◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

CRISTINA CHIRIAC: „EXISTĂ O UNDĂ SPECIALĂ CARE FACE CA IA SĂ REZONEZE ÎN SUFLETUL MEU PRECUM O ROMANȚĂ PARFUMATĂ CU DRAGOSTE”

Cristina Chiriac este Femeia care a ales să promoveze în lumea întreagă ia românească pe care a scos-o din dulapul bunicilor și a purtat-o către cele mai strălucitoare podiumuri de modă. Înainte de decolarea către Paris Fashion Week, mi-a povestit despre borna de la 40 de ani, care i-a schimbat traiectoria profesională dar și despre criteriile care aduc în colecția sa piese valoroase.

– Când ai purtat ie prima dată?

Aveam vreo 8 ani și învățătoarea mea, doamna Nicoleta Ștefaniță, era pasionată de dansuri populare. Așa am descoperit costumul popular, dansurile și tradițiile. Pe vremea aceea, copil fiind, nu înțelegeam eu prea multe despre importanța acestora, însă astăzi pot spune că temelia atunci a fost construită și s-a sedimentat în timp. Mai mult, nu înțelegeam nici măcar de ce eu nu am un costum popular moștenit, așa cum aveau celelalte colege. Mai târziu, mult mai târziu, am descoperit povestea întreagă: la un moment dat, tatăl meu mi-a explicat că provine dintr-o familie renumită și că a existat o anumită perioadă când le-au fost confistate toate bunurile și el și ai mei bunici au fost trimiși în Delta Dunării, la tăiat de stuf. Este o poveste cu multe substraturi și astăzi realizez că mesajul recepționat de mine la maturitate ascunde o filă importantă de istorie trasmisă mie prin intermediul acestei povești minunate numită „Flori de ie”.

– În 2014 ai cumpărat prima ie din colecția pe care o ai. Ai făcut acest pas cu gândul de a face o investiție sau de a „risipi” niște bani pe un moft feminin?

A fost un gest instinctiv. Nu am premeditat nimic, ba chiar am conștientizat însemnătatea gestului după vreun an. Întâi am fost colecționar de povești și doruri și mult mai apoi, într-o dimineață târzie de toamnă – așa ca acum -, mi-am găsit rostul. Rost pe care îl dezleg și astăzi pentru că el capătă, de la zi la zi, alte valențe. Provocările nu se opresc. Pesemne că există o undă specială care face ca ia să rezoneze în sufletul meu precum o romanță parfumată cu dragoste.

– O întrebare pe care ai primit-o – „De ce nu dezvolți un business cu ii?” venită, după o conferință, de la o doamnă care îți admira ținuta, ți-a dat ideea de a schimba ceva profesional la borna vârstei de 40 de ani. Cum arăta piața din România atunci, pe acest segment?

Aproape goală. Sau cel puțin acesta era sentimentul meu de atunci. Nu m-am aruncat pur și simplu în povestea Flori de ie. La început au fost tatonări, am căutat ia spectaculoasă pe care eu să o cumpăr și să o port cu mândrie. Doar după ce am constatat că nu există pe piață produse exclusiviste, lucrate la fel ca odinioară, a urmat studiul de piață. Timp de două luni mi-am căutat locațiile în care puteam să produc și mult mai apoi a venit decizia. O decizie fundamentată pe principii economice așa cum îi șade bine unui doctor în știinte economice.

– Crezi că întrebarea de mai sus, de la acea conferință, ți-a schimbat viața?

M-am gândit de multe ori la acest aspect. Cu siguranță că întâmplarea de mai sus atestă faptul că, da, cuvântul are o putere mult mai mare decât realizăm noi. La mine cred că au fost mai multe aspecte care s-au intersectat și au condus la nașterea proiectului Flori de ie, în 2014.

– Cum sunt piesele pe care le colecționezi? Am înțeles că ai peste 150… cauți să aibă o vechime anume sau să fi fost purtate de personalități?

Femeia simplă este cea mai relevantă personalitate pentru mine. Descopăr povesti de viață în simboluri ascunse cu dibăcie în cămeșile vechi și încă mă mai surprind inteligența și creativitatea româncelor. Am învățat, în timp, să nu mă mai las furată de paiete, mărgele și alte combinatii cromatice. Astăzi caut doar piese cu adevărat valoroase. Unul dintre principii este, într-adevăr, vechimea, apoi mă uit la cusături, la textura materialului și abia la final la zona etnografică din care provine.

Eveline Păuna / UZPR

Continuarea pe evelinepauna.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *