◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.04.2024

Italia, invitat de onoare la cea de-a XVI-a ediţie a Bookfest

Cea de-a XVI-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest îşi deschide porţile în pavilionul B2 al Complexului Romexpo, peste 200 de expozanţi din întreaga ţară şi din Republica Moldova, alături de institute culturale cu reprezentanţe la Bucureşti, fiind prezenţi zilnic, până pe 28 mai.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Editorilor din România, transmis AGERPRES, ediţia din acest an va fi deschisă oficial miercuri, 24 mai, la ora 12,00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitaţi ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante Mangoni, consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, alături de preşedintele AER, Grigore Arsene.

În anul în care sărbătoreşte şase decenii de activitate neîntreruptă, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” deschide ediţia a XVI-a a Bookfest intonând imnurile naţionale ale României şi Italiei. De asemenea, va susţine un recital în cadrul primei zile a Salonului de carte, de la ora 13,30, repertoriul urmând să cuprindă lucrări din Renaşterea italiană, precum şi compoziţii româneşti.

Şi la această ediţie, organizatorii promit reduceri spectaculoase, circa un milion de volume, dintre care 3.000 de titluri noi, peste 400 de lansări de carte şi dezbateri, peste 60 de evenimente dedicate copiilor, cu participarea celor mai îndrăgiţi autori români, mese rotunde dedicate stării culturii scrise şi recitaluri muzicale.

Evenimentele vor avea loc atât la standurile expozanţilor, cât şi în spaţiile special amenajate în cadrul Bookfest: trei scene, două cafenele, un cinema şi un stand dedicat copiilor, Bookfest Junior, intrarea publicului fiind liberă, ca la toate ediţiile anterioare.

Invitatul de onoare al acestei ediţii este Italia, care le propune iubitorilor de carte un program amplu, ce cuprinde peste 30 de evenimente de la lansări de carte, la dezbateri şi acţiuni pentru copii.

La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă, atât în cadrul Salonului de carte, cât şi la toate evenimentele şi proiectele interactive programate pe durata acestuia, programul de vizitare fiind: miercuri, 24 mai 10,00 – 20,00; joi, 25 mai 10,00 – 20,00; vineri, 26 mai 10,00 – 21,00; sâmbătă, 27 mai 10,00 – 21,00 şi duminică, 28 mai – 10,00 – 20,00.

Programul complet şi actualizat al evenimentelor va fi afişat pe pagina www.bookfest.ro.

Un proiect cofinanţat de Ministerul Culturii, Bookfest are ediţii locale în Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Braşov şi o ediţie internaţională la Chişinău.

Salonul Internaţional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, cu sprijinul Ambasadei Italiei din Bucureşti, al Agenţiei Italiene pentru Comerţ Exterior şi al Institutului Italian de Cultură din Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *