o mare sărbătoare. Numai că, spre regretul meu, redactorii, tehnoredactorii și ceilalți, cu mici excepții, se uitau la această aparatură cu teamă și neîncredere. A fost nevoie de luni de zile pentru ca vreo câțiva inimoși să-și însușească cele două programe – WordStar și Ventura – cu care trebuia să redactăm și să tehnoredactăm ziarul. Eram printre primii din țară care făceam așa ceva. Și, după cum se vede, am reușit. Acum avem în redacție calculatoare performante (majoritatea cumpărate prin banii câștigați pe reclame) și programe performante. Direcția de specialitate din cadrul Comandamentului Transmisiunilor, Informaticii și Electronicii a fost însă cu ochii pe noi, ne-a încurajat și ne-a ajutat. De fapt, cel mai bun calculator pe care îl avem în redacție, până la ora când scriu aceste rânduri, este un PENTIUM 586, repartizat în acest an, prin grija generalului Zinca. În vara anului 1991, am avut ocazia să fac o călătorie în Statele Unite și să văd ce înseamnă rețea națională de calculatoare, cum arată o bibliotecă de 600.000 de volume – cea a Academiei Forțelor Aeriene din Colorado Springs – pusă pe calculator, ce înseamnă calculatorul pentru familia americană. N-au trecut decât cinci ani. Și atâtea lucruri s-au schimbat și la noi! Este uimitor cât de repede s-a extins și în România acest imperiu mondial al informației. Aproape că nu găsești birou care să nu aibă, azi, un calculator. Armata Română, ca și societatea românească în ansamblul ei, a pășit deci foarte rapid și foarte sigur în acest imperiu al informației. 32 SE CAUTĂ UN SISIF Și mentalitatea noastră s-a schimbat radical. Foarte puțini se mai tem azi de calculator. Dimpotrivă, toată lumea îl caută și îl cere. Din mobilă pe biroul șefilor, calculatorul devine din ce în ce mai mult instrument de lucru. De care ne apropiem din ce în ce mai rapid. Operatoarelor din Grupul de Presă al Armatei le-au trebuit, atunci, la jumătatea anului 1991, luni de zile pentru a se deprinde cu calculatorul. Nepoțelul meu, la șase ani, a învățat să lucreze cu calculatorul într-o singură oră! Și de atunci, din momentul când s-a deprins cu algoritmul intrării în diferite programe, nu-l mai pot dezlipi de calculator. De aceea, consider că una dintre cele mai frumoase și mai valoroase inițiative ale conducerii ministerului nostru este cea prin care s-a hotărât și s-a pus în aplicare informatizarea învățământului în primul rând în liceele militare. Este o acțiune cu bătaie lungă, cu efect benefic pentru începutul mileniului trei. La Academia Trupelor de Uscat din West Point, spre exemplu, fiecare cadet, la începutul anului întâi, primește un calculator pe care îl plătește în cei patru ani de studii. Este calculatorul lui personal. Așa își începe, acolo, în SUA, un viitor ofițer viața. Dar iată că a sosit și la noi timpul ca fiecare ofițer să-și aibă calculatorul său personal. Cu acest calculator se poate conecta la INTERNET, la rețeaua națională care a început deja să se constituie, la acest imperiu mondial al informației. Pentru că informația înseamnă, azi, putere. Este singura mare putere care a reușit să cucerească și să domine lumea. Spre binele ei. Spre binele nostru, al tuturor. Un general elvețian care a vizitat redacția noastră la începutul anului 1991, în dialogul cu diferite personalități militare din Armata Română, punea frecvent următoarea întrebare: În ce măsură evaluați informația ca armă strategică? Da, într-adevăr, informația este o armă strategică. Dar care se transformă, din ce în ce mai mult, într-un mod incredibil de simplu, de rapid și de eficient, din armă a războiului în instrument al încrederii, al siguranței, al armoniei.
gen (r) Gheorghe Văduva / UZPR
(din volumul „Se caută un Sisif”, 2017)